Primăria Cluj a contractat servicii de proiectare pentru amenajarea străzilor Regele Ferdinand, Sextil Pușcariu, Emile Zola și Tipografiei și a scuarului din fața “blocului CEC” (piațeta aflată vizavi de Prefectura Cluj). Prin proiect se urmărește creșterea calității spațiilor publice, extinderea spațiului pietonal și încurajarea mobilității urbane lente în zona centrală.
În afară de Strada Regele Ferdinand, celelalte trei străzi propuse pentru semi-pietonalizare sunt acum în fapt parcări de mașini, cu foarte puțin loc pentru pietoni. Inclusiv scuarul din fața CEC-ului este acum un loc abandonat mașinilor. În urma proiectului, toate aceste străzi ar urma să devină spații cu utilizare în comun („shared-space”), încurajând prioritizarea pietonilor și a bicicliștilor.
“Se va propune un concept urban și arhitectural modern pentru străzile adiacente străzii Regele Ferdinand, acestea urmând să devină străzi cu utilizare în comun (“shared-space”), încurajând prioritizarea pietonilor și a bicicliștilor. Se vor înlocui toate straturile de uzură cu pavaje din materiale durabile, care asigură o patină frumoasă în timp și care sunt specifice zonelor urbane istorice. De asemenea se va propune mobilier urban nou, iluminat urban și arhitectural contemporan, amenajări peisajere și plantări de arbori în aliniament.”, spune arhitectul Vlad Sebastian Rusu care se va ocupa de acest proiect.
„Ne dorim, în principiu, încurajarea mobilității urbane lente și extinderea cât mai mult a spațiului pietonal. Prin acest proiect vrem ca strada Regele Ferdinand să fie modernizată după modelul deja patentat pe Memorandumului, I.C. Brătianu sau strada Horea. Cu pavaj de granit, cu copaci, cu iluminat cu led. De asemenea sunt vizate străzile Sextil Pușcariu și Emil Zola din Piața Muzeului pe care ni le dorim pietonale, cu acces pentru riverani. În proiect este și strada Tipografiei care a fost gândită pietonală în proiectul câștigător al concursului de soluții pentru transformarea Turnului Pompierilor. O altă zonă care va fi atinsă de acest proiect va fi artera Cuza Vodă și piațeta din fața agenției CEC Cluj, cea situată vizavi de Prefectura Cluj. Toate aceste artere vor fi modernizate unitar iar prioritate vor avea pietonii și bicicliștii”, a declarat Ovidiu Cîmpean, director în cadrul Primăriei, pentru Actual de Cluj.
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.