Green Spots, “copacii de încărcare” care au putut fi testați și la Cluj, vor reprezenta România într-o competiție regională destinată startup-urilor din domeniul energetic

571
“Copacii de încărcare” sunt niște stații de încărcare electrică, autonome, care se bazează pe energie solară. În Cluj, o astfel de stație a fost amplasată în 2018 pe Bulevardul Eroilor, într-un proiect realizat de Primăria Cluj în parteneriat cu UNTOLD și ENGIE.

Green Spots, o soluție multi-funcțională pentru orașele inteligente, un încărcător solar și o platformă urbană, botezați și “copaci de încărcare”, a fost desemnată câștigătoarea etapei naționale a competiției PowerUp! organizate de EIT InnoEnergy, care a avut loc la București, pe 18 aprilie 2019. Cluj-Napoca este primul oraș din România care a apelat la încărcătoarele stradale Green Spots, în cadrul unui proiect pilot desfășurat împreună cu autoritățile locale și o companie internațională de utilități.

Proiectul Green Spots, încărcătoare solare urbane, a fost lansat, pe 25 octombrie 2018 de către echipa de arhitecți români de la Triptic Studio. Stațiile de încărcare pentru dispozitive mobile ce transformă energia solară în energie electrică sunt produse într-o fabrică din Brăila și reprezintă o soluție pentru dezvoltarea sustenabilă și inteligentă a orașelor.

Încărcătoarele stradale Green Spots la Cluj, un proiect realizat de Primăria Cluj în parteneriat cu UNTOLD și ENGIE. Foto: cluj.com

Energia electrică a stațiilor de încărcare este produsă de panouri fotovoltaice, acestea putând alimenta până la 12 dispozitive simultan. Bateria cu litiu-ion încorporată stochează energie pentru un total de 300 de încărcări, iar stațiile pot fi folosite atât pe timp de zi, cât și noaptea.

Aproape 300 de startup-uri din 24 de țări din regiunea Europei Centrale și de Est au participat la cea de-a cincea ediție a concursului PowerUp!, care pune accent pe soluții din domenii precum smart city, e-mobilitate, eficiență energetică, cleantech, generarea de aer curat și tehnologii inteligente.

În cadrul finalei naționale cele mai bune 10 startup-uri selectate din România și-au prezentat soluțiile inovatoare în fața membrilor juriului, potențialilor investitori și a jurnaliștilor. Participanții au fost evaluați în funcție de relevanța ideilor la nivel global, dar și de potențialul acestora de a dezvolta pe termen lung produse și servicii viabile.

“Startup-urile care au participat la finala națională au prezentat soluții și produse excelente, dar juriul a văzut cel mai mare potențial în Green Spots.”, spune Paul Zoicaș, Innovation Lead la Digital Transformers, hubul național al InnoEnergy. “Compania se pregătește acum pentru marea finală, unde va reprezenta cu mândrie România.”.

Green Spots a fost desemnată câștigătoarea etapei naționale a competiției PowerUp! organizate de EIT InnoEnergy, care a avut loc la București, pe 18 aprilie 2019.

Green Spots, alături de câștigătorii altor 13 finale naționale, va intra în competiția pentru premiul de 50.000 de euro și va avea șansa de a fi selectat pentru a se alătura Highway, prestigiosul accelerator de afaceri al InnoEnergy, care oferă investiții financiare de până la 150.000 de euro. Marele câștigător al celei de a cincea ediții a PowerUp! va fi selectat pe 21 mai 2019, la Cracovia, în cadrul Impact’19, cea mai mare conferință economică din regiunea ECE.

“Echipa este cel mai important element atunci când vine vorba de un business. Așa că vreau să mulțumesc echipei PowerUp!, participanților la concurs și colegilor de la Green Spots pentru realizare. Avem misiunea importantă de a reprezenta România în Europa și ne vom concentra toată energia în această direcție,” a declarat Cristian Danciu, Managing Partner Triptic Studio, dezvoltatorul soluției Green Spots.

Despre Triptic Studio

Triptic Studio este o firmă de arhitectură fondată în anul 2013 de arhitecții Aurel Basuc și Adrian Țuțuianu, împreună cu economistul Cristian Danciu. Triptic oferă servicii complete de proiectare: arhitectură, structuri, instalații, securitate la incendii, pentru domeniul rezidențial, industrial, retail sau entertainment.

Pe lângă Green Spots, Triptic Studio desfășoară, împreună cu organisme internaționale, proiecte în domeniul amenajării spațiului urban, iar în anul 2019 își propune diversificarea și creșterea portofoliului de proiecte. Unul dintre acestea este proiectarea unui private student housing pentru un fond de investiții european.

Despre InnoEnergy

EIT InnoEnergy este motorul de inovație pentru energie durabilă în Europa, reunind inventatori și reprezentanți ai industriei, absolvenți și angajatori, cercetători și antreprenori, afaceri și piețe. InnoEnergy se focalizează pe trei domenii esențiale ale mixului de inovare:

• Educație pentru a contribui la crearea unei forțe de muncă informate și ambițioase care să înțeleagă cerințele durabilității și nevoile industriei.

• Proiecte de inovare pentru a reuni idei, inventatori și industria pentru a crea tehnologii atractive din punct de vedere comercial, care să ofere clienților rezultate reale.

• Servicii de creare a afacerilor pentru a sprijini întreprinzătorii și start-up-urile care fac posibilă extinderea ecosistemului energetic al Europei cu ofertele lor inovatoare.

InnoEnergy a fost înființată în 2010 și este susținută de Institutul European de Inovație și Tehnologie (EIT).

Citește și ….

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentUn sistem de recipiente refolosibile pentru serviciile de livrare mâncare, câștigătorul primului hackathon din țară pe tema tranziției către economia circulară
Articolul următorCampanie de donații pentru salvarea Băilor Neptun din Herculane. Un antreprenor va dubla suma strânsă până în 1 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.