Stay Fit Gym se extinde în Floreşti, Cluj, ajungând la o reţea de 40 de centre deschise în România

283

Stay Fit Gym, una dintre cele mai mari rețele de fitness din România, a preluat integral un centru de fitness în Florești, județul Cluj, deținut de Best Gym Society. Odată cu această achiziție, Stay Fit Gym ajunge la o rețea de 40 de centre deschise la nivel național.

Noul centru Stay Fit Gym din Floreşti are o suprafaţă de aproximativ 1.400 mp şi este localizat în clădirea de birouri Nova Center. În următoarea perioadă, vor fi realizate investiții pentru amenajarea acestuia și dotarea cu echipamente noi.

În cadrul centrului din Floreşti, „vom furniza abonaţilor, pe lângă zona de fitness, şi antrenamente funcționale şi clase de grup, la fel ca în toate centrele noastre. Cererea pentru clasele de grup se află pe un trend ascendent constant, în acest fel reuşind să construim comunităţi puternice în jurul acestora”, spun reprezentanții sălilor de sport.

Este vorba de antrenamente susținute de antrenori la care participă mai mulți cursanți care vor să se antreneze sub supravegherea unui antrenor.

Al doilea centru deschis în județul Cluj în 2024, după Stay Fit Central Cluj

Centru de fitness din Florești este cel de-al doilea al reţelei din judeţul Cluj, după Stay Fit Gym Central Cluj, deschis în luna martie a acestui an. Compania plănuieşte inaugurarea unui nou centru în Cluj-Napoca până la finalul lui 2024.

În acest an, Stay Fit Gym a deschis 12 centre de fitness, în Moşniţa, Baloteşti, Brăila, Galaţi, Şelimbăr, Cluj-Napoca, Piteşti, Vaslui, Miroslava, Giroc, Arad şi Floreşti, care au presupus o investiţie totală de aproximativ 32 de milioane de lei. 

În prezent, Stay Fit Gym este reţeaua de fitness cu cea mai mare acoperire la nivel de oraşe din România, compania având centre de fitness deschise în Alba-Iulia, Arad, Baloteşti, Bucureşti, Brăila, Buzău, Craiova, Galaţi, Floreşti, Giroc, Iaşi, Miroslava, Moşniţa, Piatra-Neamţ, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Şelimbăr, Vaslui şi Voluntari.

Conducerea companiei are în plan deschiderea a încă 10 centre în acest an, astfel încât să încheie 2024 cu 50 de centre de fitness în România. În ceea ce priveşte numărul de abonaţi, Stay Fit Gym vizează să ajungă la 50.000 de abonaţi până la finalul anului.

Referințe

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentDe ce merită să vă înscrieți afacerea în catalogul Cluj Pages din cadrul Cluj.info
Articolul următorElectric Castle 2024 a debutat într-o atmosferă electrică la propriu, cu 34.000 participanți în prima zi de festival

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.