Reactor dă startul unei noi stagiuni cu o cină comunitară, un spectacol-lectură și un vernisaj

68

Stagiunea 2024/2025 se lansează la Reactor de creație și experiment în 6 septembrie, într-o seară plină de evenimente cu intrare gratuită.

Stagiunea se deschide cu primul spectacol-lectură din seria de patru care vor avea loc toamna aceasta – prezentări ale piesele de teatru scrise peste vară în cadrul rezidenței Drama 5, ediția a IX-a. De la ora 19:00, clujenii pot face cunoștință, la prima sa ieșire publică, cu piesa Orgasmul meu e un oftat de Sabina Balan – un text despre explorarea sexualității feminine, acceptare de sine și importanța consimțământului. Regia spectacolului-lectură îi apaține lui Dragoș Alexandru Mușoiu, iar distribuția va fi compusă din Sabina Balan, Călin Deneș și Alexandra Harapu. Spectacolul-lectură va fi urmat de o discuție cu autoarea, moderată de Petro Ionescu. 

După spectacol, participanții sunt invitați să descopere lucrarea artistei Lucia Mărneanu, Istoria colegialității, creată în cadrul unei rezidențe artistice în care, împreună cu Oana Mardare și Petro Ionescu, a retrasat povestea incompletă a relațiilor din cadrul comunității Reactor. Lucrarea va fi inclusă în volumul Reactor 10, a cărei lansare va avea loc tot în această toamnă.

De la ora 21:00 se pune masa, în cadrul Cinei comunitare devenită deja o tradiție la Reactor – o ocazie de reconectare a comunității locale după vacanța de vară, în jurul unei mese la care contribuie cine vrea și toată lumea e binevenită. Multitalentata Andrada Balea, actriță de profesie și bucătăreasă de plăcere, va pregăti gustări vegane, variate, delicioase și inspirate de bucătării internaționale: de la lasagna cu vinete la chili sin carne sau guacamole, o adevărată demonstrație de versatilitate plant based. Invitația rămâne deschisă către toți cei care vor să-i urmeze exemplul și să împărtășească și cu alții cele mai bune rețete din repertoriul propriu. Participanții la cină sunt rugați să completeze un formular, pentru a ajuta planificarea: forms.gle/Td4JzUPYLhn3Jr1LA 

Programul lunii septembrie continuă, în 8 septembrie, de la ora 20:00, cu spectacolul de teatru-dans r.e.g.e.n.e.r.a.r.e., regizat de Maria Beatrice Tudor, pe o dramaturgie de Petro Ionescu – o incursiune plină de ritm în teritoriul intim al corpului.

În 13 și 14 septembrie, de la ora 20:00, va avea loc premiera spectacolului Casio, de Călin Deneș, Ana Maria Marin, Ilinca Popescu, Mara Solomon, cu dramaturgia și direcția de scenă a Selmei Dragoș. Spectacolul este creat de tineri absolvenți de teatru prin metode specifice teatrului colaborativ, prin intermediul căruia au căutat moduri de exprimare a propriilor temeri, dorințe și interese. Aceleași metode au fost folosite de echipa formată din Maialgesa Dat, Alexandra Ioana Harapu, Maria Elena Morar, Alexandra Neag, Ioana Toloargă la crearea spectacolului Cine eram când voiam să fiu, care va avea premiera în 26 și 27 septembrie, de la ora 20:00.  Cele două spectacole au fost create în cadrul proiectului În dialog, care urmărește formarea și orientarea unor companii de teatru prin procese de lucru sustenabile către zonele cu acces limitat la cultură. În luna octombrie, acestea vor avea reprezentații în orașele Bistrița, Zalău și Alba Iulia.

În 15 septembrie, de la ora 20:00, va avea loc un eveniment inedit: Noi și orașul, un performance coordonat de regizorul Raul Coldea, care va antrena publicul prezent și o parte din artiștii Reactor într-o discuție despre comunitatea urbană.

În 17 septembrie, de la ora 19:00, se joacă spectacolul Orizontul evenimentelor, regia Mihai Păcurar, text Ioana Hogman, cea mai nouă producție Reactor – un science fiction satiric despre un viitor posibil al spațiilor culturale.

În 19 septembrie, de la ora 19:00, va avea loc a doua lectură Drama 5, pe un text de Anda Roșu: femei și Femei, o comedie despre singurătate, snobism și misoginie internalizată. Seria de spectacole-lectură va continua și în octombrie! În 3 octombrie, de la ora 19:00, va fi rândul textului Papiloma Party de Alina Pietrăreanu, o incursiune sensibilă în lumea tabu a bolilor cu transmitere sexuală, urmărind consecințele psihologice, medicale și relaționale ale unui asemenea verdict. Iar în 17 septembrie, de la ora 19:00, se va citi Îngrijitorul de Iulia Mirică, o poveste despre muncă și familie plasată într-o lume distopică a viitorului. Participarea la oricare spectacol-lectură din Drama 5 se face prin rezervarea unui bilet cu valoare 0 pe platfoma Eventbook.

Programul lunii se încheie în 29 septembrie, de la ora 20:00, cu spectacolul Gliese 445, regie și dramaturgie de Raul Coldea – o mediație asupra trecutului și viitorului umanității, care pornește de la întrebările: „Cum ar fi dacă acesta ar fi ultimul spectacol din istoria umanității? Sau din istoria mea personală?”.

Evenimente co-finanțate de AFCN, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și UNITER. Spectacolele-lectură sunt evenimente co-finanțate de AFCN, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj și Ministerul Culturii.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul reactor-cluj.com și pe facebook.com/ReactorCluj.

Referințe

reactor

Reactor de creație și experiment este un spațiu cultural energic și viu într-un oraș tot mai deschis la experiențe artistice… vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentMurals of Youth, festivalul de arta murala de la Cluj-Napoca, si-a desemnat câștigătorii
Articolul următorHerbstFest – Festivalul de Toamnă al Economiei Germane revine la Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.