USAMV Cluj, parte dintr-un proiect prin care s-a obținut floarea-soarelui mai tolerantă la secetă

51

O echipa formata din cercetători și studenți de la Universitatea de Științe Agricole și Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca, în colaborare cu specialiști din Belgia, Germania și Polonia, a încheiat cu succes un proiect prin care au fost obținute la floarea-soarelui rădăcini mai dezvoltate și mai tolerante la seceta.

Inițiatorii și coordonatorii proiectului au fost cercetătorii din Belgia, iar din echipa universității noastre au făcut parte și studenți de la Biotehnologii Agricole (Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii), care au învățat despre etapele tehnologiei folosite, iar doi dintre ei au optat pentru aprofundarea studiilor și realizarea tezelor de licență pe această temă.

”Floarea-soarelui este o specie la care acest gen de experimente este greu de aplicat, pentru că la nivel de laborator cultura de floarea-soarelui este foarte dificilă. Cu toate acestea, plecând de la o metodă existentă, stabilită în SUA de către Parks și Yordanov, în 2020, am optimizat și am dus la un nivel foarte bun acest sistem de inducere a rădăcinilor modificate cu ajutorul rizobiei. Rădăcinile au avut o capacitate de creștere foarte bună, astfel că s-au dezvoltat de doua-trei ori mai bine decât rădăcinile normale. În plus, aceste rădăcini sunt perfect funcționale, plantele crescând și fructificând foarte bine. Rezultatele sunt foarte încurajatoare pentru aprofundarea acestor studii. Biotehnologia vegetală ar putea avea o contribuție la ameliorarea florii-soarelui pentru toleranța la secetă. Prin rezultatele proiectului de față se întrevede o modalitate de a îmbunătăți fondul genetic al florii-soarelui în acest sens”, a explicat CS dr. Adriana Aurori, coordonator al proiectului din partea USAMV Cluj-Napoca.

Studiul s-a realizat pentru prima dată la floarea-soarelui în România, iar cercetatorii participanți în proiect se arata optimiști în privința aplicabilitații rezultatelor la aceste culturi.

”Este nevoie de mult mai multa munca pentru a aplica metoda noastră în agricultură. Este nevoie și de timp pentru includerea într-un program de ameliorare, pentru ca este necesară obținerea unor plante care să aibă integrată această informație genetică nouă la nivel de sămânță, nu numai la nivel de rădăcină. Noi suntem însă optimiști și considerăm că suntem pe drumul potrivit pentru a ajunge să exploatăm practic, într-un viitor apropiat, rezultatele cercetărilor noastre de acum”, a declarat Adriana Aurori.

Proiectul international ERA-NET SusCrop – ”Dezvoltarea unei noi tehnologii de ameliorare pentru îmbunătățirea sistemului radicular, a toleranței la seceta și a producției sustenabile a plantelor” a avut drept scop abordarea diferita a ameliorării plantelor pentru a obține o producție agricola mai durabila, prin utilizarea tehnologiei Ri, ce are la bază o metodă non-OMG de transformare a plantelor cu ajutorul bacteriei Rhizobium rhizogenes.

”Aceste bacterii trăiesc în pământ și, în mod natural, își transferă o parte din materialul genetic în celula vegetală. Celulele beneficiază astfel de informație genetică nouă ce funcționează ca un semnal pentru producerea de noi rădăcini. Cultivând în laborator aceste rădăcini speciale, prin metode care sunt destul de complexe, putem obține plante întregi care, pe baza acestei noi informații genetice integrate, vor avea la rândul lor rădăcini mai dezvoltate, o trăsătură foarte avantajoasă pentru floarea-soarelui”, a mai spus cercetătoarea de la USAMV Cluj-Napoca.

Specialiștii din cadrul proiectului atrag atenția asupra faptului ca, din cauza modificărilor climatice, activitatea fermierilor a devenit una cu un foarte mare grad de risc. Cultura de floarea-soarelui din România a fost calamitată pe suprafețe foarte mari în ultimii trei ani, iar fondurile de despăgubire nu suplinesc veniturile aduse de o cultură prosperă, ci vin doar să acopere pierderile. Irigarea sistematică pe perioadele de secetă ar putea să fie o soluție viabilă, însă aceasta este costisitoare și greu de implementat. Accesul la hibrizi de floarea-soarelui cu toleranță la secetă ar putea, de asemenea, să reducă pierderile din cultură dar, obținerea acestora nu este facilă, fondul genetic al florii-soarelui fiind destul de redus. De aceea, este nevoie de o sursă de variabilitate genetică care să creeze șansa obținerii unor caracteristici noi ale plantelor și să le crească șansele de adaptarea la condițiile climatice actuale, tot mai nefavorabile în prezent.

Proiectul ERA-NET, derulat în intervalul 2021-2024, a beneficiat de o finanțare naționala în valoare de 200.000 euro, acordata de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Rezultatele acestui proiect au fost prezentate în cadrul unui workshop gazduit de Institutul de Cercetari Horticole Avansate al Transilvaniei, din cadrul USAMV Cluj-Napoca, iar membrii echipelor de cercetare își doresc ca toate informațiile sa ajunga în principal la fermierii din România.

Echipa USAMV Cluj-Napoca din acest proiect: Conf. dr. ing. Rodica Pop, Conf. dr. ing. Cristian Radu Sisea, CS dr. Adriana Carolina Aurori; Drd. Mihaiela Cornea-Cipcigan; studenți voluntari Raluca-Dumitrița Lazăr, Mihai Ilieș.

Referințe

usamv-cluj

Universitatea de Științe Agricole și Medicina Veterinara este continuatoarea prestigioasei școli superioare de agricultură clujene. vezi mai mult


Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentFAST Cluj-Napoca: Cinci zile de festival dedicat viitorului arhitecturii și al orașelor
Articolul următorTransilvania Jazz Festival 2024: Patru seri de jazz contemporan de excepție la Cluj-Napoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.