Banca pentru Alimente dă startul recrutării voluntarilor pentru Colecta Națională de Alimente de Crăciun, care va avea loc în magazine din toată țara în perioada 13-15 decembrie 2024.
În Cluj, Alba, Sibiu și Bistrița-Năsăud, județe deservite de Banca Regională pentru Alimente Cluj, peste 800 de voluntari sunt așteptați să participe la Colecta de Alimente, în cele 104 magazine care participă la campanie. Fiecare voluntar va putea alege județul și orașul în care vrea să se implice.
Înscrierile sunt deschise până în 9 decembrie pe site-ul bancapentrualimente.ro/voluntar-colecta/.
Pot participa ca voluntari persoanele majore, iar tinerii care au împlinit 16 ani au nevoie de acordul scris al părinților.
„De la un simplu zâmbet oferit clienților până la explicarea detaliilor campaniei, voluntarii sunt sufletul acestei inițiative. A fi voluntar la Colecta Națională de Alimente înseamnă mai mult decât să petreci câteva ore în magazin – înseamnă să fii parte dintr-o mișcare care aduce hrană celor aflați în dificultate. Prin implicarea voluntarilor, nu doar că reușim să colectăm mai multe produse, dar transmitem și un mesaj puternic despre solidaritate și empatie. Fiecare persoană suplimentară poate însemna zeci de donații în plus”, declară Andreea Bobiș, vicepreședintele Băncii pentru Alimente Cluj.
De altfel, reprezentanții Băncii pentru Alimente au observat că odată cu numărul voluntarilor prezenți în magazine crește substanțial cantitatea de produse donate.
Succesul colectei depinde de numărul de voluntari implicați
Fiecare voluntar joacă un rol esențial în succesul colectei, fiind imaginea umană a campaniei.
„Experiențele noastre anterioare arată clar că magazinele unde sunt mai mulți voluntari au o creștere mai mare a donațiilor. Prin prezența și atitudinea lor prietenoasă, reușesc să facă mesajul campaniei mai vizibil și mai convingător. Ei explică exact ce produse sunt necesare și cum pot fi donate și elimină orice confuzie. De asemenea, ei pot vorbi despre destinația produselor donate de clienți, iar astfel donatorii află unde ajung mai exact alimentele, oferă transparență și încredere campaniei. Cu cât sunt mai mulți voluntari, cu atât mai mulți clienți pot fi abordați și implicați”, afirmă Andreea Bobiș.
Anii trecuți, la colectă au participat ca voluntari persoane de toate vârstele: pensionari, studenți, elevi cu vârsta de peste 16 ani, părinți, persoane cu dizabilități, tineri veniți voluntari din alte țări.
„Încurajăm pe oricine are câteva ore libere și dorința de a face bine să devină voluntar la Colecta Națională de Alimente. Fie că ești student, angajat sau pensionar, poți face o diferență reală. Nu ai nevoie de experiență, doar de un zâmbet și dorința de a ajuta. Fiecare dintre noi poate contribui la bucuria unor familii care au nevoie de hrană cu ocazia sărbătorilor de Crăciun”, arată reprezentanții Băncii pentru Alimente Cluj.
5 motive să devii voluntar
- Ajuți în mod direct oamenii din orașul/județul tău: Câteva ore de voluntariat în magazin se traduc în alimente care ajung la persoanele nevoiașe din comunitatea ta.
- Petreci timp făcând ceva care contează: În loc să-ți petreci timpul liber în mod obișnuit, poți să fii parte dintr-o campanie națională care oferă hrană celor în nevoie.
- Vei vedea imediat rezultatele muncii tale: La finalul zilei – sau și mai repede – vei putea vedea cutiile pline de alimente donate datorită implicării tale. Este o satisfacție concretă să știi că ai contribuit la ceva măsurabil.
- E ușor și accesibil pentru oricine: Nu ai nevoie de abilități speciale; trebuie doar să fii deschis, să oferi informații clienților și să îi încurajezi să doneze. Vei fi ghidat și ajutat, iar reprezentanții băncii îți vor fi alături la fiecare pas!
- Ești parte dintr-un efort colectiv cu impact mare. Nu ești singur – te alături unei echipe de oameni dedicați, toți lucrând pentru același scop. Poate îți vei face și prieteni noi care împart aceleași valori ca și tine.
Te poți înscrie ca voluntar pentru Colecta Națională de Alimente de Crăciun până în data de 9 decembrie prin completarea acestui formular online: bancapentrualimente.ro/voluntar-colecta/.
Cum funcționează Colecta de Alimente
În fiecare regiune din România unde activează cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente, voluntari dedicați se implică la nivel local, în cadrul magazinelor partenere, iar aici se strâng alimente de bază ce sunt donate de clienții magazinelor.
În toate unitățile de alimentație incluse în program sunt amplasate cutii speciale, după casele de marcat, unde clienții pot face un gest concret de solidaritate, prin cumpărarea și donarea unor alimente de bază neperisabile. Cu ajutorul voluntarilor, clienții magazinelor află detalii despre campanie.
Federația Băncilor pentru Alimente din România cuprinde nouă Bănci Regionale pentru Alimente în București, Cluj, Roman, Oradea, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați.
Aceasta este o mare rețea națională de solidaritate la dispoziția societății, organizațiilor caritabile și a celor mai vulnerabili dintre noi, o punte între existența surplusului de alimente și cei care au mai multă nevoie de hrană.
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.