Com’ON Cluj-Napoca, recunoscut ca model european de bune practici în inovare urbană și implicare civică

16

Cluj-Napoca devine un exemplu european de implicare tineret și guvernanță participativă, prin recunoașterea programului Com’ON Cluj-Napoca în cadrul prestigiosului URBACT City Festival, desfășurat în perioada 8-10 aprilie 2025 la Wroclaw, Polonia.

Com’ON Cluj-Napoca – programul de bugetare participativă dedicat tinerilor – a fost distins cu eticheta europeană Good Practice Label, care certifică valoarea practică, impactul real și transferabilitatea acestuia către alte orașe din Uniunea Europeană. Din cele 249 de inițiative înscrise la nivel european, doar 116 au primit această distincție, iar programul clujean este printre ele.

Festivalul URBACT reunește peste 600 de reprezentanți din zeci de orașe europene, care explorează soluții locale inovatoare pentru orașe sustenabile, incluzive și centrate pe cetățeni. Participarea Com’ON Cluj-Napoca confirmă faptul că modelul clujean devine sursă de inspirație și resursă concretă pentru administrații locale din întreaga Europă.

Mai mult, Cluj-Napoca a fost invitat să conducă un proiect de tip „transfer network”, care presupune replicarea modelului Com’ON în alte orașe europene, cu o posibilă finanțare de până la 750.000 de euro din partea URBACT.

Nominalizarea Com’ON Cluj-Napoca a fost inițiată de Grupul PONT și Federația Tinerilor din Cluj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca – un exemplu solid de colaborare între societatea civilă și autoritățile locale.

Referințe

comon-cluj-2022

Com’ON Cluj-Napoca este derulat de Grupul PONT, organizație înființată în 2009 care își propune inovarea socială prin participare, antreprenoriat și… vezi mai mult

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentElectric Castle 2025: Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Yungblud și Justice ca headliners

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.