
Timp de trei zile, între 22 și 24 mai, curtea Muzeul Etnografic al Transilvaniei devine locul de întâlnire dintre meșteșugurile tradiționale, arta contemporană și experiențele interactive, prin evenimentul „Curtea Artelor și Meșteșugurilor”, organizat de către Asociația Urbannect în cadrul Zilele Clujului 2026 și al Noaptea Muzeelor 2026.
Publicul este invitat să descopere expoziții, demonstrații și ateliere dedicate prelucrării lemnului, metalului, textilelor sau pietrelor semiprețioase, într-un spațiu care pune accent pe patrimoniul viu și pe dialogul dintre generații și practici artistice diverse.
Artiști și meșteșugari din mai multe domenii își vor prezenta tehnicile și obiectele realizate manual, iar vizitatorii vor putea participa activ la ateliere de cioplit, fierărie sau împâslire, experimentând direct procese creative și tehnici tradiționale.
Evenimentul reunește și o serie de expoziții și momente culturale speciale, printre care expoziția cu vânzare de minerale „Mineralia”, expoziția „Măști ale puterii” – artă africană din colecția Alin Samochiș, dar și expoziții de unelte tradiționale și linguri realizate de membrii Clubului Cioplitorilor Clujeni.
Programul include și dezbaterea „Ce este și ce nu este patrimoniul cultural imaterial”, evenimentul cultural brazilian „E por falar em Amor – Vorbind despre iubire”, precum și „Sufrageria artelor și meșteșugurilor”, un lounge & bar dedicat relaxării și dialogului între artiști, meșteșugari și public.
Un moment special va avea loc sâmbătă, 23 mai, când activitățile se vor desfășura până la miezul nopții, în contextul Noaptea Muzeelor 2026.
Programul pe zile
VINERI, 22 mai
- 10:00–18:00 – Expoziție cu vânzare de minerale „Mineralia”
- 10:00–18:00 – Expoziție „Măști ale puterii” – artă africană din colecția Alin Samochiș
- 15:00–20:00 – Expoziție de unelte vechi pentru prelucrarea lemnului
- 15:00–20:00 – Expoziție de linguri realizate de membri ai Clubului Cioplitorilor Clujeni
- 15:00–20:00 – Demonstrații și ateliere de cioplit, fierărie (cu Cristi Buia) și textile la fața locului
- 15:00–22:00 – „Sufrageria artelor și meșteșugurilor” – lounge & bar de discuții și relaxare
SÂMBĂTĂ, 23 mai
- 10:00–24:00 – Expoziție cu vânzare de minerale „Mineralia”
- 16:00–24:00 – Expoziție de unelte vechi pentru prelucrarea lemnului
- 16:00–24:00 – Expoziție de linguri realizate de membri ai Clubului Cioplitorilor Clujeni
- 16:00–24:00 – Demonstrații și ateliere de cioplit, fierărie (cu Cristi Buia) și textile la fața locului
- 16:00–18:00 – Dezbatere cu invitați: „Ce este și ce nu este patrimoniul cultural imaterial”, moderator Tudor Sălăgean
- 18:00–24:00 – Expoziție „Măști ale puterii” – artă africană din colecția Alin Samochiș
- 19:00–21:00 – „E por falar em Amor – Vorbind despre iubire”, eveniment multimodal dedicat culturii braziliene, organizat de Ambasada Braziliei la București, Centrul Cultural Brazilian UBB Casa do Brasil, Institutul Guimarães Rosa și Muzeul Etnografic al Transilvaniei
- 15:00–22:00 – „Sufrageria artelor și meșteșugurilor” – lounge & bar de discuții și relaxare
DUMINICĂ, 24 mai
- 10:00–16:00 – Expoziție cu vânzare de minerale „Mineralia”
- 10:00–18:00 – Expoziție „Măști ale puterii” – artă africană din colecția Alin Samochiș
- 15:00–20:00 – Expoziție de unelte vechi pentru prelucrarea lemnului
- 15:00–20:00 – Expoziție de linguri realizate de membri ai Clubului Cioplitorilor Clujeni
- 15:00–20:00 – Demonstrații și ateliere de cioplit, fierărie (cu Cristi Buia) și textile la fața locului
- 15:00–22:00 – „Sufrageria artelor și meșteșugurilor” – lounge & bar de discuții și relaxare
Referințe

-
21-24 mai 2026
Festivalul de suflet al clujenilor a devenit deja o tradiție în inima Transilvaniei și reunește întreaga comunitate. Vezi profilul
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.




