Brandul Clujana va continua ca hub regional de inovare. Consiliul Județean și ADR Nord-Vest pregătesc o investiție pe platforma fostei fabrici

52

Platforma industrială Clujana ar putea deveni, în următorii ani, un nou centru regional dedicat inovării, cercetării aplicate și transferului tehnologic. Consiliul Județean Cluj a anunțat inițierea unui parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru realizarea proiectului „Clujana Innovation Hub Regional”, care urmează să fie finanțat din fonduri europene.

Potrivit autorităților, proiectul presupune transformarea unei hale din ansamblul Clujana într-un hub modern destinat startup-urilor, IMM-urilor, antreprenorilor și activităților de cercetare și dezvoltare din întreaga regiune de Nord-Vest. Noul centru va păstra și numele Clujana.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că spațiile fostei fabrici, aflate în prezent în patrimoniul administrației județene, vor intra într-un amplu proces de renovare și modernizare.

„Am decis să transformăm spațiile fostei fabrici, acum părăsite, într-un hub modern de business și afaceri. Urmează să accesăm o finanțare europeană pentru a înființa pe fosta platformă industrială un Centru Regional de Sprijin pentru activitatea de inovare, cercetare și transfer tehnologic”, a transmis acesta.

Viitorul Clujana Innovation Hub Regional va include:

  • un FabLab dedicat prototipării și dezvoltării de produse;
  • un incubator de afaceri pentru startup-uri și antreprenori inovatori;
  • servicii de transfer tehnologic și conectare între universități, cercetare și mediul privat;
  • spații pentru mentorat, coworking și dezvoltare de proiecte.

Clădirile existente vor fi consolidate și modernizate, iar hub-ul va fi dotat cu echipamente specifice activităților de inovare și cercetare.

Reprezentanții administrației județene spun că investiția urmărește atât revitalizarea platformei Clujana, cât și consolidarea poziției Clujului ca principal pol regional de dezvoltare inteligentă și inovare.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentZilele Clujului 2026: când orașul funcționează ca infrastructură culturală
Articolul următorExistă pe piață dulapuri de bucătărie accesibile și solide? Noi știm răspunsul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.