
Cea de-a doua zi a Jazz in the Park a oferit unul dintre momentele definitorii ale ediției din acest an. Sâmbătă seara, Lisa Simone Quartet a urcat pe Main Stage și a transformat Parcul Etnografic într-un spațiu al emoției, energiei și al conexiunii autentice dintre artist și public.
Fiica legendarei Nina Simone, Lisa Simone a oferit un concert elegant și puternic, în care jazzul, soul-ul și influențele gospel s-au împletit natural cu mesaje despre libertate, egalitate și solidaritate.

Momentul a căpătat însă o dimensiune aparte odată cu apariția ploii. În loc să părăsească zona scenei, sute de spectatori au rămas să asculte concertul până la final, în ciuda vremii. Sub umbrele, pelerine sau pur și simplu în ploaie, publicul a continuat să cânte, să danseze și să trăiască fiecare moment al spectacolului, transformând concertul într-una dintre imaginile memorabile ale acestei ediții Jazz in the Park.
Duminică, ultima zi a festivalului, aduce pe scenele din Parcul Etnografic nume precum Implant pentru Refuz Acoustic, Ola Onabulé alături de Transylvania Jazz Ensemble, Venna, Nik Bärtsch, Tania Giannouli și Yilian Cañizares.
Festivalul se va încheia pe Main Stage cu concertul susținut de Arooj Aftab, una dintre cele mai apreciate artiste ale jazzului contemporan și câștigătoare a unui premiu Grammy. Programul ultimei zile mai include seturi semnate de Bianca Oance, DWLS / Quite Lucky, London Elektricity, Andi Moisescu și tradiționalul Jam Session programat de la ora 20:00.
Referințe

-
Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, Cluj-Napoca
-
5-7 iunie 2026
Jazz in the Park este un festival manifest care combină muzica bună cu promovarea de valori pozitive în comunitate. Vezi profilul
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.




