11.000 de garaje ocupă abuziv puținele spații publice din cartierele clujene. Vezi harta garajelor din cartierul tău.

521
Harta garajelor din cele mai importante cartiere din Cluj. Vezi în galeria foto de mai jos harta cartierului tău.
Harta garajelor din cele mai importante cartiere din Cluj. Vezi în galeria foto de mai jos harta cartierului tău.

Specialiștii consultați de Cluj.info spun că în Cluj există un număr de aproximativ 11.000 de garaje. Aceștia au realizat și o hartă a fiecărui cartier important al Clujului unde au marcat unde sunt localizate aceste garaje.

11.000 de garaje ocupă acum abuziv puținele spații publice din cartierele clujene

Clujul este unul din cele mai de succes orașe ale tranziției românești și servește ca exemplu pentru multe alte orașe din Romania, și nu numai. Ca orice alt oraș însă, Clujul are un set de probleme încă ne-rezolvate. Una din cele mai mari probleme sunt cele 11.000 de garaje ce acum ocupă abuziv puținele spații publice din cartierele clujene. Multe din aceste garaje sunt folosite de proprietari pe post de depozit pentru murături, în timp ce mașina, sau mașinile, ocupă o bucata de trotuar sau de spațiu public.

Harta garajelor din Cluj, pe cartiere

În mod evident, trebuie făcut ceva pentru a remedia aceasta problemă. Primăria Cluj a pornit un efort greoi și costisitor de a dezvolta parcări de cartier înainte de a demola aceste garaje. În acest ritm însă, vom ajunge în era călătoriei spațiale până când vor fi înlăturate garajele de pe spațiul public.

Garaje în cartierul Mărăști. Sursă imagine: Ziar de Cluj

Este necesar un plan de acțiune de demolare a garajelor și de dare în folosul comunității a zonelor ocupate de acestea

E bine ca se construiesc parcări moderne de cartier, dar eliberarea spațiilor publice de garaje ar trebui să se întâmple într-un ritm mult mai alert. Mai toate orașele mari din țară au rezolvat deja problema asta, de la Constanța la Oradea sau Brașov.

Ar fi cazul ca Primăria Cluj să vină cu un plan de acțiune de demolare a acestor garaje. Mai mult, în paralel, s-ar putea elabora Planuri de Regenerare Urbane pentru toate cartierele mari ale Clujului, cu soluții concrete de transformare a acestora în centre dinamice și active, cu oportunități cât mai multe pentru locuitorii lor. Printre altele, se pot gândi noi uzanțe pentru zonele acum ocupate de garaje.

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentCurățenie în alergare: moda suedeză a “plogging”-ului prinde și la Cluj
Articolul următorPlogging varianta românească. Alergătorii clujeni au vrut să facă curățenie în alergare în Făget, dar au dat de așa de mult gunoi, încât nu au mai alergat aproape deloc.

3 COMENTARII

  1. Parking-uri subterane pe când? Nu ar fi frumos sa fie comasate toate garajele astea și să se creeze sub pământ 2-3 nivele de parcări și deasupra parcuri și locuri de joaca pentru copii?

  2. Cum adică 11.000 de garaje “ocupă abuziv”? Păi dacă Primăria încasează bani în fiecare an (abonament, impozit şi ce-o mai fi) în baza unui contract care se semnează/ resemnează anual, unde e abuzul??!! Cine-l comite? Cel care are garajul în complicitate cu Primăria??!! Sau cum e??! Primăria nu poate fi, vorba aia: “şi curvă şi fată mare în acelaşi timp”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.