A doua oară pe Canalul Morii: concurs de idei pentru activarea cursului de apă din zona Parcului Farmec din Mărăști

305
Pasarelă temporară realizată în cadrul proiectului “Verde pe Canalul Morii” din 2018. Foto: Radu Pădurean

Pentru al doilea an consecutiv, studenții de la arhitectură lansează o inițiativă de activare a Canalului Morii din zona Parcului Farmec din Mărăști, anunțând unui concurs de idei cu data limită de înscriere 20 mai. Intitulat “A doua oară pe Canalul Morii”, apelul dorește să continue proiectul “Verde pe Canalul Morii” realizat în 2018, având în vedere interesul arătat atât de către vecini, cât și de comunitatea clujeană.

În cadrul proiectului de anul trecut a fost realizată salubrizarea, reconversia și accesibilizarea unor spații publice existente, punând în special accentul pe importanța implicării comunității. S-a realizat o pasarelă temporară, ce leagă Parcul Farmec de spațiul verde situat între Canalul Morii și blocurile din zonă și o instalație de paleți, care a avut rolul de a activa spațiul verde dintre blocuri și Canalul Morii. Vecinii din zonă s-au implicat în proiect, atât în etapa de consultare, cât și în cea de implementare.

În cadrul proiectului “Verde pe Canalul Morii” din 2018, spațiul verde a fost amenajat cu paleți, ce permit activități multiple. Foto: Radu Pădurean.

Miza finala a inițiativei din acest an este ca proiectele de acest tip să continue în zona Canalului Morii de lângă Parcului Farmec, astfel încât o amenajarea viitoare definitivă să se muleze pe preferințele și necesitățile locuitorilor din zona, dar și să inspire alte comunități de vecini, cu spații urbane care ar putea fi revitalizate.

Concursul de idei este destinat tinerilor până în 35 ani (studenți de la arhitectură, arte îndeosebi, dar nu numai). Participanții sunt așteptați să propună o amenajare a zonei vizate care să corespundă nevoilor locuitorilor. Echipa câștigătoare va trebui să se înscrie într-un buget de 1.500 lei și să se ocupe de punerea în aplicare a propunerii. Amenajarea va putea fi folosită tot restul verii.

Propunerile pot fi trimise pană în data de 20 mai, la adresa de mail verdepecanalulmorii@gmail.com, iar echipa organizatoarea poate fi contactată și prin intermediul paginii de Facebook

Echipa proiectului va informa locuitorii din zona aferenta despre amenajarea care va urma să se construiască, dar și despre încercarea de a activa spațiul prin diferite activități care să se desfășoare pe perioada acestei veri, nu doar într-un weekend. Pentru această activitate a fost lansat un apel pentru voluntari în care este invitat oricine, inclusiv locuitorii din zonă.

La sfârșitul proiectului va fi organizat un forum în care locuitorii din zonă vor fi invitați la o dezbatere împreună cu autoritățile și specialiști (arhitecți, istorici, etc.) despre cum se poate dezvolta în viitor Canalul Morii. Vor fi prezentate diferite modele de bune practici în care s-au realizat amenajări asemănătoare.  

Echipa organizatoare este formată din Andra Hrenciuc, Georgiana Jiman, Anda Gheorghe, Dana Iacoban și Rebecca Morar și are ca parteneri Asociația ”PLAI” – Laborator de Arhitectura, Inovație și Experiment și Asociația Studenților Arhitecți (A.St.A.).

Citește și:

https://cluj.info/idei-pentru-cluj/un-spatiu-verde-si-un-curs-de-apa-din-cluj-sunt-acum-mai-prietenoase-si-mai-accesibile-datorita-implicarii-unei-echipe-de-tineri-voluntari-si-a-vecinilor-din-zona/

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentUn startup din Cluj vrea să creeze prima “cafea digitală”, un dispozitiv pe bază de câmpuri magnetice care crește performanța cognitivă
Articolul următorUrban Talks la București: cum putem fi mândri de orașele noastre?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.