„Colaj de vise” de Ana-Maria Butură, expoziție de pictură la galeria Art Melange din Cluj

418

În 12 ianuarie 2023, la noua locație a galeriei Art Melange din Cluj, a avut loc vernisajul expoziției „Colaj de vise” al Anei-Maria Butură, absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția Pedagogia Artelor Plastice, introdusă de cadrele didactice ale Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, lect. univ. dr. Alina Staicu și lect. univ. dr. Dan Istrate.

Picturile diverse, realizate cu acrilic, pastel, ulei, dar și cu alte tehnici și materiale juxtapuse, precum foița de aur, ziar și alte materiale, au manifestat tema colajului în modul cel mai autentic.

„Este într-adevăr un colaj de vise – o comunicare caldă, vibrantă, dar nu eficientă, nu expediază niciodată – își permite să viseze, să vibreze, să se joace cu forme, culori, întotdeauna în cel mai profesionist mod și foarte matur și din punctul acesta de vedere mi se pare că – felicitări din toată inima – are maturitatea necesară pentru a avea lucrări de sine stătătoare coerente și foarte stabile.

[Dar totodată] are acea vibrație, entuziasm și combinație neașteptată de texturi și suprafețe încât să fie tânără. Ana va fi la fel de tânără și când va picta la 90 de ani, pentru că este felul ei de a fi, și acolo o recunosc pe deplin.”, spune lect. univ. dr. Alina Staicu, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca.

Temele abordate sunt diverse, de la peisaje autentic românești („Podirei”, „Basma”, „Isverna”, „Harvester”), la compoziții decorative, figuri caricaturale („The Happy Friends”), scene urbane („Poker Game at the Corner of the Bar”) și teme feministe care pun în discuție locul femeii și al artistului în societate („You are not an artist, dear/deer”).

Acesta din urmă este tabloul reprezentat și pe afiș, o critică a societății care privește către artistul-femeie răspunzând cu nu la a-i recunoaște arta, dar cu da la a-i privi înfățișarea. Săgețile din mâna acesteia, mărul pe care îl ține ca o țintă și capul de căprioară fac aluzie la o scenă de vânătoare, în care femeia-artist este deopotrivă pradă și martor. 

În cuvintele dlui lect. univ. dr. Dan Istrate: „You are not an artist, dear/deer, este un răspuns al Anei-Maria în fața acestei provocări: […] ești un artist atunci când ajungi să fi avut 20 de ani de experiență și de activitate. Sunt convins că va ajunge să aibă mai mult de 20 de ani de activitate.”

Tematica vieții femeii este centrală expoziției. Fără a intra în polemici feministe, picturile descriu diferite stări sufletești ale omului-femeie, precum „Singurătate”, „Lack of Self Love” – un apropo la deteriorarea stimei de sine în era social media și „Je ne comprends pas” sau „Melancholy”.

De asemenea, femeia este reprezentată și în posturi dinamice, printre care „We play with words and feelings” și „Eve in her wild world”, trăindu-și viața sub privirea indiscretă a privitorilor dar și sub propriul ochi, martor al vieții ce se derulează adesea precum un vis lucid.

În încheiere, câteva cuvinte ale d-nei lect. univ. dr. Alina Staicu:

„Ana reprezintă acea dorință a noastră a tuturor de echilibru extraordinar – se poate plimba printre lumi cu cea mai mare ușurință pentru că știe să sintetizeze și să găsească echilibru între visare, nebunie, joc și (deși) este o persoană foarte serioasă și organizată, acest lucru nu se vede în mod necesar în lucrări (…) ci se subînțelege. 

Este câte o lume în fiecare lucrare și (…) te face să visezi, (…) te lasă să dialoghezi cu ceea ce vezi.”

De asemenea, dl lect. univ. dr. Dan Istrate a adăugat:

„Mă bucur foarte mult să particip la prima expoziție a unui absolvent de la Pedagogia Artelor.”

„[Are] un talent care poate aborda multiple tipuri de exprimare [iar] ceea ce îmi place cel mai mult la Ana-Maria este spontaneitatea și această abilitate de a te pune în încurcătură de multe ori. Este copilul care pune întrebări și fiecare tablou în sine este un set de întrebări, care constituie obsesia ei sau coșmarul ei.”

În încheiere, Ana-Maria Butură a ținut să menționeze, precum o făcuse în 2020 la TEDx Youth („Frica este doar primul pas către visuri mari”) unde relata refuzul de a fi lăsată să își expună o parte din aceste lucrări în cadrul unei alte expoziții, fiind considerată „prea începătoare”: 

„Frica e prezentă pe tot parcursul procesului. Nu înseamnă că nu [este] frică, ci în ciuda fricii. Sper să [existe] mai mult curaj pentru [fiecare], să se expună.”

Ana-Maria Butură este artist plastic și tatuator cu henna, cunoscută și prin brandul Ana S Work.

Expoziția cu vânzare poate fi vizitată până în data de 17 ianuarie 2023 inclusiv, între orele 9-18, la galeria de artă Art Melange din P-ța Unirii nr. 10, et. I, Cluj-Napoca (deasupra la Che Guevara).

Referințe

art-melange
  • Piața Unirii 10, et. I, (deasupra la Che Guevara), Cluj-Napoca

Art Melange art shop & Art Gallery. vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentIntersecția teatru-film explorată de teatrul Reactor, Cinema ARTA și Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Articolul următorAmbulatoriul Spitalului de Recuperare Cluj modernizat cu finanțare din PNRR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.