DANSENS, o nouă platformă pentru dansul contemporan, se lansează în Cluj în octombrie

83
foto: Light Stories

Cluj-Napoca devine, între 9 și 16 octombrie 2025, scena unei inițiative culturale inedite: Dansens, o platformă pilot de creație, dialog și difuzare dedicată dansului contemporan, organizată de OM Centru Coregrafic.

Evenimentul reunește artiști, curatori și publicul larg într-un program multidisciplinar, desfășurat în parteneriat cu Cinema Arta, Centrul Național al Dansului București (CNDB), Galeria Contemporar și Pavilionul Tineretului. Tema primei ediții este „Memorii și temporalitate”, explorând dansul ca formă de arhivare și reflecție asupra trecutului prin corp și mișcare.

Program variat, de la spectacole la dezbateri

Pe durata celor opt zile, publicul este invitat la spectacole, prezentări work in progress, proiecții de filme de dans și artă, ateliere pentru profesioniști și amatori, dezbateri și prezentări de carte. Printre invitați se numără coregrafii Prue Lang și Anna Chirescu, alături de specialiști precum Angela Conquet, Rareș Donca, Alessandra Mattana, Miki Braniște sau Philip Keir.

Printre momentele-cheie ale programului se numără:

  • Retrospectiva Dansului Contemporan (filme din arhiva CNDB, 9–10 octombrie, OM Studio);
  • proiecția filmului „Miriam Răducanu – Rigoare și senZ” (11 octombrie, Cinema Arta);
  • performance-ul „Vortex” de Oana Mureșan (12 și 13 octombrie, Pavilionul Tineretului);
  • lecture performance-ul „KATA” cu Anna Chirescu și François Maurisse (13 octombrie, OM Studio);
  • bursa OM, prezentată de artista Sânziana Tarța (16 octombrie, OM Studio).

„Corpul, ca spațiu de memorie”

„Dansens este o propunere de recuperare și recontextualizare a trecutului, dar și o invitație de a privi spre viitorul dansului ca formă artistică vie și relevantă. Ne interesează felul în care corpul devine un spațiu de memorie, dar și un canal prin care istoriile personale și colective pot fi reînnoite și transmise mai departe”, declară Oana Mureșan, fondatoarea OM Centru Coregrafic și directoarea artistică a evenimentului.

Accesul la toate evenimentele este gratuit, pe baza înscrierii prealabile.

Dansens este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.

Pentru detalii suplimentare, program complet și înscrieri: omcc.ro/ro/proiecte/dansens.

Referințe

DANSENS – Logo
  • 09 octombrie 2025
  • 16 octombrie 2025

OM Centru Coregrafic lansează Dansens, platformă dedicată dansului contemporan. vezi mai mult

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentConcursuri și ateliere de sezon la AgroSocialHub, în cadrul T-emporary 23 – spațiu de reconversie urbană
Articolul următorCONT.RAR aduce teatrul în cartierul Iris: un proiect dedicat liceenilor dintr-o zonă fără infrastructură culturală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.