Lucrările de refațadizare a hotelului Continental sunt în mare parte finalizate, o jumătate din clădire a fost deja dezvelită, urmând ca și parte dinspre strada Universității să fie scoasă la lumină în curând, asta după mai bine de doi ani de la punerea schelelor.
Societatea Napocamin, care deține imobilul, avea o autorizație de lucrări în primă intervenție, primită în ianuarie 2016, pentru 12 luni. Prima intervenție s-a început, dar nu s-a dus la bun sfârșit, iar clădirea a rămas acoperită.
Pe 2 noiembrie 2017 s-a obținut o altă autorizație, pentru reabilitarea și revitalizarea imobilului (inclusiv interiorul), cu o durată de execuție a lucrărilor de 36 de luni.
Clădirea Continental a fost cumpărată de Ioan Bene, prin Napocamin, cu 5 milioane de euro, de la societatea Ardeleana, prin lichidatorul judiciar. Investiția pentru renovarea și reamenajarea clădirii monument a fost estimată de către proprietar la 7,5 milioane de euro. Continental este una dintre clădirile reprezentative ale Clujului, în trecut aici funcționa hotelul New York.
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.