HerbstFest Cluj: 20.000 de oameni au savurat bere și preparate tradiționale germane în Piața Unirii

55

Între 3 și 6 octombrie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca s-a desfășurat o nouă ediție a Festivalului de Toamnă al Economiei Germane – HerbstFest. Organizatorii, DWNT – Clubul Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord, au pregătit numeroase activități, de la concerte live, ateliere și spectacole pentru adulți și copii, până la dezbateri economice și educaționale cu invitați din cele mai importante companii care acționează în sectoare de interes național ale economiei românești, miniștri, cadre universitare și reprezentanți ai autorităților locale din Cluj-Napoca. 

Festivalul a fost deschis oficial pe 4 octombrie de primarul Emil Boc, cel care, conform tradiției, a dat cep unui butoi cu bere nemțească. Lui i s-au alăturat, la inaugurare, primarul din Köln, Dr. Ralf Heinen, conducerea DWNT – Florin Sabou, președintele și Erika Varga, vicepreședinte DWNT, precum și reprezentanții principalelor companii membre ale clubului german și sponsori ai evenimentului: PENNY, NTT Data Romania, E.ON, MHP – a Porsche Company, Neotronik, TPA România.

În pofida vremii neprietenoase, la activitățile din Piața Unirii, desfășurate majoritar sub un cort imens, de 1.200 mp, asemănător celor de la Oktoberfest, au participat peste 20.000 de oameni care s-au bucurat din plin de cultura și tradițiile germane. În cele trei zile destinate și distracției, s-au consumat peste o tonă de cârnați și ciolan, dar și peste 3.000 de litri de bere autentic germană. Toate, pe fundal de petrecere cu specific german, atmosferă întreținută de trupe ca Die Burzenland Party Band, Hermannstadt ‘07, Fanfara din Petrești, Trio Saxones Band sau Trupa de Dansuri Săsești din Sebeș. 

Energia verde și sustenabilitatea, promovate intens în timpul festivalului

Pe lângă degustări de bere nemțească și mâncare cu specific german, festivalul a inclus și activități inedite pentru public, precum Beer Bike – un vehicul în care participanții au putut pedala prin centrul orașului, asculta muzică și savura în același timp bere germană și Fresh Bike – o bicicletă electrică pusă la dispoziție de compania Parapet, care alimenta un storcător de fructe, iar oricine a vrut să bea un pahar de suc natural nu a trebuit decât să pedaleze și să își aleagă fructele puse la dispoziție de Penny. Peste 500 de kg de fructe s-au consumat astfel în trei zile.

De Fresh Bike s-a bucurat și primarul Emil Boc, care a declarat, în timp ce pedala: “Combini cel puțin două lucruri extrem de utile pentru fiecare dintre noi. În primul rând mișcare, care înseamnă sănătate și în al doilea rând, produc energie prin pedala pe care o apăs, energie care produce, la rândul ei, ceva sănătos”.

Tot pentru a fi în acord cu ideea de energie verde, la festivalul german din Cluj au avut loc și drive tests cu mașini electrice de la RMB Inter Auto (Mercedes-Benz EQE SUV și Mercedes-Benz EQA) și teste cu biciclete electrice de la Bella Bike, prin Piața Unirii. De asemenea, participanții la festival au fost invitați să își imagineze cum va arăta viitorul, prin mesaje scrise pe un panou solar uriaș pus pe dispoziție de Parapet sau printr-un Yarn Board uriaș, gândit și implementat de cei de la MHP – A Porsche Company. 

Suntem o comunitate de companii care, înrolate sub egida DWNT, îşi desfăşoară business-ul pe ruta România – Germania, Germania fiind principalul partener de afaceri al României, locul unde țara noastră exportă cel mai mult. Ce este inedit este faptul că încercăm să ne adresăm publicului larg cu anumite activităţi adaptate realităţii în care trăim, prin care încercăm să oferim publicului larg ceea ce ştim noi din interiorul companiilor. Mergem în direcţia culturală pe fiecare zonă, ne adresăm copiilor, încercăm implicăm firmele germane și în viața culturală și socială a orașului, nu doar la nivel de business pentru ca întreaga societate să ia contact cu modul german de a face afaceri, dar și de a se distra“, a declarat preşedintele DWNT, Florin Sabou.

Dezvoltarea economică și educațională a României, temele principale ale dezbaterilor organizate la HerbstFest

Cele două dezbateri, organizate în sala Aula Magna a Universității Babeș Bolyai – partener al evenimentului – și moderate de Moise Guran, i-au adus la discuții pe reprezentanții unora dintre cei mai importanți angajatori din România (Christian von Albrichsfeld, Country Head Continental, General Manager, Maria Metz, CEO NTT DATA Romania, Bern Hörmann, CEO MHP Consulting Romania, Monica Constantinescu, CFO Robert Bosch, Stefan Balster, Managing Director E.ON Business Services Cluj), reprezentanți ai mediului academic (Daniela Popescu, Prorector UTCN, Florin Drăgan, Rector Universitatea Politehnica Timișoara, Christian Săcărea, Prorector UBB Cluj-Napoca, Daniel Metz, Prorector Universitatea ”1 Decembrie” Alba-Iulia) și ai Guvernului României și autorităților locale: Ligia Deca, Ministrul Educației, și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc

Discuțiile din cadrul primei dezbateri organizate în cadrul HerbstFest, “România – Cum devenim o economie și industrie de export?“, au avut ca element comun provocările cu care se confruntă economia românească și identificarea strategiilor care pot transforma România într-un jucător competitiv pe scena globală.

Exportul este o temă care va fi necesară României în următorii ani, pentru a-şi îmbunătăţi performanţele economice şi pentru a redresa oarecum deficitul despre care se vorbeşte în public. Deficitul respectiv va putea fi îndreptat doar prin îmbunătăţirea performanţelor companiilor locate în România şi, în aceeaşi măsură, pentru a se evita oarecum măririle de taxe de care tuturor ne este frică şi vrem să le evităm, fiindcă duc în zona impredictibilităţii şi aduc probleme sau, de multe ori, chiar descurajează investitorii străini care îşi desfăşoară activitatea în România. Şi pentru a îmbunătăţi performanţele economice, avem nevoie de competenţe superioare, de competenţe aprofundate şi în această direcţie merge a doua dezbatere, în direcţia de învăţământ“, a evidențiat preşedintele DWNT, Florin Sabou.

La cea de-a doua dezbatere, “Învățământul dual academic – motor de creștere în economie” a participat chiar Ligia Deca, ministrul Educației, care a opinat că, deocamdată, există o îndoială din partea celor implicaţi, atât din partea companiilor, cât şi a universităţilor, referitoare la acest tip de învățământ.”Particularitatea dualului este că nu se întâmplă dacă angajatorul nu solicită. Aceasta este prima particularitate. Deci, ca să apară în programele noastre, trebuie ca o companie să spună că-i trebuie şi că e gata să fie partener“, a spus ministrul Ligia Deca.

Activitățile pentru copii, vedetele festivalului

Începând de vineri, 4 octombrie, copiii au putut participa la numeroase activități educative și interactive, organizate de partenerii festivalului. Tinerii au avut ocazia să învețe despre cybersecurity în cadrul Digital Jungle, eveniment oferit de NTT Data Romania, au putut participa la atelierele Smart ROBOTX sau la cele de reciclare automatizată a sticlelor cu roboțelul Extropy, la cursuri gratuite de inițiere în limba germană oferite de Centrul Cultural German sau la atelierul Fun & Learn cu Pepper, roboțelul inteligent, un eveniment oferit de BCR. Au avut și jocuri și activităťi puse la dispoziția lor, gratuit, de către Happy Colors. 

Nu au lipsit spectacolele de teatru. Pe scena amenajată în Cortul Mare din Piața Unirii, cei mici și cei mari s-au bucurat de magia spectacolului ”Strada baloanelor de săpun nr. 10”, oferit de PENNY | REWE România. Pe aceeași scenă  au urcat elevii Colegiului Național George Coșbuc și au interpretat în limba germană piesa ”Regina Culorilor”, apoi i-au încântat pe toți cei prezenți cu ”Dansul Panglicilor”, faimosul dans tradițional german. Iar în cortul dedicat tehnologiei, spectacolul de teatru de păpuși robotizat Kasperle 2.0, adus tocmai din Augsburg de KUKA, a fost deliciul celor mai mici participanți. 

De vineri și până duminică, iubitorii filmelor germane au putut participa la Cinema powered by E.ON, un cort special amenajat unde au putut urmări producții germane fascinante oferite de Centrul Cultural German cu dublare în limba engleză. Iar apoi au putut savura o cafea delicioasă, oferită de Miele/Kuiba, la coffee cornerul special amenajat.

De la festival nu putea lipsi Târgul Producătorilor Locali, organizat de Asociația Meșterilor Populari Clujeni, locul de unde iubitorii de obiecte artizanale și tradiționale și-au putut achiziționa obiecte și podoabe lucrate manual de producători locali din județul Cluj. Obiectele de artizanat, produsele locale de sezon, atelierele meșteșugărești interactive au fost la mare căutare printre vizitatori. Cele 32 de căsuțe au fost deschise pe platoul pietonal de pe Strada Iuliu Maniu. 

Referințe

Herbstfest – Festivalul de Toamna al Economiei Germane la Cluj
  • Piața Unirii, Cluj-Napoca
  • 03 octombrie 2024
  • 06 octombrie 2024

HerbstFest - Festivalul de Toamnă al Economiei Germane aduce 4 zile pline de activități și evenimente în Cluj-Napoca vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentUn spațiu postindustrial din Cluj este transformat într-o gospodărie de toamnă, la Agro Social Hub 2024
Articolul următorMINA Cluj – cel mai mare centru de artă imersivă din Europa se deschide pe 1 noiembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.