Jazz in the Park 2025 dă startul verii festivalurilor la Cluj-Napoca

15

Cea de-a 13-a ediție a Jazz in the Park Festival va avea loc în perioada 6-8 iunie 2025, aducând la Cluj-Napoca un lineup impresionant de artiști internaționali. Evenimentul, care inaugurează sezonul marilor festivaluri din Cluj, se va desfășura în locația deja consacrată: Parcul Etnografic “Romulus Vuia”.

Printre numele confirmate pentru ediția din acest an se numără Ibrahim Maalouf, celebrul trompetist franco-libanez, trupa londoneză de Afrobeat-jazz Kokoroko, virtuosul chitarist Biréli Lagrène și poetul-saxofonist Alabaster DePlume. De asemenea, festivalul va include reprezentații ale Seun Kuti & Fela’s Egypt 80, Mammal Hands, Transylvania Jazz Orchestra, jazzbois, New Fossils, precum și a altor artiști de renume internațional și autohton.

Un festival de zi, o experiență completă

Jazz in the Park 2025 se definește ca un “daytime festival, ceea ce înseamnă că participanții se vor putea bucura de muzică în aer liber de la primele ore ale zilei până seara. Pe lângă concerte, evenimentul oferă o gamă largă de activități culturale și de relaxare: ateliere interactive, demonstrații culinare, degustări de vin și cocktailuri, expoziții de artă, precum și târguri de creatori.

Abonamente disponibile la preț promoțional

Cei care doresc să participe la festival pot achiziționa abonamente la prețul promoțional de 399 de lei, valabil până pe 9 martie. După această dată, prețul abonamentelor va crește progresiv, ajungând la 549 de lei. Accesul copiilor sub 12 ani este gratuit, cu condiția să fie însoțiți de un adult posesor de abonament.

Detalii complete despre artiști și activitățile festivalului, precum și detalii despre bilete puteți găsi pe www.jazzinthepark.ro.

Referințe

jazz-in-the-park
  • Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, Aleea Muzeului Etnografic, Cluj-Napoca
  • 06 iunie 2025
  • 08 iunie 2025

Jazz in the Park este un festival manifest care combină muzica bună cu promovarea de valori pozitive în comunitate. vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentAbsolvenții UMF Cluj, din nou în top la examenul național de rezidențiat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.