Kaufland România își dotează magazinele cu automate de reciclare a ambalajelor și răsplătește clienții care le folosesc

498

Kaufland România își dotează magazinele cu aparate automate de reciclare pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de Aluminiu (cu volum de până la 1 litru).

Aparatele sunt tip self-service și răsplătesc clienții care reciclează ambalajele cu o sumă de bani, oferită sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin. Astfel, la fiecare cinci ambalaje depuse, indiferent de tipul lor, aparatul va elibera automat un cupon de discount la achiziționarea unor produse selectate în acest sens.

În prezent, automatele de reciclare sunt instalate în parcările magazinelor Kaufland din București, proiectul urmând să fie extins în întreaga rețea națională, în funcție de spațiul disponibil din fiecare parcare.

Aparatele sunt sub formă de containere complet tehnologizate și au o capacitate mare de procesare a ambalajelor de până la 60 de recipiente pe minut. Clienții pot introduce recipientele într-o ordine aleatorie în aparat, iar acesta le identifică, le sorteză automat și le direcționează în pubela alocată fiecărui tip de material. Imediat ce clienții depun ambalajul în automat, acesta scanează materialul și eliberează cuponul. Aparatele sunt dotate cu senzori de măsurare a gradului de umplere, senzori de mișcare, camere de supraveghere și linie de sortare.


Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentTurda, locul I la nivel european pentru cel mai bun plan de mobilitate urbană durabilă
Articolul următorLa Oradea, 10 hectare de terenuri aflate în stare de degradare vor fi transformate în spaţii verzi, prin fonduri europene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.