
Roșia Montană devine între 24 și 26 iulie 2025 gazda primei ediții Lumen Film Festival, un eveniment internațional dedicat filmului, comunităților și poveștilor care transformă. Cu proiecții de film, tururi ghidate și activități culturale, Lumen propune o experiență cinematografică în inima munților Apuseni, într-un loc emblematic pentru reziliență și reinventare.
Festivalul își propune să aducă filmul și cultura mai aproape de satele și comunitățile montane, oferind publicului acces liber la o selecție de producții relevante și inspiraționale. Totodată, Lumen susține turismul local și promovează patrimoniul unic al zonei, recent inclus în lista UNESCO.
Deschiderea oficială va avea loc joi, 24 iulie, la Bistro Roșia Montană, urmată de premiera națională a documentarului Balomania (2024, r. Sissel Morell Dargis), prezentat cu sprijinul KineDok România. Proiecțiile vor continua seara de seară la Căminul Cultural, intrarea fiind gratuită, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare.
Programul complet include:
- 24 iulie
- 19:00 | Eveniment de deschidere @ Bistro Roșia Montană
- 20:30 | Balomania
- 25 iulie
- 10:00–18:00 | Tur UNESCO & Vizită Galerii Romane
- 20:00 | Zile perfecte (Perfect Days, r. Wim Wenders)
- 26 iulie
- 10:00–18:00 | Tururi ghidate, expoziție și drumeții
- 20:00 | Agentul Fericirii
- 22:00 | California Dreamin’ (Nesfârșit) (N-15)
Evenimentul este organizat cu sprijinul KineDok România și Bad Unicorn și își propune să devină un reper anual pentru iubitorii de film și natură.
Program complet și rezervări: www.lumenfestival.ro
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.