Manifest al studenților de la Facultatea de Studii Europene legat de Roșia Montană

113

Un grup de studenți de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai au fost la Roșia Montană și, după ce au văzut ce se întâmplă acolo, au redactat următorul manifest:

Către profesorii şi părinţii noştri (actori economici, politici şi sociali), către autorităţile locale, naţionale şi europene

pentru promovarea unei dezvoltări durabile în spaţiul nostru de viaţă, la Roşia Montană

Noi, studenţi ai Facultăţii de Studii Europene din UBB Cluj, în urma aplicaţiei practice de studiu la Roşia Montană din 14 Octombrie 2011, am constatat că:

– Informarea publicului/publică cu privire la proiectul RMGC este defectuoasă şi distorsionată;

– Valoarea patrimoniului (construit şi minier) şi valoarea resurselor (naturale, umane, culturale şi economice) depăşeşte cu mult eventualele venituri din mineritul cu cianuri;

– Potenţialul turistic este neglijat şi descurajat; prin declararea zonei ca fiind zonă industrială minieră, orice altă investiţie este împiedicată;

– Zona întruneşte mai multe criterii decât e nevoie pentru a intra în patrimoniul UNESCO;

– S-a creat o situaţie conflictuală între interesul privat şi cel general; statul român luând partea celui privat în detrimentul nostru, al oamenilor;

– Degradarea peisajului şi ecosistemului prin exploatarea la suprafaţă;

– Proiectul RMGC reprezintă un dezastru economic, fiindcă numai costurile calculabile ar fi de aproximativ 7 ori mai mari decât beneficiile estimate;

– Există numeroase costuri ce nu pot fi calculate şi ca urmare nu sunt luate în calcul (Ex: 1.581.760 t. substanţe periculoase, din care cianură: 192.000 t.)

– Proiectul RMGC reprezintă un dezastru ecologic pe toată suprafaţa bazinului hidrografic Someş-Mureş-Tisa;

– Limitează posibilitaţile de evoluţie şi dezvoltare a generaţiilor viitoare, în toată ţara, datorită socializării costurilor, pe care noi studenţii de azi le vom plăti toată viaţa;

– Munţii sunt parte a spaţiului nostru vital (apă, aer curat, etc).

Luând la cunoştinţă proiectul noii legi a minelor, care practic ne alienează dreptul la proprietate, conştientizând că proiectul noii legi a adunărilor publice lezează dreptul nostru la libera exprimare, remarcând că autorităţile manifestă prea puţină transparenţă şi nu respectă mandatul cu care au fost împuternicite şi de noi, tinerii, observând numărul mare al contractelor de interes public care sunt secrete, reiterând că scopul societăţii este dezvoltarea durabilă şi democratică.

SOLICITĂM

profesorilor şi părinţilor noştri (actori economici, politici şi sociali), autorităţilor locale, naţionale şi europene:

– Susţinerea şi NU descurajarea societăţii civile, care încearcă să ne informeze asupra adevăratelor dimensiuni create de proiectul RMGC;

– Susţinerea şi NU descurajarea societăţii civile, care încearcă să ne informeze asupra adevăratelor acţiuni ale reprezentanţilor noştri politici;

– Orientarea atenţiei autorităţilor către interesul general şi nu cel privat; şi implicit combaterea corupţiei;

– Încurajarea altor forme de dezvoltare şi de minerit, care să răspundă cerinţelor dezvoltării durabile;

– Abandonarea şi condamnarea proiectului noii legi a minelor;

– Abandonarea şi condamnarea proiectului noii legi a adunărilor publice;

– Din PUG-ul si PUZ-ul comunei Roşia-Montană să fie eliminată declararea zonei industriale miniere pentru ca alte investiţii să poată fi realizate;

– Desecretizarea contractelor care privesc populaţia (în cazul acestui proiect, licenţa 47 şi anexele);

– Protejarea munţilor şi a patrimoniului existent prin oprirea proiectului RMGC.

1. Neagoe Delia

2. Carahatova Irina

3. Oltean Simona-Elena

4. Rusu Alexandra

5. Dobrean Larisa

6. Haman Valeria

7. Felderean Anamaria Loredana

8. Laura Stan

9. Andreea Rusu

10. Laura Lungu

11. Bágyi Attila

12. Bălănean Andrei

13. Berdie Adeline

 

Sursa imagine: http://www.euro.ubbcluj.ro/studenti/excursie.php

Articolul precedentUniți pentru salvarea Roșiei Montane
Articolul următorLectura bilingva Fernando Pessoa

6 COMENTARII

  1. Inca odata vad ca studentii au initiativa, ca nu au fost invatati sa se teama (sau daca au fost invatati, au refuzat acest lucru). Ma amuza antevorbitoarea Matilda, care pretinde ca RMGC va ecologiza zona. Stimata doamna, daca dumneavoastra credeti ca remegece va ecologiza zona, prin inundarea unei vai cu un cocktail cianuric, din care metalele grele extrem de toxice nu lipsesc (cadmiu, plumb, arsen, mercur, taliu, etc.) si prin nivelarea a patru munti prin explozie, va inselati amarnic. Si daca statul roman nu face nimic pentru ecologizarea zonei in forma actuala, uitati-va in oglinda. Uitati-va pe cine votati, uitati-va pe mana cui va lasati banii si viitorul. Pentru ca, pe termen lung, va fi mult mai ieftin sa ecologizezi mostenirea companiilor miniere comuniste, decat sa te bucuri la 4 miliarde de dolari acum si in viitor sa nu mai poti ecologiza nimic.

    Daca acesti off-shore (RMGC este inregistrata in Barbados, nu in Canada) vor exploata, zona va fi irecuperabila, nu se va mai pune problema de costuri prea mari, ci de imposibilitatea fizica de a mai remedia ceva. Merita sa distrugem o arie destul de extinsa, care cuprinde vestigii istorice de nepretuit, si sa ne pricopsim cu o bomba chimica cu efect intarziat (ce ar putea exploda oricand, fara posibilitatea de o dezamorsa), pentru o bunastare indoielnica, de nici 20 de ani?

    Chiar ne lasam pacaliti precum negrii aia din Africa, momiti de englezi cu margele de sticla colorata ca sa isi dea fildesul si abanosul? CETATENI, GANDITI!

  2. Muntii si natura trebuiau protejati pana acuma, nu de acum inainte, cum credeti voi! Statul roman nu o sa ecologizeze acea zona niciodata, doar cei de al RMGC au asta in plan!! Degeaba vreti voi sa salvati ceva ce e distrus de zeci de ani!

  3. Un manifest de conştiinţă. Felicitări. Lupta cu oligarhia statală este grea şi asimetrică. David şi Goliat. Însă nu imposibilă.

    Presupun că aţi semnat cu toţii Petiţia : http://www.rosiamontana.net/?fb_comment_id=fbc_10150276411092211_17846071_10150277993947211#f25cdb415

    Trebuie sesizate organismele internaţionale inclusiv Vaticanul. Ar putea fi solicitat sprijinul statelor care, în caz de catastrofă ecologică, ar fi imediat după România, afectate. (ruperea ori fisurarea barajului, coroborată cu ploi masive, ar infesta râurile din vestul ţării cu cianuri şi ar afecta tot bazinul dunărean al zonei)

    Statul român, care participă cu zăcământul de la Roşia Montana, pentru care primeşte o redevenţă de 4%, (doar prin Africa s-ar mai putea plăti aşa puţin) “participă” chipurile cu 20% la capitalul social! Ce înşelăciune!
    Conform Constituţiei, art.136. “Bogăţiile de interes public ale subsolului, […] fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”
    S-a organizat o licitaţie publică privind exploatarea zăcămintelor de aur de la Roşia Montana?
    Cum asigura Statul român “protejarea intereselor naţionale în activitatea economică,” ? art 135 Constituţie.
    Cine ne dă dreptul să dăm unei companii canadiene exploatarea întregului zăcământ în detrimentul generaţiilor următoare? Ştiţi ce zic oamenii simpli? Zăcământul de acolo este mai preţios decât Banca Naţională! Că BNR nu este capabilă să menţină un curs stabil, leul se tooot depreciază, în timp ce zăcământului îi tot creşte valoarea!
    Şi arendarea şi se face la 30% arendă, fără ca proprietarul să facă nimic! De ce o asemenea bogăţie să fie exploatată pe nimic?
    Nu mai vorbesc de utilizarea cianurilor care sunt interzise şi care vor produce un dezastru ecologic.

    Însă, peste toate acestea, distrugerea unui patrimoniu istoric identitar inestimabil este de neiertat.
    În fapt avem de-a face cu un act de trădare naţională şi cu subminarea economiei naţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.