Consiliul Apei organizează luni, 19 decembrie 2022, de la ora 16:00, la sediul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Strada Observatorului, sala 109, etaj 1, o masă rotundă ce are ca temă principală de discuție situația Someșului Metropolitan.
Evenimentul este deschis tuturor riveranilor, ONG-urilor, studenților și membrilor mediului universitar, specialiștilor și reprezentanților administrației publice, interesați de modul în care relaționăm și ne raportăm la apă și de perspectiva Someșului Mic ca ax natural de dezvoltare important al zonei metropolitane.
Printre temele de discuție se numără teme generale legate de Culoarul verde-albastru al Someșului și viitoarea pistă de biciclete care se va realiza între aceste localități, concluzii și planuri comune legate de viitorul Someșului pe teme ce au reieșit din atelierele cetățenești desfășurate în Gilău, Florești, Cluj și Apahida.
„Prin Consiliul Apei am explorat mai în detaliu zone și aspecte de interes comun ce țin de tema culoarului verde – albastru al Someșului Mic, printr-o serie de ateliere cetățenești în cele patru localități riverane ale zonei metropolitane: Gilău, Florești, Cluj și Apahida. Din experiența noastră comună, a partenerilor de până acum ai consiliului, am ajuns la concluzia că cel mai bun mod de a înțelege contextul urban și natural este să-l parcurgi. Alături de specialiști aceste explorări prind forma unor ture ghidate, pe jos sau pe două roți. Participanții /cetățenii înțeleg mai bine Someșul, noi îi înțelegem mai bine pe ei, cum percep ei relația cu râul, ce îi frământă, neliniștește și deranjează și ce așteptări au. Cetățenii sunt principalii beneficiari ai oricăror dezvoltări urbane. Cu cât îi implicăm și îi înțelegem mai bine și cu cât înțeleg și ei un context complex cum e dezvoltarea urbană putem ajunge la proiecte viitoare mult mai integrate în societate. Someșul e important pentru toți, locuitori, dezvoltatori, administrații publice, activiști, specialiști și pe viitor dorim să ducem mai departe prin Consiliul Apei acest mod de explorare și dezbatere in situ, la fața locului pentru că dezbaterile actuale limitează înțelegerea și participarea mult dorită.”, spune menționat Marius Moga, coordonator Someș Delivery.
„Vedem Someșul și lacurile din Apuseni drept o axă verde-albastră nu doar pentru Cluj la nivel metropolitan, ci pentru tot județul. Asta înseamnă că, dacă avem infrastructura potrivită, ne putem deplasa la lucru mai repede pe bicicletă clasică sau electrică și mai sigur decât în poluarea și înghesuiala traficului auto. Înseamnă să avem spații verzi la râu în loc de dezvoltare imobiliară haotică până în buza apei. Plus un râu curat, fără mizerie. Vedem și la nivel administrativ, că nu doar orașul, ci și județul se întoarce cu fața la râu, în urma propunerilor civice și de specialitate. Primăria Cluj-Napoca s-a asociat cu primăriile din zona metropolitană și începe din 2023 proiectarea culoarului pe câteva zeci de km. Iar Consiliul Județean a depus prin PNRR un proiect care continuă amenajările din Apahida, până după Dej, la ieșirea din județul Cluj. Cu totul, vreo 90 de km. Noi sperăm ca proiectarea și execuția să țină cont în continuare de participarea largă a publicului pentru a avea cel mai activ coridor velo și pietonal din țară”, a declarat Adi Dohotaru, președinte al Asociației Societatea Organizată Sustenabil SOS, campania SOS Someșul nostru
Consiliul Apei este o platformă deschisă de discuții care implică și coagulează actorii urbani și rurali care au legătură cu râul Someșul Mic, în jurul unor teme de interes comun legate de Culoarul verde – albastru al râului. Consiliul Apei a fost inițiat la Someș Delivery, ediția 2021, de Asociația miniMASS, Clujul Sustenabil, Societate Organizată Sustenabil, Clubul de Cicloturism Napoca și Facultatea de Arhitectură și Urbanism Cluj-Napoca.
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.