Rhythm Touch, o echipă formată din patru studente la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Automatică și Calculatoare, a câștigat Marele Premiu în finala Innovation Labs 2024 ce a avut loc marți, 28 mai, la Universitatea Politehnică din București, informează Transilvania IT Cluster.
Rhythm Touch a dezvoltat o brățară menită să ajute persoanele cu deficiențe de auz să se bucure de muzică, de spectacole și de festivaluri, eliminând barierele în experiențele culturale pentru acestea. Echipa este formată din: Iulia Bara, Mărioara Mihali, Ioana Popa și Cătălina Rizel.
Echipa Rhythm Touch și-a înscris ideea în programul Innovation Labs Cluj-Napoca, alături de alte 55 de echipe, și a intrat în Hackathonul desfășurat în 23 – 24 martie 2024 la ABC Incubator. După prima selecție, în programul de mentorat au intrat 18 echipe, care au beneficiat de sprijin și sfaturi din partea partenerilor locali, pentru a-și dezvolta și rafina ideea. Programul s-a desfășurat pe parcursul a 10 săptămâni și a inclus workshopuri pe diverse teme, sesiuni de networking și mentorat.
Pe 25 aprilie a avut loc BoostDay, încă o etapă de selecție, în care participanții au venit să arate juriului progresele făcute. Zece echipe au trecut mai departe și au participat în semifinalele care au avut loc în data de 13 mai. Pentru finală au fost selectate trei echipe din Cluj, care au concurat la București, ieri, alături de alte 13 echipe din toată țara.
Toate echipele și-au prezentat în fața juriului produsul și strategia de business, răspunzând la întrebări suplimentare – totul în doar 4 minute.
Celelalte două echipe finaliste clujene au fost: BrainFill, care dezvoltă o platformă educațională prin care adolescenții pot învăța mai eficient programare, și Sensera, cu o aplicație care oferă terapie personalizată pentru paralizia facială, având ca scop îmbunătățirea recuperării pacienților și a calității vieții.
Innovation Labs se desfășoară de 12 ani și este cel mai important program de accelerare pentru startup-uri early-stage venite din mediul universitar din România, oferind un cadru de mentorat și de dezvoltare pentru proiectele din zona tech. Programul deține o infrastructură complexă de suport, adunând laolaltă o comunitate extraordinară de parteneri din business, tehnologie, profesioniști din lumea startup-urilor, din cercetare și mediul academic, din administrație publică și din ONG-uri.
La Cluj, Innovation Labs este implementat pentru al treilea an consecutiv de Transilvania IT Cluster, cu sprijinul partenerilor locali, Wolfpack Digital și Linnify, și al partenerului național, AROBS, toate fiind companii membre ale clusterului.
Foarte importantă este și implicarea universităților clujene: Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și a ambasadorilor din cadrul acestora.
Innovation Labs este un program implementat de Asociația Tech Lounge în parteneriat național cu BRD – Groupe Société Générale, Orange România, Arobs Transilvania Software, Eviden, UiPath si Stripe, alături de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Fundația Româno-Americană și Early Game Ventures ca parteneri strategici.
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.