Paradă în șura din Mera în prima zi a festivalului Mera World Music Festival 2024 (FOTO)

124
Bollywood Masala Orchestra.

A început Mera World Music Festival 2024, “festivalul din șură”, un eveniment care adună la un loc oameni, muzici, diferite culturi și povești, la Mera, în comuna Baciu, Cluj.

În prima zi a festivalului Mera World Music, atmosfera a fost animată de muzicieni care au venit din Cehia, India, Chile și Ungaria.

În deschiderea festivalului formația Der Šenster Gob din Praga, a adus un repertoar variat, interpretând diferite stiluri cum ar fi,  klermer energic, muzică balcanică înviorătoare sau cunoscute melodii tradiționale țigănești.

Ei au fost urmați de Bollywood Masala Orchestra, 8 muzicieni care au adus cu ei și au redat pe scena din Șură publicului, frumusețea, haosul, culorile și energiile pozitive din subcontinentul Indian.

Seria de concerte de joi a fost încheiată de îndrăgita trupă Góbé din Budapesta, mai apoi urmată de dans popular în Șură și DJ Playroots care a s-a avut grijă să destindă spiritele primei seri din festival.

Programul zilei de vineri s-a întins pe toată ziua  pentru că în Șuriță au avut loc diferite activități de relaxare pentru copii sau întreaga familie, ce a putut participa la cursuri de dans și cântat, teatru de păpuși, lucru manual. 

Muzeul de Bivolițe a găzduit expoziții în limba maghiară și română, degustări cu specialități culinare de la producătorii locali și pentru prima oară, a dat spațiu unor mici concerte, în cadrul cărora festivalul împreună cu Erdélyi Hagyományok Háza Alapítvány are ca scop să susțină și să dea posibilitate tinerelor trupe astfel încât în 4 zile, 10 trupe la început de carieră au șansa să se afirme și să se prezinte publicului. 

După masa, înainte de concertele pe scena din Șură, cei care vor să aprofundeze cultura de Casă de Dans au șansa să participe la cursuri de dans popular și melodii populare. 

În timpul festivalului, putem admira expoziția fotgrafului Kása Béla, intitulată „Ultima oră”, precum și fotografiile acestuia  despre  Mera iar în weekend, un spectacol de dans-teatru, alături de trupe din America de Sud, Italia, Serbia, Ungaria și România, vor garanta o relaxare de calitate pentru cei prezenți. 

Programul detaliat al Festivalului Mera World Music se poate accesa aici: meraworldmusic.com/ro/program

Transportul din Cluj-Napoca în Mera este asigurat de autobuze și curse speciale pentru festival a căror program se poate găsi aici: meraworldmusic.com/ro/transport

Vă recomandăm să vă luați biletele în avans, deoarece capacitatea de primire din Curtea Szarka este limitată deci merită să vă asigurați intrarea în avans: meraworldmusic.com/ro/bilete

Referințe

logo-mera-festival
  • Mera, Județul Cluj
  • 01 august 2024
  • 04 august 2024

Festival de world music în șură. vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentCrosul Donaton, creat în amintirea păstorului Donát, are deschise înscrierile pentru ediția 2024
Articolul următorUltima zi a festivalului Vamos a la Playa 2024: Invitație la o încheiere memorabilă pe Plaja Grigorescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.