Spectacol pe versurile și melodiile ABBA, pe 1 iunie, la Sala Polivalentă

130

AROBS aduce la Cluj unul dintre cele mai apreciate musicaluri ale tuturor timpurilor: “Mamma Mia!”, pe 1 iunie 2018, la Sala Polivalenta din Cluj.

Peste de 60 de milioane de oameni din toată lumea s-au îndrăgostit de povestea și de muzica din “Mamma Mia!”. Voulez Vous, S.O.S, Take a Chance on Me, Dancing Queen și multe alte hituri îndrăgite fac din acest musical-fenomen o sărbătoare a iubirii, a familiei și a prieteniei.

Povestea solară şi amuzantă scrisă de Catherine Johnson este imaginată în paradisul unei insule grecești. În ajunul nunții, dorinţa viitoarei mirese să-şi cunoască tatăl natural aduce pe insulă trei bărbați din trecutul romantic al mamei.

Magia versurilor și melodiilor ABBA pune în mișcare emoția acestei povești de dragoste, creând un show de neuitat. Muzica și dansul exploziv sunt elementele ce fac din “Mamma Mia!” un spectacol minunat pus în scenă de artişti români excepționali dintre care fac parte Loredana Groza, Ana Munteanu, Jazzy Jo, Ecaterina Ladin, Aurelian Temişan, Horia Brenciu, Adrian Nour sau Silviu Mircescu.

“Mamma Mia!” se va juca la Cluj pe 1 iunie, la Sala Polivalentă. Bilete gasiti pe www.iabilet.ro, în Magazinele Flanco, pe pagina oficială a spectacolului și în ziua concertului, la intrare, în limita locurilor disponibile.

Articolul precedentAmsterdam către clujeni: este orașul tău pentru oameni sau pentru mașini?
Articolul următorUSAMV organizează prima Conferință Internațională despre Științele Vieții și Tehnologiile Bunăstării

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.