Spectacolul premiat al Gianinei Cărbunariu vine la Cluj!
Produs de Studioul Yorick, spectacolul “20/20”, jucat de actori români din Bucureşti şi actori maghiari din Târgu-Mureş, a fost conceput, scris şi pus în scenă de Gianina Cărbunariu.
După ce a participat la numeroase festivaluri internaţionale deprestigiu, în Polonia, Ungaria, România şi Serbia, pentru prima dată spectacolul este prezent şi la Cluj, la Fabrica de Pensule.
19 martie, ora 19:00, Fabrica de Pensule, Sala Studio
Bilete: 15 RON, 10 RON cu reducere. Rezervări: rezervari@colectiva.ro
Pe 19 şi 20 martie 1990 la Târgu-Mureş au avut loc confruntări întremembrii comunităţilor română şi maghiară, în care şi-au pierdut viaţaşi au fost rănite persoane din ambele tabere. Atât poate afla cucertitudine cel care porneşte azi pe urma conflictelor interetnice cunoscute şi sub numele de martie negru. Evenimentul este pomenit dincând în când în câte un discurs politic, mesajul căpătând diferite culori în funcţie de partid. Lipseşte consensul referitor la motivele declanşatoare, derularea, consecinţele şi gravitatea evenimentelor. Diferitele perspective îşi apără propriul adevăr fără să fi intrat vreodată în dialog deschis şi definesc chiar şi după douăzeci de ani atmosfera şi relaţiile româno-maghiare din Târgu-Mureş. În instituţiile oraşului românii şi maghiarii lucrează mai degrabă unul lângă celălalt decât împreună. De cele mai multe ori tinerii merg încluburi şi baruri diferite, în funcţie de etnie. Manualele de istorie vorbesc sporadic despre fenomenul minorităţii.
20/20 este o producţie care pune în discuţie, prin mijloacele teatrului, particularităţile convieţuirii româno-maghiare, bilingvismul şi situaţiile umane, conflictele ce pot apărea, cum ar fi confruntările interetnice din martie ’90. Dictatura comunistă şi revoluţia din decembrie ’89 au inspirat mulţi scriitori, regizori şi cineaşti, realitatea socială şi politică de după 1990 rămânând cvasi-neexplorată până acum. De aceea echipa maghiaro-română a spectacolului a invitat oraşul să fie co-autor: amintirile personaleale celor peste cincizeci de intervievaţi au însemnat punctul de pornire pentru spectacolul racordat la istoria recentă. Spectacolul nu-şi propune să facă dreptate, să reconstituie momentul martie ’90, sau să construiască eroi. Situaţiile fragmentate, mărturiile contradictorii denotă lipsa unui punct de vedere general valabil. Ne rămâne adevărul răscolitor şi câteodată grotesc al unor detalii păstrate în amintire, istorisiri moştenite, precum şi şirul întrebărilor nerostite ale unei realităţi post-martie.
20/20 – douăzeci şi doi de ani trecuţi de la acea zi de 20 martie. În oftalmologie 20/20 defineşte acuitatea vizuală perfectă. Spectacolul Studioului Yorick focalizează subiectul, pentru ca după aceea să vorbim despre el – în limba maternă, în limba celuilalt sau în oricealtă limbă. Aşa cum actorii în spectacol vorbesc nu doar limba lor, ci şi limba celuilalt, asumându-şi imperfecţiunile. Cine cum poate.
Recomandăm spectacolul publicului român, maghiar, poliglot. Tessék, poftiţi etc.!
Spectacolul va fi urmat de discuţii cu publicul.
Studio Yorick – Târgu-Mureş & dramAcum – Bucureşti
Textul şi regia de Gianina Cărbunariu
Artist vizual: Maria Drăghici
Traducător şi asistent dramaturgie: Boros Kinga
Actori: Bányai Kelemen Barna, Berekméri Katalin, Paula Gherghe, Mădălina Ghiţescu, Radu Iacoban, Korpos András, Rolando Matsangos, Sebestyén Aba, Cristina Toma, Tompa Klára
Contact:
Fabrica de Pensule, Sala Studio, etaj 1
Str. Henri Barbusse 59-61
Laura Panait 0722642269
www.fabricadepensule.ro; 20per20.wordpress.com