La uşa Ministerului Mediului nu se bate, pentru că este o instituţie publică. La fel, nici la biroul ministrului, pentru că lemnul uşii e plătit din bani publici, covorul la fel, iar căldura din calorifere e plătită din taxele a 20 de milioane de cetăţeni. De aceleaşi calorifere, doi oameni s-au legat astăzi cu lanţuri.
Ce face ministrul când, într-o dimineaţă însorită de ianuarie, pe uşa biroului nu intră secretara, ci intră societatea civilă? E simplu: îi întreabă ce doresc. Cafea sau apă minerală?
Surprins de acţiunea celor 25 de activişti Greenpeace, ministrul mediului, Laszlo Borbely, a considerat că soluţia cea mai bună pentru doi oameni legaţi de calorifer şi alţi 23 care protestează împotriva unui proiect criminal faţă de mediu, este compusă din: răspunsuri în limbă de lemn, ignorarea motivului ocupării Ministerului, sublinierea faptului că “au depăşit toate prevederile legale, pentru că s-au legat cu lanţuri de calorifer şi s-au aşezat acolo” şi o invitaţie la cafea sau la un pahar de apă minerală. Pe scurt, sfidare.
Să râd sau să plâng? Să-mi muşc limba sau să ţip? Să ies în stradă pentru încă un motiv sau să stau acasă, dându-mi cu părerea în stânga şi în dreapta despre cei care, la minus multe grade, ies în pieţele din România pentru că în fiecare zi bifează încă un argument pentru care sunt acolo?
Apropo, România! La ora la care tu îţi beai cafeaua, 25 de oameni ocupau sediul Ministerului Mediului, acel Minister care, conform declaraţiilor primului om din instituţie, ar urma să dea un aviz criminal pentru natură.
România, tu erai ţara aia înfrăţită cu codrul. Tot tu erai ţara carpato-danubiano-pontică. Ai de gând să rămâi aşa sau vrei să devii o ţară cianuro-danubiano-pontică?
Românule, tu eşti ăla care spune “Ce, mă, te faci că nu auzi?”. Un ministru s-a făcut astăzi că nu te aude.
Studentule, tu eşti ăla care se plânge în fiecare zi prin baruri că nu ştie încotro să o ia, că ţara asta e de cacao, că părinţii muncesc prea mult ca să îţi dea ţie bani de buzunar.
Mamelor, voi sunteţi cele care îşi doresc pentru noi o viaţă mai bună decât aţi avut voi, cei din generaţia de sacrificiu.
Taţilor, voi sunteţi cei care ne-aţi promis, când eram mici, că vă înarmaţi cu toată forţa şi curajul să ne apăraţi de nedreptate.
Bunicilor, voi sunteţi cei care care ne spuneau că, pe vremea lu’ Împuşcatu’, drepturile erau un moft.
Libertate, tu eşti aia despre care ne povestesc părinţii că n-ar fi avut-o până acum 22 de ani.
Jurnalistule, tu eşti ăla care trebuia să arate realitatea. Ţi-ai uitat menirea în goana după pâine.
Cam atât din motivele pe care le bifează toţi cei care vor ieşi în seara aceasta, iar, în stradă. Pentru tine, România. Pentru voi: românule, studentule, mamă, tată, bunicule, bunico, libertate, jurnalistule.
