România se alătură inițiativei globale Techstars Online Startup Weekend pentru a găsi soluții provocărilor create de Covid-19

85

În weekend-ul 24-26 aprilie, Techstars Startup Weekend România unește peste 10 comunități locale și face apel către inovatori, inventatori, antreprenori, designeri, medici, asistenți, studenți, profesori și către toți cei care au o idee în combaterea problemelor provocate de Covid-19 în România.

România luptă alături de peste 70 de țări pentru a face față pandemiei globale, ca parte a unui efort masiv – Global Online Startup Weekend, “Unite to Fight Covid-19” – susținut de Techstars, platforma globală pentru investiții și inovație. 

Participanții se pot alătura acestui eveniment online de 54 de ore, prin înregistrare online AICI. Nu este nevoie de nicio experiență antreprenorială, ci doar de dorința de a lucra alături de inovatori din toată țara în această situație complet nouă. 

În urma înscrierii, participanții sunt încurajați să-și trimită ideile și au ocazia să-și formeze o echipă online, în timpul evenimentului. Toate propunerile sunt revizuite de către mentorii evenimentului și vor fi selectate cele mai bune dintre acestea. Mentorii sunt profesioniști consacrați, din companii de top, cu arii de expertiză complementare, gata să lucreze cot la cot cu echipele în dezvoltarea prototipurilor.

Pentru detalii vizitați pagina Techstars Startup Weekend Romania. Evenimentul este organizat online, voluntar, de tineri implicați în startup-uri și companii din diferite domenii.

“Trăim o perioadă dificilă, însă asta nu trebuie să ne oprească din a transforma ideile în impact. Cu ocazia Online Startup Weekend, fiecare dintre noi putem lucra la idei ce ajută contextul actual, în mediul sigur, de acasă. Este cea mai mare inițiativă de acest gen din România și, în același timp, o inițiativă ce are loc în peste 70 de țări în luna Aprilie ” – Cornel Amariei, CEO & Founder .lumen – Glasses for the blind și membru în echipa de organizatori.

Evenimentele Techstars Startup Weekend sunt prezente în România din 2010. În anul acesta, fiind prima ediție online, există un obiectiv comun, aliniat cu cel al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) – combaterea efectelor pandemiei. Câteva arii sugerate de OMS pentru care inovația tehnologică ar putea schimba radical situația sunt: sănătate, populații vulnerabile, business, comunitate, educație și cultură.

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentCODVIDHack – concurs de soluții la pandemia COVID19: „Codăm împreună și salvăm vieți, comunități și business-uri”
Articolul următorMadeinCluj.ro – comenzi totale de peste 20.000 lei în primele două săptămâni de la lansare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.