Inițiativele Com’ON Cluj-Napoca 2022 au început în 1 august și se desfășoară până în 20 noiembrie în oraș sau în mediul online și sunt adresate clujenilor de toate vârstele. În urma votului online al clujenilor, 35 de inițiative propuse de 22 de grupuri formate din 103 tineri din oraș au fost, respectiv vor fi puse în practică până în 20 noiembrie, atât în oraș, cât și online.
Un turn construit din spaghete la un atelier de știință pentru cei mici, filosofie pentru copii cu pisica CritiCat, o lucrare de artă murală făcută de liceeni sau un tur al orașului pentru persoane cu dizabilități. Ateliere de prim-ajutor, pe tema stresului, pe tema bullying-ului sau chiar despre război. Sunt doar câteva din evenimentele, acțiunile și campaniile pentru o viață mai bună în comunitate care au fost înscrise de tineri în cadrul procesului participativ Com’ON Cluj-Napoca ‘22 și care sunt în desfășurare în această perioadă.
O parte din activități adresate clujenilor au avut loc deja de la începutul lunii august. Tinerii au organizat o conferință pe tema stresului, unde au avut ca invitați psihologi, au creat artă murală cu elemente din lumea muzicii pe un zid din curtea Voltaj Academy și au derulat un curs de prim ajutor pentru adolescenții și copii de la Casa de Copii Căsuța Bucuriei.
Și cei mici au avut parte de evenimente. Grupurile de inițiativă au organizat pentru ei o sesiune de activități cu enigme din lumea științei unde copiii au avut parte de experimente cum ar fi construirea celui mai mare turn din spaghete, sau descifrarea unui cod scris cu cerneală invizibilă. Copii au putut participa de asemenea la Clubul de filosofie cu pisica detectiv-filosof CritiCat, unde au învățat mai multe despre realitate, adevăr și minciună, știrile false. Conflictul dintre Rusia și Ucraina și bullying-ul au fost și ele teme ale unor activități dedicate copiilor, unde prin artă, povești și teatru au aflat mai multe despre subiect și despre ce pot face ei în aceste contexte.
Persoanele cu dizabilități s-au putut și ele bucura de inițiativele de la Com’ON Cluj-Napoca ’22: împreună cu participanții tipici au cutreierat Clujul și au aflat mai multe despre oraș, iar persoanele fără dizabilități au putut exersa felul în care pot fi de ajutor unei persoane în scaun cu rotile.
Până la final de noiembrie, clujenii vor mai putea lua parte la o conferință de pedagogie, la un atelier pe tema reciclării în contextul 3D printing, vor găsi în cafenele clujene un joc de cărți cu ajutorul cărora pot iniția conversații mai profunde cu prietenii, dar vor putea și să doneze sânge sau să afle mai multe despre donarea celulelor stem, vor putea participa la un cros caritabil și la workshopuri de pantomimă și limbajul semnelor.
„Se întâmplă chiar sub nasul nostru – până la final de noiembrie, Cluj-Napoca este scena tinerilor de la Com’ON, care pun în practică cele 35 de inițiative mișto care au câștigat inima clujenilor la vot. Indiferent dacă ești tânăr, adult, copil sau senior, dacă ești artist sau pasionat de tehnologie, dacă te interesează mediul înconjurător sau treasure hunturile, cu siguranță cel puțin o inițiativă va fi și pe placul tău. E revigorant să fii înconjurat de oameni cu inițiativă, iar tinerii clujeni ne arată încă o dată ce pot face ideile creative când primesc sprijin pentru exprimare”, a detaliat Larisa Dumitroaea, managerul Com’ON Cluj-Napoca.
„Participarea noastră la Com’ON Cluj-Napoca a fost mereu una bună, mereu am simțit că avem pe cineva pe care să întrebăm, ceea ce mi s-a părut foarte important, deoarece am avut destul de multe întrebări, când venea vorba despre buget și altele. Dar a fost o experiență bună pentru noi, și cred că aș mai aplica cu alte proiecte în viitor”, mărturisește Melnic Iarina, elevă și membru al Comunității 156, coordonatoarea proiectului VA în cadrul căreia s-a realizat muralul din curtea Voltaj Academy.
Inițiativele înscrise la Com’ON Cluj-Napoca ’22 au fost propuse de 158 de tineri cu vârsta între 14 și 35 de ani. După ce ideile înscrise au fost verificate din punct de vedere tehnic, ele au fost promovate în întreaga comunitate clujeană, iar cei interesați au intrat pe comoncluj.ro unde și-au ales favoritele. S-au înregistrat peste 8.300 de voturi de la peste 3.100 de clujeni.
Referințe
Com’ON Cluj-Napoca este derulat de Grupul PONT, organizație înființată în 2009 care își propune inovarea socială prin participare, antreprenoriat și… vezi mai mult
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.