Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca iluminată în portocaliu, alături de alte clădiri din țară și din lume, cu ocazia World Cancer Day

115

World Cancer Day este o inițiativă a The Union for International Cancer Control (UICC) și mobilizează în fiecare an, pe 4 februarie, persoane fizice, instituții și organizații din întreaga lume pentru a atrage atenția asupra bolii secolului – cancerul.

Una dintre modalitățile de a transmite publicului larg mesajul de luptă împotriva cancerului este iluminarea în portocaliu a clădirilor simbol din întreaga lume.

Pentru al treilea an consecutiv, Asociația Magic, partener al UICC (The Union for International Cancer Control – inițiatoarea World Cancer Day), pune și ea umărul la această mobilizare mondială, cu scopul de a pune lumină pe problemele cu care se confruntă copiii cu afecțiuni oncologice, pentru a informa publicul larg despre impactul acestei boli în viața unei familii, dar și despre importanța măsurilor de prevenție.

Totodată, Asociația Magic își propune, cu această ocazie, să colecteze și să transmită mesaje de încurajare tuturor copiilor care se luptă cu cancerul. Astfel, sâmbătă seară, 4 februarie 2023, între orele 19-22, va lumina în portocaliu 43 de obiective importante din țară, printre care și Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

Cancerul este a doua cauză majoră de deces din lume și cauza principală de deces în rândul copiilor și adolescenților. 10 milioane de oameni mor, anual, de cancer – mai mult decât de HIV/SIDA, malarie și tuberculoză, la un loc. În întreaga lume, se înregistrează anual aproximativ 300.000 de cazuri noi în rândul copiilor cu vârsta între 0 şi 19 ani. Organizația Mondială a Sănătății estimează că până în 2035, numărul mondial de cazuri de cancer s-ar putea dubla și aproximativ 40% din populația globului se va confrunta cu această boală, la un moment dat în viață.

Prin prevenție, detectarea cancerului în fază incipientă şi tratament, ar putea fi salvate în fiecare an 3,7 milioane de vieţi – adulți și copii.

4 februarie, Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului și 15 februarie, Ziua Mondială a Copiilor Bolnavi de Cancer – ambele zile sunt portavoci importante în campania împotriva cancerului, care aduc laolaltă în această luptă cercetători, medici, pacienţi, guverne, organizații non-guvernamentale și mass-media, pentru a crește în comunități gradul de conștientizare a acestui flagel în continuă expansiune, pentru a spori prevenția, pentru a reduce impactul bolii asupra pacienților oncologici și familiilor lor, pentru a milita pentru accesul egal al tuturor la diagnosticare și tratament și, deloc în ultimul rând, pentru a vorbi despre cât de multă speranță există chiar și în cea mai înspăimântătoare boală. 

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului (World Cancer Day) a fost organizată pentru prima dată în lume în anul 2006. The Union for International Cancer Control (UICC) coordonează manifestările pentru World Cancer Day, cu sprijinul a numeroșilor parteneri și organizații, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății.

”Dacă sâmbătă seară, în drumurile voastre, vă iese-n cale vreo clădire îmbrăcată Magic în lumină portocalie – culoarea răsăritului și-a apusului, a spiritualității și a bărcilor de salvare – faceți-i o fotografie și postați-o pe conturile voastre de socializare, cu haștagurile #MakeTimeToCare #WorldCancerDay și #AsociațiaMagic, pentru a aduna laolaltă toată susținerea și speranța pentru familiile care se luptă cu cancerul”, spune Andreea Nechita, Președinte Asociația Magic. 

Asociația Magic a debutat în 2014, cu taberele MagiCAMP, iar astăzi include 12 proiecte, care ajută peste 10.000 de copii cu afecțiuni grave și familiile lor, oferindu-le suport social și emoțional, sprijin financiar și material, prin implicarea a peste 2000 de voluntari, zeci de mii de donatori, sute de parteneri și sponsori.

Referințe

casa-de-cultura-a-studentilor-cluj (2)

Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca a reprezentat de la începuturi un spaţiu al spiritelor tinere şi libere, al… vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentAsociația „Corpul Consular Cluj-Napoca” s-a înființat oficial la Cluj
Articolul următorUBB a lansat primul incubator de afaceri pentru studenți, denumit „UBB Student i-Lab”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.