Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca
Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere este prima şcoală pentru nevăzători din România, înfiinţată în anul 1900 sub numele de „Institut pentru Orbi”, care a funcţionat cu 10 elevi. A primit denumirea actuală în anul 1992. Instituţia este coordonată de Ministerul Educaţiei Naţionale, de Consiliul Judeţean Cluj şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.
Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca, liceu cu tradiţie la nivel naţional şi în regiunea Transilvania, are ca scop primordial dezvoltarea, promovarea şi menţinerea unui nivel ridicat, de calitate a serviciilor educaţionale şi de abilitare / reabilitare, adaptate tuturor nevoilor şi cerinţelor elevilor cu deficienţe de vedere sau deficienţe senzoriale multiple prin intermediul cărora la vârsta adultă aceştia să folosească la maxim potenţialul de care dispun, să fie independenţi, să se bucure de viaţa familială, socială şi profesională.
Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere are misiunea de onoare să formeze copilul şi adolescentul cu deficienţe de vedere şi deficienţe senzoriale multiple. Instituţia noastră va fi locul unde fiecare elev cu deficienţe de vedere sau deficienţe senzoriale multiple va avea şansa să îşi dezvolte potenţialul real, personalitatea, în funcţie de nivelul de dezvoltare, de nevoi şi cerinţe. Pe baza cunoştinţelor, competenţelor, abilităţilor, deprinderilor formate / dezvoltate în cadrul instituţiei elevul va avea şansa să participare la viaţa socială şi profesională.