Start proiectului Smart OM, de dezvoltare locală a comunității din Ținutul Fluturelui Albastru, Cluj

172

Asociația Plaiuri Noi anunță lansarea proiectului Smart OM, gândit pentru încurajarea dezvoltării locale a comunității din Ținutul Fluturelui Albastru, județul Cluj.

Proiectul are ca scop realizarea de sesiuni de învățare pe teme utile zonei, în același timp oferind soluții pentru a beneficia pe termen lung de pe urma specificului local și a valorilor unicat: biodiversitate, cultură, arhitectură sau produse locale.

Microregiunea Ținutul Fluturelui Albastru se întinde de-a lungul Someșului Mic, între orașele Cluj-Napoca, Gherla și Dej. Este cunoscută prin castelele sale Bánffy, ruinele Cetății Dăbâca, platoul monumentului răscoalei de la Bobâlna sau prin ”delta” creată de stufărișurile de lângă satul Sic. În această zonă, ca urmare a activităților agricole tradiționale ale locuitorilor, există o spectaculoasă prezență a unor fluturi albaștri protejați din genul Maculinea. Ciclul lor de viață este deosebit, larvele lor fiind protejate și crescute marea parte a anului de către niște furnici roșii. 

Startul proiectului Smart OM va avea loc în zilele de 31 martie și 1 aprilie în localitatea Luna de Jos, comuna Dăbâca, printr-un curs despre protecția naturii și a speciei de fluturi Maculinea susținut de dr. Andrei Crișan

Proiectul Smart OM se desfășoară pe parcursul anului 2023 și este finanțat prin fonduri europene contractate printr-o submăsură a GAL Someș Transilvan.

Proiectul este gândit sub forma unui maraton de învățare gratuită care cuprinde cursuri de o zi pe temele: protecția naturii și a fluturilor Maculinea, turism rural, arhitectură tradițională locală și un curs de 5 zile pentru dezvoltarea competențelor digitale.

Participanții la cursuri trebuie să aibă peste 18 ani și să locuiască, provină sau activeze cu munca într-unul din satele celor 12 comune care aparțin microregiunii Ținutul Fluturelui Albastru, respectiv: Aluniș, Apahida, Bobâlna, Bonțida, Borșa, Cornești, Dăbâca, Iclod, Jucu, Mintiu Gherlii, Sic și Vultureni.

Primul curs care deschide proiectul este susținut de dr. Andrei Crișan, biolog și promotor al ecoturismului și va avea loc vineri 31 martie începând de la ora 13.00 și sâmbătă, 1 aprilie de la ora 10:00 la căminul cultural din localitatea Luna de Jos, comuna Dăbâca. Pentru formular de înscriere, click aici.

Referințe

asociatia-plaiuri-noi

Asociația Plaiuri Noi are convingerea că locurile se pot dezvolta și prin branduri locale care spun o poveste coerentă. vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentAlbirea dentară – descoperă beneficiile acestui tratament care asigură un zâmbet perfect
Articolul următorUSAMV Cluj: Primele roșii cherry din 2023, produse la Sera Legumicolă a universității

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.