Spațiul T-emporary 23 de pe Strada Traian 23 din Cluj-Napoca organizează sâmbăta 14 octombrie 2023 de la ora 16.00, un eveniment de sărbătorire a toamnei și concursuri de bunătăți de sezon, aducând atât tradițiile de familie ale sezonului (gomboții, jocul cu nuci, frunze și castane, degustările de provizii și licori) cât şi meșteșuguri vechi tradiționale (un atelier de cioplit linguri de lemn).
“Împreună cu voi toți, vom crea ambianta unei ogrăzi de toamnă de la bunici, într-un spațiu postindustrial din mijlocul orașului. În același timp vă invităm să aducem din nou în discuție unul dintre subiectele esențiale ale sustenabilității alimentare în mediul urban şi anume: FROM FARM TO FORK – Cum putem dezvolta rețele de producători, procesatori, distribuitori și consumatori bazate pe produs local și sănătos. Adoptarea lanțurilor scurte. Idei, soluții, bune practici, dar și bariere și inconveniente identificate. La această masa rotunda vor participa specialiști din domeniu, antreprenori, producători, promotori.”, spun organizatorii evenimentului.
Evenimentul reprezintă a cincea etapă a proiectului Orașul Acasă 2023, dezvoltat cu sprijinul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.
Program:
16.00 – 18.00 Atelier pentru copii, cu Gea Negustor
16.00 – 19.00 Atelier de cioplit linguri, cu Radu Sălcudean
16.00 – 19.00 Plantări de toamnă
17.00 – 19.00 Dezbatere cu invitați
18.00 – 19.00 Atelier de Gomboți, cu Monika Manea
19.00 – 20.00 Concursul de Provizii pe Iarnă, cu juriu
20.00 – 21.00 Concurs de licori/Nectarul livezilor, cu juriu
21.00 – 22.00 Atelier de socializare cu DJ Bebe Le Strange
Detalii și actualizări în pagina evenimentului: Agro Social Hub | Facebook
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.