Agro Social Hub: sărbătoarea toamnei și concurs de bunătăți de sezon la T-emporary 23 din Cluj-Napoca

110

Spațiul T-emporary 23 de pe Strada Traian 23 din Cluj-Napoca organizează sâmbăta 14 octombrie 2023 de la ora 16.00, un eveniment de sărbătorire a toamnei și concursuri de bunătăți de sezon, aducând atât tradițiile de familie ale sezonului (gomboții, jocul cu nuci, frunze și castane, degustările de provizii și licori) cât şi meșteșuguri vechi tradiționale (un atelier de cioplit linguri de lemn).

“Împreună cu voi toți, vom crea ambianta unei ogrăzi de toamnă de la bunici, într-un spațiu postindustrial din mijlocul orașului. În același timp vă invităm să aducem din nou în discuție unul dintre subiectele esențiale ale sustenabilității alimentare în mediul urban şi anume: FROM FARM TO FORK – Cum putem dezvolta rețele de producători, procesatori, distribuitori și consumatori bazate pe produs local și sănătos. Adoptarea lanțurilor scurte. Idei, soluții, bune practici, dar și bariere și inconveniente identificate. La această masa rotunda vor participa specialiști din domeniu, antreprenori, producători, promotori.”, spun organizatorii evenimentului.

Evenimentul reprezintă a cincea etapă a proiectului Orașul Acasă 2023, dezvoltat cu sprijinul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

Program:

16.00 – 18.00 Atelier pentru copii, cu Gea Negustor

16.00 – 19.00 Atelier de cioplit linguri, cu Radu Sălcudean

16.00 – 19.00 Plantări de toamnă

17.00 – 19.00 Dezbatere cu invitați

18.00 – 19.00 Atelier de Gomboți, cu Monika Manea

19.00 – 20.00 Concursul de Provizii pe Iarnă, cu juriu

20.00 – 21.00 Concurs de licori/Nectarul livezilor, cu juriu

21.00 – 22.00 Atelier de socializare cu DJ Bebe Le Strange

Detalii și actualizări în pagina evenimentului: Agro Social Hub | Facebook

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentCele șapte minuni ale lumii moderne
Articolul următorTransilvania Jazz Festival: artiști de seamă ai jazzului internațional vor concerta la Cluj între 2 și 5 noiembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.