Climathon Cluj 2024: valorificarea tescovinei de mere prin produse cu un aport nutritiv ridicat, soluția echipei câștigătoare

507

Climathon 2024, hackthon-ul global dedicat soluțiilor climatice, a anunțat echipele câștigătoare din cele cinci orașe participante în competiție.

În competiția din acest an s-au înscris peste 370 de participanți, iar echipa câștigătoare din fiecare oraș primește 5.000 de euro pentru a-și pune în aplicare soluția gândită.

Ediția Climathon Cluj a fost câștigată de echipa MeraValor (Bianca Lazăr, Teodora Mihuț și Larisa Schiau), care au propus o soluție la o problemă aparte, legată de tescovina de mere.

Tescovina, deși un produs secundar al procesului de producție a sucului sau a cidrului de mere, poate fi valorificată în diverse moduri utile, transformând un potențial deșeu într-o resursă valoroasă.

Astfel, soluția propusă este legată de valorificarea tescovinei de mere prin produse funcționale cu un aport nutritiv ridicat, 100% naturale, precum pudra de tescovină, dulceața și înghețata.

Climathon Cluj a fost organizat de Spherik Accelerator și de Impact Hub Bucharest, alături de EIT Climate-KIC și susținut de Raiffeisen Bank Romania.

În acest an, Climathon s-a desfășurat în București (20-21 aprilie) și în alte patru orașe din România – Cluj-Napoca (15-16 iunie), Brașov (22-23 iunie), Iași (22-23 iunie), Timișoara (29-30 iunie) și a fost sprijinit de organizații locale, care au dorit să propună soluții pentru provocările climatice. La ediția din acest an, s-au înregistrat peste 370 de participanți. În toamnă, Climathon urmează să fie organizat la Ploiești și la Constanța.

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentViitorul complex balnear cu apă sărată din Jucu de Sus a obținut aprobarea pentru construire
Articolul următorBMW TechWorks România: BMW își extinde rețeaua de centre IT prin deschiderea unui hub la Cluj