Campanie de donații pentru salvarea Băilor Neptun din Herculane. Un antreprenor va dubla suma strânsă până în 1 mai.

401
Foto: Danu Alex

Un grup de de tineri studenți arhitecți, organizați sub titulatura Herculane Project, care își doresc reactivarea turistică stațiunii Băile Herculane, au dezvoltat un proiect tehnic pentru salvarea Băilor Neptun, o clădire emblematică a stațiunii, și patrimoniu de clasa A de interes național. Grupul strânge acum donații pentru o intervenție de urgență asupra clădirii aflată într-o situație critică. Un antreprenor român a anunțat că va dubla suma pe care proiectul va reuși să o strângă până la data de 1 mai. Proiectul a reușit să strângă peste 7.000 euro din donații până acum.

„Venim cu o veste bună: un antreprenor român ne-a anunțat că va dubla suma pe care vom reuși să o strângem până la data de 1 mai. Acest pas nu ar fi fost posibil fără donațiile și sprijinul dumneavoastră! Vă mulțumim mult! Până astăzi am reușit să strângem 7000 euro. Reușim oare să strângem până în 1 mai 10.000 de euro?! 15.000 de euro?! Se pare că începerea intervenției de urgență se apropie cu pași rapizi!”, transmit reprezentanții Asociației Locus, cei care derulează Herculane Project.

Donațiile se pot realiza prin PayPal: www.paypal.me/asociatialocus, sau în contul Asociației LOCUS: RO17BTRLRONCRT0421032701

HerculaneProject s-a născut din dorința tinerilor arhitecți de a schimba cursul evenimentelor pentru Herculane, văzând starea actuală a patrimoniului din stațiune. Primul proiect în inițiativa de reabilitare a stațiunii Băile Herculane este salvarea monumentului de clasă A, Băile Neptun. Localizate în nordul orașului, fostele băi imperiale ale imperiului austro-ungar au ajuns într-un stadiu de degradare avansat și accelerat.

Foto: Heiko Probst

„Intervenția de urgență asupra clădirii înseamnă îndepărtarea pericolului public pe care îl prezintă în acest moment clădirea și prevenirea unui colaps definitiv al sectoarelor de clădire afectate. Intervenția de urgență se va face în etape, pe măsură ce vom reuși să strângem banii necesari. Intervenția va fi făcută în baza unui proiect tehnic elaborat de echipa noastră împreună cu o serie de specialiști, iar toate lucrările propuse sunt reversibile. Clădirea a fost declarată pericol public în baza unei expertize tehnice în 2017, iar procedurile de protejare a comunității și a monumentului trebuiau începute de îndată. Proprietarul clădirii este Primăria Băile Herculane, iar terenul este deținut de doi privați. Proprietarii terenului nu și-au dat acordul pentru ca intervenția să poată fi posibilă, dar având în vedere ultimele prăbușiri și degradări structurale, clădirea este un pericol foarte mare pentru trecători. Astfel, administrația locală a decis să emită autorizația de construire în regim de urgență în baza proiectului tehnic avizat de Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin și predat de către echipa noastră în 26 aprilie 2018 către administrație. În baza eliberării acestei AC, suntem obligați să luăm toate măsurile de protejare și conservare a monumentului de cea mai înaltă clasă – A, interes național. Această intervenție este singurul pas care poate fi implementat până la rezolvarea tuturor problemelor juridice și de proprietate, și reprezintă stoparea prăbușirilor preconizate în următoarea perioadă și pierderea unor elemente originale și de foarte mare valoare pentru patrimoniul cultural din România, prin lucrări reversibile!”, transmit cei de la Asociația Locus, care derulează Herculane Project.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentGreen Spots, “copacii de încărcare” care au putut fi testați și la Cluj, vor reprezenta România într-o competiție regională destinată startup-urilor din domeniul energetic
Articolul următorAtelier de fabricare de bere artizanală din pâinea care rămâne de la brutării, la a doua ediție a Craft Tranzition Party

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.