Casa Jocului, primul centru independent de arte comunitare din România, o altfel de școală, atât pentru copii cât și pentru adulți

607

În satul Feleacu din județul Cluj se va înființa Casa Jocului, primul centru independent de arte comunitare din România, un loc care își dorește să readucă în cultura locală, națională și internațională principiul de comunitate sănătoasă și ideea de cunoaștere și dezvoltare prin joacă.

Arta comunitară, cunoscută și sub denumirea de artă implicată în comunitate, se referă la practicarea și generarea de procese artistice într-un cadru comunitar. Arta în această formă pot fi de orice tip media și se caracterizează prin interacțiune sau dialog cu comunitatea. Artiștii profesioniști pot colabora astfel cu comunitatea care în mod normal nu se implică în procesele de creație artistice.

Casa Jocului din Felacu va fi un complex compus din 3 clădiri, dintre care cea principală va fi dedicată evenimentelor și activităților diverse organizate de asociația Arta Capoeira (cunoscută ca și Cercul Întreg) și colaboratorii săi. Cu un diametru de 12 m și o suprafață de 110 mp, construcția va avea în mijloc o vatră de foc și va fi dotată cu sistem de sunet surround și izolare fonică pentru a nu deranja împrejurimile.

Randare a modului cum va arată Casa Jocului. Cu un diametru de 12 m și o suprafață de 110 mp, construcția va avea în mijloc o vatră de foc.

Ideea proiectului a venit inițiatorilor din modelele de conviețuire din trecut. Pe vremuri, în mai toate culturile din lume, existau întâlniri, mai mult sau mai puțin formale, în care cei mai experimentați din comunitate, împreună cu cei activi și tineri, discutau despre mersul lucrurilor și se sfătuiau pentru a lua deciziile potrivite. Întâlnirile se întâmplau des în jurul unui foc. 

Pentru construirea centrului independent de arte comunitare se estimează un buget total de circa 70.000 de euro, pe parcursul a doi ani de zile. Iar organizatorii au lansat prima inițiativă de strângere de fonduri pentru Casa Jocului are loc în perioada 24 iunie – 24 august 2021 prin platforma sprijina.ro, acțiune prin care se dorește aducerea împreună a comunității extinse pentru a obține suma de 20.000 de euro, adică aproximativ 30% din totalul proiectului.

Inițiatorii proiectului spun că din cauza pandemiei, umanitatea în sine trece printr-o tranziție, un moment important de reflexie asupra valorilor, credințelor și obiceiurilor noastre, asupra modului în care ne ducem viețile zi de zi și ne invită să reflectăm la câteva întrebări: Ce este important pentru noi și cum ne prețuim, sau nu, propria persoană și pe cei din jurul nostru? Cât timp petrec la job și cât de mult mă regăsesc în ceea ce fac? Câți oameni apropiați am cu adevărat? Mă simt prezent și apreciat în grupurile din care fac parte? Cât de prietenos sunt cu vecinii mei și cât de multă încredere pot să am în cei din jur? 

Casa Jocului este un spaţiu care în lumea post-pandemie va servi ca loc de reconectare, la nivel personal şi la nivel comunitar, la nivel spiritual şi la nivel material. Prin acest proiect vrem să arătăm practic ce înseamnă puterea comunităţii, şi cum ea poate aduce un aport de vindecare lumii în care trăim. Este un proiect deschis pentru toţi cei care rezonează cu o viziune în care putem construi un viitor mai trainic şi mai omenesc învăţând din înţelepciunea strămoşilor.”, spune Bogdan Octav Rakolcza, artist, meșteșugar, fondator Cercul Întreg și Casa Jocului.

Bogdan Octav Rakolcza, artist, meșteșugar, fondator Casa Jocului.

O parte din activitățile și cursurile pentru adulți și copii care se vor desfășura regulat la Casa Jocului, sunt: Cursuri de percuție (tobe africane), cursuri de dansuri africane, cursuri de capoeira, cursuri de muzică și ritm pentru copii, cursuri de voce și circle singing, cursuri de hore și fluiere românești, ateliere de meșteșug tradițional (construcție instrumente, făcut de pâine, împletit cu nuiele, bioconstrucție, agricultură ecologică), ateliere de mindfulness (yoga, meditație etc.), jam session-uri și întâlniri regulate la joc, evenimente Ecstatic Dance, team-building-uri și conferințe, ateliere cu maeștri internaționali în diferite forme de artă comunitară, sărbători și ritualuri tradiționale.

Pentru că proiectul nu funcționează ca un business și nu se are în vedere obținerea unor profituri personale, echipa de organizare are în vedere strângerea acestui buget din mai multe surse, cum ar fi donaţii directe și sponsorizări din partea comunității extinse, împrumuturi private pe 5 ani şi proiecte de finanţare pentru ONG-uri. 

Centrul de arte comunitare Casa Jocului se dorește a fi o altfel de școală, atât pentru copii cât și pentru adulți, unde se vor putea învăța și aprofunda diferite forme de artă într-un mod organic, neșcolăresc și foarte practic.

Cluj-Napoca este un oraș minunat, divers și plin de oportunități. Pe cât de bine mă simt aici, pe atât de mult îmi doresc să construim acest centru de arte comunitare pentru a aduce un plus de umanitate culturii locale și naționale, și pentru a forma o comunitate pe principii de sinceritate, încredere și prietenie. Am descoperit ideea de arte comunitare la 28 de ani, după o perioadă de activitate intensă în business și marketing, iar de atunci acest tip de arte mi se par o soluție importantă pentru a compensa aspectele de stres, anxietate și individualism pe care le vedem tot mai mult în societatea de azi.”, spune Lucian Conțiu, artist și responsabil marketing Cercul Întreg și Casa Jocului.

Pentru a afla întreaga poveste și a contribui la realizarea proiectului Casa Jocului, vizitați pagina proiectului pe platforma sprijina.ro: https://www.sprijina.ro/cauze/casajocului

Mai multe despre Casa Jocului și a asociației Cercul Întreg găsiți pe site-ul https://casajocului.ro 

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentTelios Care atrage o finanțare de 700.000 de euro, Fortech, dezvoltatorul de soluții software din Cluj, fiind lead investor cu 400.000 de euro
Articolul următorHotel Armenopolis – o casă armenească de la 1762 a devenit o oază barocă de relaxare pentru turiști, în Gherla

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.