Cel mai complex eveniment TEDxZorilor de până acum are loc sâmbătă, 13 august 2022, la Cinema Florin Piersic

147

TEDxZorilor invită publicul sâmbătă, 13 august, la Cinema Florin Piersic, la cel mai complex eveniment TEDxZorilor organizat până acum, cu tema Life: Fascinating.

Vor fi prezenți pe scena conferinței 8 speakeri naționali și internaționali, dar și 4 performeri care vor încânta participanții cu momente artistice muzicale inspirate. Datorită pandemiei și întregului context din ultimii ani, acest eveniment a fost amânat din nou și din nou. Acesta este primul eveniment desfășurat fără restricții din 2020 și până acum.

Este și cea mai complexă conferință organizată de TEDxZorilor, deoarece vor fi prezenți pe scenă atât speakeri naționali cunoscuți, precum Irina Margareta Nistor, Ștefan Vâju, Alexandru N. Stermin și Alex Cozma sau Atenție cad mere, cât și speakeri internaționali, din diverse arii de activitate: Hashem Al-Ghaili (știință), Tony Giles (travel), Dr. Elizabeth Askren (muzică), Paul Bourne (cinematografie).

În plus, până sâmbătă, participanții pot să ia parte și la TEDxZorilorAdventures, întâlniri în grupuri restrânse cu unii din speakerii evenimentului și cu invitați speciali ca Ana Maria Lucaciu, dansatoare și coregrafă de origine română care activează la New York. 

TEDxZorilor se află acum la organizarea celei de-a 7-a conferințe, după 3 ediții de TEDxZorilorWomen și 3 ediții de TEDxZorilorSalon. 

”Pentru mine conferința TEDxZorilor din 13 august e cu totul altfel față de celelalte 10+ în care am fost implicat în organizare până acum. E prima fără restricții de când a început pandemia și în tot procesul de pregătire am fost foarte conștient că poate fi ultima: virusul și alte boli încă fac ravagii, lângă noi e un război și poate fi ultima pentru altcineva din sală. În același timp pentru unii participanți va fi prima de genul. Toate acestea mă fac să o savurez cu foarte multă prezență.”, spune Victor Miron, curator TEDxZorilor.

Dacă vreți să fiți parte din experiență, tot ce trebuie să faceți este să intrați pe tedxzorilor.com și să achiziționat biletul dorit. Acolo se găsesc și toate detaliile despre eveniment. 

Articolul precedentDepartament nou de urologie în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj
Articolul următorFestivalul Silvoiței 2022 la Vultureni, județul Cluj, două zile de toamnă în armonie cu natura

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.