Clujul, orașul cu cele mai multe florării din țară după București. Ce flori se caută în martie?

178

Conform unei analize a companiei de consultanță Frames, Clujul este orașul cu cele mai multe florării din țară, după București, cu un număr de 178 firme specializate. Aceeași compania estimează că piața florilor va atinge un adevărat record istoric de vânzări în perioada 1-8 martie 2023, când vor fi comercializate flori în valoare de peste 32 milioane de euro.

Buchetul de flori va reprezenta, în zilele următoare, poate cel mai bine vândut produs de sezon în România. Potrivit estimărilor Frames, în perioada 1-8 martie vor fi vândute peste 2,3 milioane de buchete de flori. Potrivit estimărilor companiei, 2023 se anunță a fi, astfel, cel mai bun an din istorie pentru piața de flori din România.

Ce flori se caută de 1 și 8 martie?

Potrivit estimărilor comercianților, citați de analiștii de la Frames, cele mai căutate vor fi florile de primăvară.

“Cele mai căutate flori, în această perioadă, sunt ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele. Asta mai cu seamă că și vremea a fost favorabilă, astfel că producția autohtonă de flori de primăvară se află la un nivel foarte bun. Dincolo de florile de sezon, la mare căutare rămân, în continuare, trandafirii, considerați simbolul iubirii. În ceea ce privește forma de prezentare, clasicele buchete simple, cu flori de primăvară, se anunță a fi cele mai vândute. Există însă și o cerere tot mai mare de buchete personalizate, care includ diverse cadouri și elemente de decor din plante și flori exotice. Internetul, trendurile de consum, disponibilitățile financiare mai ridicate față de anii trecuți i-au îndemnat pe mulți români să caute produse tot mai sofisticate, chiar din zona de lux, în tentativa de a-și dovedi afecțiunea față de persoanele feminine din viața lor’’, afirmă analiștii Frames.

Oferte flori cu livrare în Cluj

300366401_585727616335089_8727517884564780429_n

Florisis Cluj este o florarie locala din Cluj-Napoca. Asiguram livrarea comenzilor online la domiciliu in Cluj-Napoca in decurs de 2-4… vezi mai mult

beauty-of-flowers

Beauty of Flowers este micul nostru atelier de sentimente sincere transmise prin flori, tablouri decorate cu licheni stabilizați, vaze Venus… vezi mai mult

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentFirma IT clujeană AROBS încheie 2022 cu afaceri în creștere cu 58% față de anul anterior
Articolul următorDupă o pauză de 25 de ani, județul Cluj găzduiește o etapă națională de schi sub 12 ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.