Concurs de frumusețe de cai, ponei și asini, la USAMV Cluj-Napoca, pe 9 mai

227

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca organizează sâmbătă, 9 mai 2026, de la ora 10:00, un eveniment dedicat cabalinelor, care îmbină prezentări de specialitate cu un inedit concurs de frumusețe pentru cai, ponei și asini. Inițiativa aparține Facultății de Zootehnie și Biotehnologii și este deschisă atât elevilor și studenților, cât și publicului larg.

Participanții vor putea vedea aproximativ 15 exemplare de cai din rase precum Friziană, Semigreu românesc, Sânge rece de Ungaria, Ardeneză și Lipițană, alături de patru ponei și asini. Jurizarea va fi realizată de specialiști, care vor evalua animalele din punct de vedere fenotipic, al conformației și constituției corporale, inclusiv în timpul deplasării la pas și la trap.

Evenimentul se va desfășura în zona Aulei Magna „Mihai Șerban”, unde rasele ușoare și poneii vor fi prezentate pe peluza din fața clădirii, iar rasele grele pe cea din spate.

Programul va începe cu o serie de prezentări susținute în Amfiteatrul Roșu, între orele 10:00 și 12:00. Printre temele abordate se numără evoluția calului de la utilizări istorice la rolul său actual în agrement, estetica prezentării în cadrul evenimentelor ecvestre sau dimensiunea mai puțin vizibilă a „frumuseții” cailor, din perspectivă veterinară.

Referințe

usamv-cluj

Universitatea de Științe Agricole și Medicina Veterinara este continuatoarea prestigioasei școli superioare de agricultură clujene. Vezi profilul

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentPix personalizat cu logo elegant – soluția simplă pentru promovare eficientă și imagine premium
Articolul următorFilmul „Kontinental ’25”, turnat la Cluj, marele câștigător al Premiilor Gopo 2026

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.