De ce are nevoie Clujul: Un mic tratat economic

De ce are nevoie Clujul: Un mic tratat economic

Ca orice mucos cu ferme convingeri că are ceva de spus lumii, am imaginat şi eu diferite strategii de dezvoltare pentru România, şi pentru Cluj. De multe ori m-am întrebat ce-i trebuie Clujului pentru a creşte sustenabil. Am avut multe răspunsuri, fragmentare, de-a lungul timpului, dar nici un argument coerent. În ceea ce urmează voi încerca să pun laolaltă câteva din aceste idei, în tandem cu o analiză a structurii economiei clujene.

Ca atare, de ce are nevoie Clujul? Răspunsul simplu e: de oameni. Un oraş fără oameni nu este oraş indiferent cât de bune sunt infrastructura şi servicile publice locale. Dacă oraşul se doreşte a fi dinamic, are nevoie nu numai de oameni, ci de oameni talentaţi. Dacă oraşul doreşte să aibe o bază economică solidă, are nevoie de oameni talentaţi care inovează. Dacă oraşul se doreşte a fi un pol economic, are nevoie de oameni talentaţi care inovează şi generează bunuri şi servicii pentru o piaţă cât mai mare – de preferat, o piaţă globală. Dacă oraşul se doreşte a fi un pol economic sustenabil, are nevoie atât de o bază economică eclectică (pentru a răspunde riscurilor şi schimbărilor de piaţă), cât şi de câteva motoare economice (care de preferat produc inovaţii pentru pieţe globale).

Soluţia este deci simplă: pentru a creşte sustenabil, Clujul trebuie să atragă şi să reţină cât mai mulţi oameni talentaţi. Pentru a atrage oameni talentaţi câteva premise sunt necesare:

–          Local, trebuie să existe un mediu propice în care talentaţii să-şi exercite talentul. Un specialist  în fabricarea ciocolatei, nu va găsi multe locuri în Cluj în care să îşi practice arta. Poate bineînţeles să pornească propria afacere, dar cel puţin la început de drum, va dori să îşi facă practica şi să înveţe de la experţi în domeniu. Ar putea să o facă în Bucureşti, sau în centre de excelenţă din Elveţia, Germania sau Franţa. Fără o masă critică de oameni care lucrează în acelaşi domeniu, mulţi vor căuta să se perfecţioneze altundeva. Când aceştia o fac, ar trebui încurajaţi. Chiar dacă pare un lucru contraintuitiv (şi opus  recomandării de mai sus), Clujul va avea mult mai mult de câştigat dacă îşi încurajează oamenii să se perfecţioneze în centre de excelenţă, decât dacă încearcă să îi ţină cu orice preţ locului. Aşa cum arată mai multe studii în domeniu (vedeţi de exemplu The New Argonauts de AnnaLee Saxenian), odată ce se specializează, mulţi dintre cei plecaţi peste hotare decid să se întoarcă acasă. Când o fac, aduc cu ei experienţă şi o mai bună specializare, care îi ajută să fie mult mai productivi la nivel local.

–          Trebuie să existe o masă critică de oamenii care să lucreze în acelaşi domeniu. Există puţine exemple de genii pustii care au reuşit să genereze inovaţii de marcă fără să aibe alţi oameni cu care să schimbe idei şi să discute noi abordări. AnnaLee Saxenian, vorbeşte în altă carte – Regional Advantage – despre cultura din Silicon Valley, în care oameni din domeniul IT-ului schimbă constant idei şi soluţii, chiar şi atunci când lucrează pentru firme concurente.

–          Trebuie să existe acces uşor la capital. Acesta este unul din cele mai mari impedimente în Cluj, şi în România în general. Nu numai că nu există destul capital pentru a finaţa toate ideile generate de indivizi, firme, universităţi, sau centre de cercetare, dar nu există nici o cultură a creditului. Românii sunt în general destul de reticenţi la accesa bani pe credit. Chiar dacă în ultimii ani lucrurile s-au mai îmbunătaţit puţin, criza a încetinit acest trend.

Dacă aceste premise sunt prezente, autorităţile locale şi judeţene pot încuraja dezvoltarea unei baze solide de capital uman printr-o serie de măsuri cheie:

–          Încurajarea ideilor inovative generate la nivel local. În una din cele mai bune cărţi despre oraşe şi dinamica lor internă – The Death and Life of Great American Cities, Jane Jacobs sugerează că oraşele atractive sunt cele în care autorităţile locale lucrează în slujba cetăţenilor lor, creeînd un mediu propice pentru realizarea miilor de planuri şi vise generate de indivizi şi firme. În loc să se chinuie să creeze un  sistem de reguli şi legi cu rol moderator, autorităţile locale ar trebui să caute să creeze un sistem cu rol facilitator. Seva vieţii unui oraş sunt tocmai visele şi planurile îmbrobodite de cei care trăiesc acolo. O condiţie minimă ar trebui să fie ca ideile (aparent) trăznite să nu fie descurajate din start, atâta timp cât punerea acestora în aplicare nu ar avea efecte negative asupra altora.

–          Îmbunătăţind calitatea vieţii. Unul din cei mai titraţi urbanişti (Richard Florida), pe care îmi place şi mie să-l citez de câte ori apuc, sugerează că pentru atragerea oamenilor talentaţi, oraşele trebuie să ofere o calitate bună a vieţii. O calitate mai bună a vieţii poate însemna mai multă verdeaţă, mai multe străzi pietonale, mai puţine maşini pe străzi, mai multe cafenele şi restaurante boeme, mai multe locuri de petrecere a timpului liber, mai bune legături cu restul lumii.

–          Creînd un mediu tolerant şi deschis. În limita permisă de sistemul legislativ naţional, autorităţile locale ar trebui să creeze un mediu deschis, permisiv, şi tolerant. Inovaţile sunt  de cele mai multe ori create de ciudaţi care nu-şi găsesc locul în societatea largă. Clujul ar trebui să-şi deschidă porţile pentru toţi ciudaţii.

–          Creînd o piaţă pentru inovaţii în fază incipientă. Silicon Valley îşi datorează în mare parte succesul unor investiţii masive făcute de armata americană. Mai mult, Paul Krugman (laureat al premiului Nobel), sugerează că cel mai bun indicator al performanţei la export al unui bun sau serviciu, este performanţa pe care o înregistrează la nivel local. Altfel spus, este mai uşor să acaparezi pieţe externe dacă ai reuşit mai întâi să acaparezi pieţele interne. Autorităţile locale pot înlesni accesul către aceste pieţe, şi pot decide să fie clienţi pentru unele din aceste inovaţii.

Capitolele următoare vor analiza în mai mare detaliu câteva din aceste puncte, şi articolul va sfârşi cu o analiză a economiei clujene. Dacă nu aveţi răbdarea şi apetitul pentru o analiză economică destul de aridă, voi înşira aici principalele concluzii:

–          Industria „Soft” este cel mai probabil candidat pentru un motor veritabil al economiei clujene. Are un coeficient de localizare mare, are potenţial mare de inovare, şi are o bază de capital uman în continuă creştere.

–          Alte sectoare cu potenţial de motor vin din domeniul textil, şi din domeniul consultanţei tehnice şi de afaceri.

–          În afara acestor sectoare, este salutabilă decizia autorităţilor locale de a investi şi de a promova industrii culturale. Cultura nu numai contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii unui oraş, dar este şi o forţă economică redutabilă. De exemplu, un film, o melodie, sau un design grafic, pot fi reproduse şi re-văndute la infinit. Odată ce costurile iniţiale au fost acoperite, bunurile şi servicile culturale se pot transforma în ceea ce Philip Kotler numeşte „vaci de muls”.

–          Pe ansamblu, Clujul a rezistat mult mai bine la criză decât restul ţării. Parte a acestei rezistenţe se datorează diversificării continue a bazei economice locale.

–          Un sector economic integrat vertical (cu un număr mic de firme mari) generează de obicei venituri mai mari decât sectoare economice atomizate. Sectoarele economice atomizate însă sunt mult mai rezistente la schimbări neaşteptate în piaţă. Criza a fost în mare parte contracarată prin eforturile unui număr mare de IMM-uri locale.

De ce avem nevoie de oameni talentaţi?

Răspunsul la această întrebare a fost clădit în peste 50 de ani de cercetare economică. Fundaţia a fost pusă de către Roy Harrod şi Evsey Domar în perioada celui de al Doilea Război Mondial. Pe vremea aceea, existau două tipuri de ţări – cele în curs de industrializare şi cele ne-industrializate. Harrod şi Domar, au observat că ţările în curs de industrializare îşi asigurau creşterea economică prin angajarea oamenilor în activităţi mai productive. Pentru a avea oameni mai productivi, ţările investeau în utilaje care îi fau mai productivi. Pentru a investi în aceste utilaje, aceste ţări aveau nevoie de capital de investiţie. Acest capital venea ori din afară (prin contractarea unui credit extern), ori din interior (prin economisirea de bani şi resurse).

Creşterea economică este ca atare o funcţie a forţei de muncă disponibile într-o ţară, şi a capitalului care poate fi folosit pentru a face forţa de muncă mai productivă. Harrod şi Domar au observat că ţările ne-industrializate aveau forţă de muncă în abundenţă, dar duceau lipsă de capital pentru a face această forţă de muncă mai productivă. Soluţia pentru creşterea economică a acestor ţări era economisirea banilor şi investirea lor în capital productiv. Această teorie a fost completată mai târziu de Rossenstein Rodan. Acesta, în modelul „Big Push” a recomandat investiţii masive în ţările ne-dezvoltate – investiţii care să vizeze întreaga bază economică a ţării, nu numai câteva sectoare. El a recomandat de asemenea ca ţările dezvoltate (singurele care ar dispune de fondurile de investiţii necesare) să joace un rol cheie în realizarea acestor investiţii – pe modelul Fondurilor de Dezvoltare folosit acum de către Uniunea Europeană.

În viaţa practică, investiţile în capital pot fi uşor imaginate. Gândiţi-vă de exemplu la Badea Ion care lucrează pământul cu calul şi cu plugul. E harnic ca mai tot românul, şi în fiecare an reuşeşte să brăzdeze şi semene trei tarlale cu cartofi. Recolta pe care o scoate de pe aceste tarlale îi este de ajuns pentru o viaţă aşezată pentru el şi familia lui. Badea Ion însă, are ambiţii mai mari. Ştie că dacă cumpără un tractor, poate să lucreze şapte tarlale în fiecare an, şi să genereze bani în plus pentru alte investiţii. Ca atare, din banii făcuţi pe cartofii vănduţi în piaţă în fiecare an, Badea Ion pune o parte deoparte, pană are de ajuns să cumpere acel tractor.

Odată ce tractorul a fost cumpărat, Badea Ion reuşeşte să recolteze cartofii mai repede, îi duce mai repede la piaţă, obţine un preţ mai bun pentru ei, şi cu banii în plus cumpără alte patru tarlale. Odată ce aceste tarlale intră în circuitul productiv, ele îi vor aduce şi mai multe venituri, care îi vor permite să cumpere şi mai multe tractoare. Şi astfel, din simplu agricultor, Badea Ion se face mare moşier.

Acesta este modelul pe care multe ţări continuă să îl practice pentru a promova dezvoltare economică. În sine acesta nu este un lucru rău, atâta timp cât autorităţile naţionale şi locale nu rămân închistate în acest mod de gândire, şi atâta timp cât investițiile pe care le fac vizează ansamblul economiei, nu numai câteva fabrici sau sectoare. Comuniştii au urmat o strategie de industrializare rapidă a economiei, şi au investit agresiv într-o pletoră de sectoare economice. Mai toate ţările comuniste au folosit fonduri proprii pentru investiţii, şi unele (ca Rusia) au făcut-o cu preţul înfometării propriei populaţii – în special a celor din mediul rural. Până în anii 80, această strategie le-a mers de minune. După aceea, limitările acestei strategii s-au făcut văzute – cu rezultate şi repercusiuni pe care noi le ştim bine.

Ceea ce iluştri noştri conducători comunişti nu şi-au dat seama, este că potenţialul investiţilor în capital, şi industrializarea economiei generează creştere în productivitate numai până la un anumit punct. După acel punct, nu mai este loc de creştere. De exemplu, Badea Ion poate să devină mult mai productiv cu un tractor, dar la un moment dat vor fi numai atâta tarlale pe care el le poate lucra de unul singur. La fel, ţările din blocul comunist au mutat mare parte din populaţia lor rurală în fabrici (Ruşii, Ucrainienii, şi Bieloruşii au făcut-o cel mai agresiv), şi au tot crescut pe măsură ce industrializarea a continuat. Însă, în momentul în care ai mutat toată populaţia în fabrici, ajungi la punctul în care productivitatea pe individ se aplatizează. Există numai atâtea maşini şi utilaje care pot fi mânuite eficient de către o persoană. Comunismul a eşuat pentru că nu a ştiut să imagineze o alternativă la industrializare şi pentru că nu a dat libertatea oamenilor să inventeze ei o altă cale.

Ţarile dezvoltate au ştiut mult mai bine cum să se adapteze la această problemă. Modul în care au făcut-o, constituie subiectul unui articol (A Contribution to the Theory of Economic Growth) care a adus autorului său, Robert Solow, premiul Nobel. Solow a observat că deşi ţările dezvoltate atinseseră un nivel înalt de industrializare, ele totuşi înregistrau creştere economică. Chiar dacă ajunseseră în situaţia în care numai 2% din populaţie lucra în domeniul agricol, economia continua să duduie. Practic, productivitatea pe individ creştea de la an la an. Modul în care această productivitate a crescut, indică Solow, este prin intermediul progresului tehnologic. În momentul în care fabricile au rămas fără forţă de muncă ce putea uşor fi angajată, au inventat tehnologii care să înlocuiască oamenii.

Solow a considerat că progresul tehnologic, este un proces exogen  procesului de producţie. În alte cuvinte, inovaţia e făcută de oameni deştepţi (în universităţi şi centre de cercetare), şi după aceea este folosită de cei pentru care această inovaţie are o aplicare directă. Ca să continuăm cu exemplul lui Badea Ion, acesta poate, de exemplu, să afle că USAMV-ul din Cluj a creat un noi soi de cartof – mult mai rezistent la gândacul de Colorado, şi cu un randament mult mai mare pe tubercul. Astfel, însămânţând acest soi, Badea Ion poate obţine o producţie cu 50% mai mare de pe fiecare tarla, şi îşi lucrează pământul cu tractorul pe care l-a cumpărat deja.

Acest model al creşterii economice a fost considerat de neclintit (şi mulţi economişti conţinuă să-l folosească), până în 1990, când Paul Romer a publicat Endogenous Technological Change. În acest articol, Romer preia modelul lui Solow, dar menţionează că în mare parte, economia noastră de acuma este impinsă în sus de progres tehnologic endogen, nu exogen. Practic, avem creştere economică pentru că există indivizi talentaţi care inventează noi metode de a face lucrurile mai bine, şi pentru o piaţă cât mai mare (inovaţile fără valoare de piaţă clară, nu sunt de multe ori folositoare decât pentru cei care le inventează). Cu cât o ţară/oraş are mai mulţi astfel de oameni, cu atât va putea creşte mai mult, şi cu atât va reuşi să aibe o economie mai stabilă. În vremuri de criză, şi în vremuri de cumpănă economică, aceştia sunt oamenii care găsesc o cale de ieşire. Ca atare, ce contează nu sunt bunurile şi servicile în sine, ci ideile care duc la crearea lor. Ce este important este capitalul uman, nu capitalul fizic sau capitalul financiar. Ţările arabe au bani puhoi şi pot să cumpere toate fabricile de pe lume, dar nu au şi o bază economică reală – pentru simplul fapt că le lipseşte masa critică de oameni talentaţi care să susţină această economie.

Nota bene, că oameni talentaţi nu sunt neapărat oameni care au o pregătire academică solidă, ci oameni care sunt buni la ceea ce fac, şi care ştiu să îşi îmbunătăţească munca în mod continuu. Badea Ion, de exemplu, poate descoperi după câţiva ani de lucru că soiul de cartofi pe care l-a primit de la USAMV, generează un randament şi mai mare dacă e plantat într-un anumit tip de sol, la un moment aparte al anului. Mai mult, beneficiind de miracolul internetului, el descoperă ca producţia lui anuală nu este limitată de piaţa locală, ci poate livreze cartofi în întreaga Europă… şi chiar mai departe. Împreună cu alţi producători din România, şi din regiune, el poate hotărâ să creeze un sistem logistic de colectare şi livrare al cartofilor, care să le permită nu numai să livreze la un preţ mai mic (datorită economiilor de scară) dar şi să standardizeze produsul lor, în aşa fel încât acesta să poată fi vândut oriunde în lume. Bursa de Cereale la Chicago a fost iniţial creată pe exact acelaşi principiu.

Ca atare, pentru a-şi asigura creşterea economică sustenabilă, Clujul trebuie să aibe o masă critică de oameni talentaţi care inventează bunuri şi servicii cu potenţial de piaţă global. În cele ce urmează, vom vedea cam cum arată baza economică a Clujului, şi care îi sunt motoarele economice.

O scurtă analiză a economiei Clujene

Primul nostru deceniu de tranziţie a fost un deceniu de ajustare dureroasă la  realităţile economiei. Începând cu 1990, am descoperit care este valoarea adevărată a economiei românești, şi am încercat să ne adaptăm cum am putut mai bine. Multe fabrici, şi întregi sectoare nerentabile au dispărut peste noapte. Mulţi au plâns după ele, şi mulţi încă consideră că economia româniei ar trebui să se axeze în continuare pe producţia industrială şi agricolă – pe principiul că o economia reală este o economie care produce lucruri palpabile. Ca atare contează mai mult că producem Dacii, decât contează că cei de acolo au inventat un mod mai ingenios de a vinde maşinile – atât de ingenios încât Dacia a ajuns lider la vânzări în Germania, patria mumă a maşinilor. Mulţi oameni deplâng dispariţia unor sectoare economice care nu aveau un avantaj comparativ real şi care aveau puţine şanse de a remonta economia românească.

PIB pe Cap de Locuitor, la paritate a puterii de cumpărare (în $)

Sursa: World Development Indicators

Dacă anii 90 au constituit o decadă dureroasă de ajustare a economiei românești la adevărata sa valoare, deceniul următor a adus mai multă maturitate în piaţa românească. Cu sau fără acordul iubitorilor de producţie industrială, o bază economică viabilă s-a pus încet, încet pe roate. După anul 2000, când aveam aproximativ acelaşi PIB pe cap de locuitor ca ca şi în 1990, economia românească a înregistrat creştere economică constantă. Un mare factor în asigurarea acesteia au fost integrarea în NATO şi UE,  precum şi sumele mari de capital care circulau prin lume. Anul 2008, reprezintă un an de apogeu. În 2008, economia românească a crescut cu mai mult de două ori faţă de 2000 – de la 5.660 de dolari pe cap de locuitor, la peste 14.000. După aceea, economia romănească a înregistrat o sincopă ca mai toate celelalte ţări din Europa.

Clujul a urmat o traiectorie puţin diferită şi a fost unul din două judeţe (celălalt fiind Argeş, unde este situată fabrica Dacia) care a continuat să aibe creştere economică şi în anii de criză. Creşterea sa economică se datorează în cea mai mare parte firmei Nokia. Acum că Nokia a dispărut din program, este interesant să vedem care sunt celelalte sectoare economice care au propulsat economia Clujului înainte de criză, şi care sunt sectoarele care i-au conferit rezilienţă odată ce criza a început. Mai important însă este să vedem care este potenţialul inovativ al acestor sectoare economice.

Primul pas în această direcţie este identificarea sectoarelor economice din Cluj cu un avantaj comparativ. Acest lucru se poate face uşor prin calcularea coeficientului de localizare (CL). CL-ul este unul din cei mai folosiţi indicatori pentru studiul economiilor locale, şi poate fi determinat fără mari bătăi de cap. De exemplu, pentru a vedea dacă producţia de soft în Cluj are un avantaj comparativ la nivel naţional, trebuie numai să împărţim ponderea industrie soft în economia locală la ponderea industriei soft în economia naţională, după formula: (Număr Angajaţi Soft în Cluj/Număr Total Angajaţi Cluj)/(Număr Angajaţi Soft România/Număr Total Angajaţi România). Dacă CL-ul este mai mare decât 1, înseamnă că, Clujul are un avantaj comparativ în acel sector. Dacă este mai mic decât 1, înseamnă că nu are.

În 2008, Clujul a avut 235 de sectoare economice (după nomenclatorul CAEN) cu un coeficient de localizare mai mare decât 1. Nu toate aceste sectoare economice au fost însă şi motoare economice locale. De exemplu, „Fabricarea suporţilor magnetici şi optici” a avut un coeficient de localizare foarte mare în Cluj – 37,46. Dacă ne uităm mai atent la date însă, vom vedea că acest coeficient de localizare mare se datorează faptului că singura firmă care lucrează în acest domeniu în România activează în Cluj. În 2008, această firmă avea 8 angajaţi.

Ca atare, pentru a filtra mai bine firmele cu potenţial de motor economic local, trebuie să alegem firmele cu un CL mai mare ca 1, şi cu o bază de angajaţi suficient de mare pentru a avea un impact la nivel local. În cazul de faţă, eu am selectat 25 de sectoare care au avut un CL mai mare decât 1 în 2008. Am decis să sortez firmele în funcţie de baza de angajaţi (în loc să o fac după venituri sau profituri), pentru că, aşa cum am menţionat mai sus, capitalul uman este cel mai important factor pentru creşterea economică sustenabilă.

Cele mai importante sectoare economice din Cluj, în 2008

CLUJ							INDICATORI
		Număr Companii	Număr Angajaţi	Sumă Venituri (€)	Sumă Profituri (€)		CL	Angajaţi pe Firmă	Venituri pe Firmă	Profituri pe Firmă
1	Construcţii	899	6,269	285,226,091	19,493,573		1.07	6.97	317,270	21,684
2	Fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru industria auto	3	2,856	31,169,614			1.99	952.00	10,389,871
3	Transport bunuri	745	2,275	93,144,937	3,580,760		1.02	3.05	125,027	4,806
4	Fabricarea de lenjerie	10	2,267	35,365,467	727,852		3.49	226.70	3,536,547	72,785
5	Lucrări de instalaţii de aer condiţionat şi încălzire	305	2,074	75,413,389	6,091,416		1.74	6.80	247,257	19,972
6	Programare software	378	2,049	58,646,587	9,847,753		4.02	5.42	155,150	26,052
7	Distribuţia electricităţii	5	1,986	127,828,419	6,095,434		4.35	397.20	25,565,684	1,219,087
8	Construcţia de drumuri şi autostrăzi	83	1,883	127,725,437	2,946,775		1.46	22.69	1,538,861	35,503
9	Fabricarea de încălţăminte	37	1,870	20,534,964	716,506		1.35	50.54	554,999	19,365
10	Restaurante	334	1,848	29,805,401	1,873,074		1.29	5.53	89,238	5,608
11	Transport urban şi suburban	22	1,846	27,971,181	711,558		1.74	83.91	1,271,417	32,344
12	Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică	536	1,712	80,167,817	12,736,531		1.45	3.19	149,567	23,762
13	Consultanţă pentru afaceri şi management	981	1,552	40,758,149	7,571,257		1.73	1.58	41,548	7,718
14	Colectarea, tratarea  şi distribuţia apei	3	1,544	22,620,200	2,042		2.08	514.67	7,540,067	681
15	Instalaţii electrice	201	1,541	64,977,482	9,089,552		1.65	7.67	323,271	45,222
16	Hoteluri	83	1,477	28,033,762	1,252,718		1.45	17.80	337,756	15,093
17	Fabricarea de echipamente de comunicaţii	6	1,277	421,470,261	12,813,416		15.05	212.83	70,245,044	2,135,569
18	Vânzarea de lemn, materiale de construcţii, şi echipament sanitar	201	1,248	185,974,364	6,467,242		1.16	6.21	925,246	32,175
19	Fabricarea de structuri metalice	111	1,236	46,274,614	2,248,049		1.15	11.14	416,888	20,253
20	Întreţinerea şi repararea autovehiculelor	330	1,225	29,283,122	3,885,178		1.19	3.71	88,737	11,773
21	Vânzarea en-gros	255	1,089	130,427,801	5,949,689		1.49	4.27	511,482	23,332
22	Fabricarea de produse farmaceutice	7	975	78,277,605	8,215,948		5.95	139.29	11,182,515	1,173,707
23	Activităţi de curăţire şi întreţinere a clădirilor	82	947	5,214,765	534,237		2.26	11.55	63,595	6,515
24	Fabricarea materialului rulant	3	943	43,696,125	3,595,160		4.09	314.33	14,565,375	1,198,387
25	Tranzacţii imobiliare	345	942	56,436,334	7,810,931		1.48	2.73	163,584	22,640

Din cele 25 de motoare economice ale Clujului, 7 au, din punctul meu de vedere, un potenţial inovativ mai mare. Primul asemenea sector din lista de mai sus este „Fabricarea de lenjerie”. Chiar dacă la prima vedere acest sector nu pare neapărat să genereze inovaţie (industria textilă rar are nevoie de forţă de muncă calificată), liderul de piaţă în acest sector – Jolidon, a reuşit să acapareze pieţe importante din Vest, printr-un design bun al produselor lor, şi calitate impecabilă (eu le sunt client fidel). Acest sector, precum şi alte sectoare textile, pot genera inovaţii importante în domeniul design-ului şi marketing-ului. „Fabricarea de încălţaminte”, cu Clujana ca firmă de marcă, pică în aceiaşi categorie.

Al treilea sector este o prezenţă aşteptată în această listă. Producţia de software este un domeniu care a crescut puternic la nivel local (veniturile în domeniu au crescut cu 47% faţă de 2006, iar numărul de angajaţi a crescut cu 36% în aceiaşi perioadă), şi este probabil domeniul cu cel mai mare potenţial inovativ din această listă. Chiar dacă sectorul este format dintr-un număr mare de firme cu un venit mediu relativ mic  (€155,000 pe an), potenţialul de creştere este important.

În lucrarea mea de dizertaţie, terminată în 2008, am făcut o analiză a industriei IT din Cluj, şi la momentul respectiv concluzionam că puţină inovaţie este produsă local, datorită focusului pe activităţi de outsourcing şi offshoring – mai exact, multă muncă de rutină făcută în mare parte pentru firme din afară. Rar munca de tip outsourcing şi offshoring presupune activități de cercetare, dezvoltare, şi inovare, pentru că mai toate formele mamă doresc să păstreze aceste activităţi aproape de ele. Între timp, lucrurile s-au mai nuanţat puţin. Cred că a început să se formeze o masă critică de softişti; se produc din ce în ce mai multe produse locale; sectorul creşte de la an la an, şi a devenit din ce în ce mai atractiv şi pentru femei (până nu demult, IT-ul era dominat de bărbaţi), ceea ce lărgeşte mult piaţa de muncă.

Alte sectoare cu potenţial inovativ substanţial sunt „Ingineria şi consultanța tehnică”, „Consultanţă pentru afaceri şi management”, „Fabricarea de echipamente de comunicaţii”, şi „Fabricarea de produse farmaceutice”. Ultimele două sectoare au un potenţial de risc mai mare pentru că există numai un număr redus de firme care activează în aceste sectoare. Dacă una din aceste firme dispare, întreg sectorul poate să fie dezechilibrat. Ieşirea firmei Nokia de pe piaţa din România în 2011 este un exemplu cât de grăitor în acest sens.

Consultanţa tehnică şi consultanţa pentru afaceri sunt activităţi critice pentru o economie, şi ele sunt bine reprezentate la nivel local în Cluj – atât ca număr de angajaţi cât şi ca venituri totale generate. Mare parte din activitatea lor se datorează Fondurilor Europene şi al condițiilor impuse pentru a accesa aceste fonduri. Cum mare parte din firmele din România au experienţă redusă cu pregătirea documentaţilor tehnice şi a planurilor de afaceri, recurg la servicile acestor firme de consultanţă. Între timp, autorităţile publice, firmele din mediu de privat, şi aceste firme de consultanţă au devenit din ce în ce mai experimentate în planificarea planurilor de investiţii. Acest lucru va contribui pe termen lung la dezvoltarea unor afaceri mai sustenabile şi la o mai bună utilizare a resurselor existente. Mai mult decât bani şi investiţii, Fondurile Europene ajută la creerea unei mentalităţi de business mult mai bine conturate. Eu consider că acesta este cel mai important beneficiu al acestor programe. Când fondurile nu vor mai fi, vor rămâne în urmă oameni mai bine pregătiţi.

Acum că avem o imagine mai bună principalelor sectoare economice din Cluj, haideţi să ne uităm care a fost performanţa lor în anii premergători crizei. Am ales perioada 2006-2008, pentru a oglindi cât mai bine perioada 2008-2010 (a cărei analiză va veni mai încolo puţin). Studiul performaţei economice locale de-al lungul timpului se poate face cu ajutorul analizei „Shift-Share”.  Principiul de bază al acestei metode este de a compara performanţa unui sector naţional (de-a lungul unei perioade determinate de timp) cu performanţa întregii economi naţionale. După aceea, performanţa acelui sector la nivel local, este comparată cu performanţa sectorului la nivel naţional. Prima comparaţie ne dă Performanţa Proporţională (PP) a sectorului (după formula [(Nr. Angajaţi Naţional Sector X în 2008/Nr. Angajaţi Sector X în 2006)-(Nr. Angajaţi în întreaga Economie în 2008/ Nr. Angajaţi în întreaga Economie în 2006)]). Cea de a doua comparaţie ne dă Performanţa Diferenţială (PD) (după formula [(Nr. Angajaţi Sector X în 2008/Nr. Angajaţi Sector X în 2006)-(Nr. Angajaţi în întreaga Economie în 2008/ Nr. Angajaţi în întreaga Economie în 2006)]). În funcţie de valorile înregistrate pentru PP şi PD, sectoarele economice de la nivel local pot fi împărţite în următoarele categorii:

1. Câştigătorii – adică acele sectoare economice care au atât PP-ul cât şi PD-ul mai mari decât 0. Aceasta înseamnă că acel sector a avut o performanţă mai bună decât economia per total, iar sectorul a crescut mai repede la nivel local decât la nivel naţional. De exemplu, în perioada 2006-2008, forţa de muncă în economia naţională a crescut cu 18%. În aceiaşi perioadă, numărul de angajaţi din sectorul „Software” a crescut cu 26% la nivel naţional şi cu 57% la nivelul Clujului.
2. Câștigătorii Dubitabili – adică sectoarele economice care au un PP mai mic decât 0, şi un PD mai mare decât 0. Aceasta înseamnă că deşi sectorul a crescut mai repede la nivel local decât la nivel naţional, sectorul per ansamblu a avut o performanţă mai slabă. Industria farmaceutică din Cluj, de exemplu, a crescut cu 8% din 2006 până în 2008, dar la nivel naţional a înregistrat o scădere. Ca atare, chiar dacă sectorul are o performanţă bună la nivel local, performaţa sa naţională ridică anumite dubii.
3. Păgubaşii – adică sectoarele economice care au atât PP-ul căt şi PD-ul mai mici decât 0. Această înseamnă că sectorul în cauză a avut o performanţă slabă atât la nivel naţional cât şi la nivel local.
4. Marii Păgubaşi – acele sectoare care deşi au înregistrat o performanţă bună la nivel naţional (PP>0), au avut o performanţă relativ mai slabă la nivel local. Sectorul „Construcţii” de exemplu, a crescut cu 50% la nivel naţional, si cu 32% în Cluj. Ca atare, chiar dacă am avut un boom în construcţii în ultimii ani, alte zone au construit mai vertiginos.

Graficul de mai jos detaliază performanţa sectoarelor cele mai importante din Cluj înainte de criză. Axa X reprezintă valorile înregistrate pentru PD,  axa Y pe cele înregistrate pentru PP. Mărimea cercurilor reprezintă cât de mare este sectorul respectiv, în ceea ce priveşte numărul total de angajaţi.

În categoria câştigătorilor avem trei sectoare dintre cele identificate mai devreme ca având un substanţial potenţial inovativ: „Consultanţă pentru afaceri şi management”, „Programare software”, şi „Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică”. Principala caracteristică a acestor trei sectoare, este faptul că sunt formate dintr-un număr mare de firme. Ca atare, aceste sectoare sunt mai flexibile şi mai rezistente la risc (dacă una dă faliment, alta îi ia locul).

În categoria câştigătorilor dubitabili aven industria farmaceutică şi industria producătoare de încălţăminte. Faptul că se află în această categorie înseamnă că au avut o performanţă bună la nivel local, dar sectoarele per ansamblu au avut o performanţă slabă la nivel naţional. În cazul industriei farmaceutice, Terapia Cluj joacă un rol important. Fiind în proprietate privată, ea are probabil o performanţă mai bună decât alte firme farmaceutice din ţară care sunt încă în domeniul public. De cealaltă parte, Clujana se află în proprietatea CJ Cluj, şi există posibilitatea ca extinderea forţei de muncă în acest sector să fie mai degrabă o decizie politică decât una economică. Din 2006 până în 2008, forţa de muncă a Clujanei a crescut de la 250 de oameni la 310. În acelaşi timp, în 2007 compania a înregistrat un profit de 5.700 RON, şi avea datorii de 809.000 RON. În 2008 profitul a fost în jur de 3.700 RON, iar datoriile s-au ridicat la 651.000.

Performaţa celor mai importante sectoare economice din Cluj, în perioada 2006-2008

În categoria păgubaşilor, găsim sectorul tranzacțiilor imobiliare. Acesta este un lucru foarte interesant pentru că indică o oarecare „premoniţie”  în piaţă. Mai exact, numărul de angajaţi în acest sector a început să scadă vertiginos, chiar dacă industria constructivă continua să duduie. Practic, aceasta sugerează că oamenii au încetat să cumpere proprietăţi imobiliare cu acelaşi apetit cu care o făceau în anii premergători. De altfel, mulţi oameni cumpărau apartamente noi cu intenţii pur speculative, şi de cele mai multe ori nu aveau nevoie de intermediari (oferta era foarte generoasă).

În categoria marilor păgubaşi avem nişte suspecţi pe care aşteptam să-i găsim aici. Dar, avem şi câteva surprize. De exemplu, scăderea sectorului „Construcţia de drumuri şi autostrăzi” se datorează contractării activităţii Bechtel, în timp ce restul ţării a continuat să toarne asfalt. Pe de altă parte, e interesant să găsim aici sectorul „Construcţii” şi sectorul „Magazine şi supermarketuri”.  Asta înseamnă că în timp ce restul ţării continua să construiască şi să consume într-o fericire, la Cluj lucrurile s-au temperat puţin. Chiar dacă forţa de muncă în aceste două sectoare a continuat să crească, rata de creştere a fost mai mică decât rata înregistrată la nivel naţional.

Ca atare, încă înainte de criză, industria construcțiilor la Cluj dădea semne de şubrezeală. La acel moment, acest sector avea cel mai mare număr de angajaţi din Cluj — 6.300. Criza a lovit acest sector în plin, iar creşterea mai lentă din trecut s-a transformat în scădere rapidă. În 2010, forţa de muncă în sector a scăzut până la 4.500 de oameni – o scădere de aproape 30%. Ca urmare a acestei scăderi, sectorul „Construcţii” a încetat să mai aibe un coeficient de localizare mai mare decât 1 la Cluj (vedeţi tabelul de mai jos).

Cele mai importante sectoare economice din Cluj, în 2010

CLUJ							INDICATORI
		Număr Companii	Număr Angajaţi	Sumă Venituri (€)	Sumă Profituri (€)		CL	Angajaţi pe Firmă	Venituri pe Firmă	Profituri pe Firmă
1	Programare software	378	2,867	88,092,119	10,300,870		5.95	7.58	233,048	27,251
2	Transport de bunuri	745	2,510	110,879,056	5,859,894		1.19	3.37	148,831	7,866
3	Fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru industria auto	3	2,456	56,765,363	682,902		1.81	818.67	18,921,788	227,634
4	Activităţi de securitate privată	36	2,302	10,266,498	517,060		1.06	63.94	285,181	14,363
5	Restaurante	334	2,252	28,077,523	686,678		1.67	6.74	84,064	2,056
6	Fabricarea de încălţăminte	37	2,070	27,064,549	1,777,273		1.58	55.95	731,474	48,034
7	Distribuţia de electricitate	5	2,020	119,435,686	2,000,700		4.68	404.00	23,887,137	400,140
8	Consultanţă pentru bussiness şi management	981	1,893	55,710,528	6,497,543		2.23	1.93	56,790	6,623
9	Transport urban şi suburban	22	1,756	30,171,044	1,105,148		1.75	79.82	1,371,411	50,234
10	Lucrări de instalaţii de aer condiţionat şi încălzire	305	1,684	46,772,475	2,612,904		1.49	5.52	153,352	8,567
11	Colectarea, tratarea  şi distribuţia apei	3	1,667	25,724,866	778,253		2.38	555.67	8,574,955	259,418
12	Construcţia de drumuri şi autostrăzi	83	1,569	141,896,266	7,291,440		1.29	18.90	1,709,594	87,849
13	Fabricarea de echipamente de comunicaţii	6	1,567	1,578,651,126	42,303,554		19.54	261.17	263,108,521	7,050,592
14	Fabricarea de lenjerie	10	1,565	22,728,408	398,268		2.55	156.50	2,272,841	39,827
15	Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică	536	1,482	40,063,470	7,127,433		1.33	2.76	74,745	13,297
16	Instalaţii electrice	201	1,428	56,045,503	6,542,556		1.62	7.10	278,833	32,550
17	Întreţinerea şi repararea autovehiculelor	330	1,245	23,621,831	1,561,206		1.28	3.77	71,581	4,731
18	Hoteluri	83	1,208	17,212,052	752,794		1.25	14.55	207,374	9,070
19	Vânzarea de lemn, materiale de construcţii, şi echipament sanitar	201	1,086	120,532,686	3,509,827		1.06	5.40	599,665	17,462
20	Baruri	393	1,082	16,743,965	488,592		1.92	2.75	42,606	1,243
21	Vânzarea en-gros	255	1,071	128,865,673	7,272,559		1.55	4.20	505,356	28,520
22	Vânzarea farmaceuticelor	84	1,007	143,663,002	2,978,397		2.94	11.99	1,710,274	35,457
23	Activităţi de curăţire şi întreţinere a clădirilor	82	989	5,838,860	375,105		2.49	12.06	71,206	4,574
24	Vânzarea de componente auto şi accesorii	144	945	76,496,739	2,235,441		2.42	6.56	531,227	15,524
25	Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte	24	864	9,362,214	758,024		2.76	36.00	390,092	31,584

Cu sectorul „Construcţii” în plină criză, locul întâi în economia clujeană a fost luat de industria software. Acest sector nu numai că a continuat să crească în plină criză, dar a înregistrat şi un coeficient de localizare mai mare decât în 2008 – indicând că acest sector nu este numai un factor de rezilienţă, dar este şi un veritabil motor economic local. Alte sectoare cu potenţial inovativ vin din industria textilă şi a încălțămintei.  „Fabricarea de echipamente de comunicaţii”  a crescut predominant datorită Nokia. Cum Nokia nu mai este la noi, s-a dus şi avantajul comparativ pe care l-am avut în acest sector.

Pentru a avea o economie locală rezilientă, este important să existe un număr mare de sectoare reprezentate. Pentru a avea o economie locală puternică, trebuie să existe câteva motoare economice care să tragă restul sectoarelor în sus. Nokia a fost un motor important pentru economia Clujului, şi a României în ansamblu, şi putea în timp să contribuie la dezvotarea sustenabilă a altor sectoare din zonă. E de ajuns să menţionăm că Nokia genera în medie peste un million de Euro pe angajat, în timp ce industria soft genera în medie 31.000 Euro pe angajat – o diferenţă de productivitate de la cer la pământ.

Fără doar şi poate, ieşirea Nokiei de pe piaţa clujeană a lăsat un gol mare. Pe de altă parte, a scos la iveală forţa industriei soft. Acest lucru este evidenţiat şi în figura de mai jos, unde sectorul „Programare software” este şef de pluton. Mai mult, comparând performaţa economiei clujene înainte de criză şi după criză, vedem că a rezistat mult mai bine decât restul ţării. Din cele 25 de sectoare analizate aici, 12 au picat în categoria „câştigători”, iar 6 în categoria „câştigători dubitabili”. De altfel, întreaga dinamică a graficului de mai jos este de ascensiune spre zona câştigătorilor.

Performaţa celor mai importante sectoare economice din Cluj, după criză (2008-2010)

Unul din motivele pentru care economia clujeană a rezistat aşa de bine la criză se datorează diversităţii sale. Fără o bază economică diversă, economiile locale sunt pradă uşoară a evenimentelor neprevizibile şi a schimbărilor de piaţă. Un exemplu extrem în acest sens sunt oraşele mono-industriale, dezvoltate în jurul câtorva sectoare economice.

Pentru a măsura diversitatea bazei economice a Clujului, vom folosi Indexul Hachman. Ca şi în cazul celorlalţi indicatori, şi acesta este uşor de calculat – practic se derivează din coeficienţii de localizare pe care i-am aflat deja (veţi găsi pe net mai multe explicaţii în domeniu dacă vă interesează). Indexul Hachman măsoară diversitatea unei economii locale pe o scară de la 0 la 1. Dacă indexul atinge valoare 1, înseamnă că localitatea respectivă are o bază economică care mimează exact economia naţională – adică are aceiaşi configuraţie. Dacă indexul atinge valoarea 0 (ceea ce în practică este imposibil), înseamnă că localitatea are o bază economică complet diferită de baza economică naţională.

Calculând Indexul Hachman pentru Cluj, un trend interesant apare. Acesta a crescut continuu de-a lungul anilor – de la 0.41 în 2006, la 0.43 în 2008, şi la 0.45 în 2010. Clujul îşi diversifică economia de la an la an, şi este foarte posibil ca această diversitate să îi fi conferit o mai mare rezistenţă la criză.

În concluzie, Clujul are nevoie de oameni talentaţi care să producă inovaţii pentru pieţe cât mai mari (preferabil globale), cu o structură economică diversă, şi cu o serie de sectoare motor care întăresc economia prin progres tehnologic endogen.

Servicii Cluj