În data de 6 iunie 2019, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, a avut loc conferința „De la idee la afacere”, susținută de către cei de la Creative Business Studio Cluj-Napoca. În cadrul evenimentului au fost dezbătute subiecte precum antreprenoriatul, pașii esențiali în crearea unei afaceri cu succes și cum putem promova și finanța afacerea noastră.
La eveniment au participat studenți ai acestei facultăți și a fost oportunitatea perfectă pentru ca aceștia să se familiarizeze cu conceptul de antreprenoriat și, totodată, pentru cei care au început deja acest drum, de a primi sfaturi și îndrumări.
Proiectul Creative Business Studio este modalitatea perfectă de a-ți implementa ideea de campanie și a-ți începe cu pași mici, dar siguri, o afacere. Astfel, în cadrul conferinței, s-a vorbit despre două aspecte: Cum începi o afacere și cum finanțezi o afacere.
Primul speaker, Florin Șomodi, este business coach și se ocupă cu consultanță în antreprenoriat. Acesta a încurajat studenții să ia parte la discuție și, împreună cu ei, să ajungă la principalul subiect al prezentării sale: pașii prin care începi o afacere cu succes. Inevitabil, orice persoană care a ajuns în poziția de antreprenor a început de la o simplă idee, însă aceasta nu este suficientă încât să evoluăm. Este nevoie de perseverență, de devotament și să fim motivați ca ceea ce dorim să punem în practică să începem încrezători și siguri pe noi. Florin Șomodi este, totodată, adept al ideii că „nu putem lua decizii dacă nu avem claritate”. Trebuie să avem puse la punct ideile noastre de afacere ca acestea să ia contur și să fie puse în practică.
În continuare, prezentarea a fost susținută de către Adina Crețu, Project Manager la Startarium, Impact HUB București. Pentru a putea ajuta persoanele la început de drum în domeniul antreprenoriatului, Impact Hub a lansat o serie de Ghiduri Antreprenoriale, precum: Train the Trainers Guide, Incubation Guide și Creative Startup Guide. Startarium.ro este o platformă dedicată micilor antreprenori care doresc să își pună în lumină ideile de campanie și produsul pe care să îl creeze.
Câteva din beneficiile acestei platforme sunt accesul la o comunitate cu spirit antreprenorial și sprijin pe partea de marketing și promovare.
Împreună cu Adina, am discutat despre crowdfunding, importanța sa în finanțarea și promovarea unei afaceri, ca aceasta să fie de succes. Evoluția afacerii noastre se va observa atunci când apelăm la mulțime, iar prin crowdfunding putem să testăm ideea și, totodată, să accelerăm afacerea.
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.