Multă vreme m-am considerat a fi un om de dreapta. Asta până când m-am implicat în campania pentru Roșia Montană și am cunoscut și oameni de stânga. Mi-am dat seama atunci că nu sunt nici de dreapta, dar nici de stânga. Că aceste încadrări ideologice nu mi se potrivesc – că nu sunt anarhist, dar că pot aprecia anarhiștii, că nu sunt neoliberal, dar pot aprecia unele aspecte pe care le propovăduiesc aceștia. M-am trezit strivit de două curente care nu mi se aplică, pentru că nu mă regăsesc decât parțial în fiecare dintre ele.
Mă consider un neafiliat și am ajuns să cred că adeziunea la aceste ideologii este o plagă pentru societatea modernă. Pentru că e calea ușoară, cea în care nu trebuie să judeci fiecare caz în parte – e suficient să aplici o schemă: ești de dreapta, atunci trebuie cutare, ești de stânga, atunci trebuie cutare. Or încadrarea în ideologii este echivalentă cu evaporarea libertății. Nu cred în radicalism, indiferent de care parte a spectrului se află. Radicalismul e moartea rațiunii, e victoria supremă a emoției în fața gândirii critice. De aceea, nu sunt anarhist sau comunist și nu voi putea niciodată să devin. De aceea, nu sunt neoliberal și cu atât mai puțin fascist.
Cred în echilibru – chiar dacă e, de fapt, calea cea mai grea. Cred că fiecare situație trebuie judecată în parte și că nu există rețete de acțiune prestabilite, impuse de apartenența la o ideologie sau alta. Cred în discernământ, și, vorba lui Nicolae Steinhardt, în „dreaptă socotință”.
Nu cred în calea de mijloc – cea călduță și liniștită, în „sfânta” neimplicare în treburile lumești. Cred în echilibrul discernământului care te îndeamnă să cunoști și să folosești legea atunci când ea e în favoarea unor drepturi fundamentale, dar cred și în nesupunerea civică și în încălcarea legii atunci când ea e strâmbă și, mai ales, premeditat opresivă. Cred în acțiune și reacțiune – nu provoca și respectă pe alții, dar reacționează și luptă atunci când ești atacat.
Cred în drepturile celorlalți și în libertatea lor. De aceea, sunt oripilat de părerile unor prieteni de stânga care cred uneori că o idee e mai importantă decât un individ, iar câteodată dreptul „meu” fundamental justifică încălcarea drepturilor fundamentale ale altuia. Nu e nevoie să explic mai mult aici – aveți exemplu 45 de ani de comunism. Dar, sunt la fel de oripilat de atitudinea unor prieteni de dreapta, care cred în superioritatea naturală a unora asupra celorlalți, care privesc cu aroganță și suficiență alte clase sociale, etnii sau minorități de orice fel. De aceea, mă dezic ferm și de unii și de alții, dar apreciez ideile bune din fiecare tabără, atunci când se aplică la contextul și situația „din teren”.
Apreciez pragmaticii, dar nu pe cei prea pragmatici care sunt dispuși să facă orice fel de compromis, oricât de mare. Duminică mă duc la vot – conștient că și în tabăra pe care o votez e plin de putregai. Dar spre deosebire de unii prieteni mai idealiști, cred totuși în răul cel mai mic, dar numai în anumite condiții. Am ajuns la aceste concluzii, trecând prin stări de confuzie, dar preocupat mereu să îmi reconciliez contradicțiile.
Anul trecut, spuneam – preluând un mesaj din stradă – că alegerea răului cel mai mic e toxică pentru că nu permite schimbare adevărată, ci doar rotație și justificare pentru cei care ne manipulează. Acum mi-am schimbat părerea, gândindu-mă la expresia matematică „necesar dar nu suficient”. Cred acum că e foarte important să alegi răul cel mai mic, dar nu e suficient – trebuie ca alegerea să fie urmată de presiune civică desfășurată constant și în mod continuu.
Cred în apă! Apa nu e naivă, e pragmatică și determinată. Atunci când se întâlnește cu un munte de piatră, mica picătură de apă nu se așteaptă să îl dărâme cu totul – găsește cu o minuțiozitate de invidiat orice fisură, și se strecoară. Alege răul cel mai mic. Dar nu se limitează la asta. Persistă, zeci, sute, mii, milioane de ani; parcurge neobosită fisura pe care și-a creat-o, o tot mărește și o consolidează, până când nu doar că străpunge muntele, îl despică în două! Apa e echilibrată, merge pe calea ei fără să prefere nici stânga nici dreapta. E firavă și mică, așa cum suntem și noi, dar dărâmă munți!
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.
minunat articol! felicitari!!
Continui fixa cu locurile de munca: Ai de munca, intemeiezi familie, faci copii, ai cu ce sa-i cresti, reactie in lant. NU ai de lucru: cei buni si curajosi pleaca, ceilalti chiar de ar fi buni se tampesc.
Care ar fi modelul de dezvoltare si pe ce s-ar baza?
Tara asta are bogatii ce i-ar permite sa tina 30 mil locuitori.
Dar a fost sute de ani furata, exploatata de altii si prea putini in folosul ei.
Japonia n-are bogatii dar au spiritul muncii. Noi l-am pierdut pt ca in secole de exploatare romanul vedea ca munca-i este furata. Ne vor trebui ani sa schimbam macazul si doar daca ei vor vedea ca la varf se construieste un model in folosul lor si al tarii.
Cel mai important lucru este sa dai de lucru natiei tale. Un moderator trebuia sa-i ceara unui candidat sa dezvolte constructia gandita de acesta pt indeplinirea acestui tel.
Nu sunteti singurul care ati trait aceste experiente si care ati ajuns la aceste concluzii. Subscriu si eu la toti ce spuneti aici, cu o precizare: la politicienii nostri nici macar nu se poate identifica o ideologie, de dreapta ori de stanga. Dar, ca oameni, trebuie sa judecam lucrurile si sa actionam in consecinta, totul cu bunacredinta, asa cum foarte bine spuneti.