Ecosistemul startup-urilor de sănătate din România se află în plină expansiune

129

Ecosistemul startup-urilor de sănătate din România se află în plină expansiune, înregistrând o creștere constantă a numărului lor și atrăgând din ce în ce mai mult interes din partea investitorilor și a celorlalți jucători din sănătate. În ultimii 5 ani s-au putut vedea începuturile acestui ecosistem și o creștere timidă, însă două organizații clujene, FreshBlood și Activize, implicate activ în susținerea inovației în sănătate, consideră că ecosistemul este acum pregătit să treacă la următorul nivel.

Conform unui raport recent, realizat de echipele FreshBlood și Activize, cu sprijinul Microsoft și EIT Health, perspectivele ecosistemului de startup-uri healthtech din România rămân optimiste, datorită faptului că impactul Covid-19 asupra sistemului de sănătate nu este încă finalizat, iar această criză îi va împinge pe cei aflați la guvernare să ia în considerare și soluții alternative.

Startup-urile românești din acest domeniu încep să construiască soluții care rezolvă probleme reale, să câștige granturi importante și să obțină finanțare, și multe dintre ele chiar să aibă clienți plătitori.

Obstacolele întâmpinate de startup-urile românești din domeniul sănătății sunt reprezentate de complexitatea dezvoltării unor soluții viabile, lipsa de finanțare și scepticismul prezent în sistemul de sănătate.

De aceea misiunea noastră principală este să sprijinim inovația în domeniul sănătății și startup-urile din România prin proiecte și parteneriate.

FreshBlood își asumă poziția de susținător al inovației în domeniul sănătății în România și Europa de Est, în parteneriat cu toate organizațiile care îi împărtășesc viziunea.”, detaliază Dr. Ion-Gheorghe Petrovai, Director Inovație la FreshBlood.

Mircea Vădan, manager al Activize, menționează despre raport: “considerăm că, pentru a obține rezultate promițătoare, sunt necesare atât cantitatea, cât și calitatea, iar acest raport vă va permite să evaluați atât creșterea cantitativă a ecosistemului (70 de startup-uri din domeniul sănătății au fost selectate și prezentate), în timp ce finanțarea (peste 8 milioane de euro în 2020-2021) arată creșterea calității startup-urilor (când primești bani de la investitori sau de la clienți treaba devine serioasă).

Am împărțit lista startup-urilor în 5 categorii (Instrumente de telemedicină, Instrumente pentru instituții, Instrumente pentru persoanele aflate în nevoie, Instrumente pentru pacienți și familii, Instrumente pentru profesioniștii din domeniul sănătății), care ar putea fi destul de diferite față de alte liste similare care se pot găsi în alte ecosisteme sau în rapoarte internaționale.

Credem că valoarea unui startup este dată de clientul plătitor, iar în cazul startup-urilor din domeniul sănătății acesta poate fi individul, pacientul, profesionistul din domeniul sănătății sau instituțiile medicale.

Am ales să poziționăm telemedicina la baza hărții noastre pentru că oferă o perspectivă mai ușor de înțeles asupra inovării în acest domeniu (chiar dacă implementarea acesteia poate depăși alte proiecte din punct de vedere al complexității), aceasta reprezentând și o platformă care poate crea oportunități pentru alte proiecte inovatoare din domeniul sănătății.

Merită să menționăm aici Telios Care, o platformă de telemedicină, care a reușit să atragă în 2021 o investiție de 700.000 de euro.”

Raportul și analiza pot fi citite aici: activize.tech/healthtech-overview-report 

FreshBlood și Activize caută în mod constant proiecte noi, dar și oameni care se remarcă în diverse competiții (hackathoane, acceleratoare, pre-acceleratoare,etc), pentru a-i sprijini prin oferirea de acces la resurse și consultanță. De asemenea, ajută diverse organizații să inoveze și să colaboreze cu startup-uri prin organizarea de hackathoane sau crearea de programe de accelerare.

Obiectivul principal al celor două organizații pentru 2022 este să construiască un hub virtual pentru fondatorii de startup-uri healthtech din România și Moldova, dar și din restul  Europei de Est, în cadrul căruia fondatorii să aibă acces la profesioniști din domeniul sănătății, investitori, mentori și diversele oportunități care apar.

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentSustainCityHack: hackathon pe teme de sustenabilitate urbană și dezvoltare durabilă
Articolul următorForumul pentru Integrare Cluj aduce împreună actorii sociali din domeniul migrației și integrării

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.