Intersecția teatru-film explorată de teatrul Reactor, Cinema ARTA și Teatrul Maghiar de Stat Cluj

75

În primele două luni ale anului 2023, Reactor, în parteneriat cu Cinema ARTA și Teatrul Maghiar de Stat Cluj, organizează un program artistic complex care urmărește intersecția dintre teatru și film.

Focus: Intersecții este un program artistic axat pe intersecția dintre mijloacele teatrale și cele cinematografice, organizat de Reactor de creație și experiment în parteneriat cu Cinema ARTA și Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Evenimentele se desfășoară în perioada ianuarie-februarie 2023 în 3 spații diferite (Reactor, Cinema ARTA și Teatrul Maghiar de Stat Cluj) și conține spectacole de teatru care folosesc mijloace cinematografice, proiecții de film în care este prezent dialogul dintre teatru și film, discuții cu artiștii din program și cu artiști invitați pe tema acestor intersecții, precum și prezentarea rezultatului atelierului de teatru și film susținut de Radu Jude cu echipa Reactor. 

Programul se lansează cu discuția Intersecții între teatru și film moderată de Daniel Iftene, lector univ. dr. la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș Bolyai, autor a unei lucrări de doctorat care cercetează creația artistică a regizorilor români de teatru în film și a regizorilor de film în teatru, în perioada 1900-1989. La dezbatere vor participa: Radu Jude (regizor de film și teatru), Emőke Pál (actriță de teatru și film), Mihai Păcurar (artist vizual, scenograf și regizor de teatru) și Adonis Tanța (actor și regizor de teatru și film). Discuția va avea loc în data de 17 ianuarie, de la ora 20:00, la Reactor de creație și experiment.

În data de 18 ianuarie, de la ora 20:00, la Cinema Arta, va avea loc evenimentul Exerciții de teatru și film, o prezentare a lucrărilor de teatru și film realizate în cadrul atelierului susținut de Radu Jude cu echipa Reactor, la care au participat 15 artiști de teatru (actori, regizori și dramaturgi), împreună cu 3 studente la Cinematografie și media.

Tot în ianuarie vor avea loc, la Reactor, spectacolele Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois – în 20 și 21 ianuarie, de la ora 20:00, și Habituare – în 25 și 26 ianuarie, ora 20:00, care folosesc mijloace cinematografice cu scopuri diferite. În luna februarie se vor juca la Reactor alte două spectacole: (In)Corect în 4 și 5, de la ora 20:00, și Interior-lumină în 17 și 18 februarie, de la aceeași oră.

Seria de proiecții de la Cinema Arta care vor avea loc în cadrul Focusului va începe în 22 ianuarie, ora 19:00, cu La Commune (Paris, 1871), în regia lui Peter Watkins, o reconstituire istorică în stil documentar a evenimentelor din primăvara anului 1871 din Franța. Următoarea proiecție va fi Performing Juliet în regia lui András Visky, în data de 29 ianuarie, ora 19:00. Filmul este un documentar care urmărește povestea Melissei Lorraine, o actriță din Chicago care a interpretat pentru mulți ani rolul Julietei, o femeie din Austro-Ungaria care a ajuns într-un gulag românesc, unde a rezistat presiunilor de a-și renega soțul condamnat la închisoare ca disident politic. Alte două filme se vor proiecta în luna februarie. Primul dintre acestea este Diva Divina Assoluta, în regia lui Adonis Tanța, un film cu accente suprarealiste despre culisele instituțiilor de operă – în 11 februarie de la ora 19:00. Al doilea și ultimul film din program este Strigăte și șoapte al cunoscutului regizor suedez, Ingmar Bergman – în 15 februarie, de la ora 19:00. Acesta este prezentat în tandem cu montarea Strigăte și șoapte realizată de Andrei Șerban, care se va juca în data de 16 februarie, de la ora 20:00, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Focus: Intersecții este organizat în cadrul programului cultural multianual „Intersecții”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Intrarea la discuția de la Reactor din 17 ianuarie și la prezentarea atelierului din 18 ianuarie va fi gratuită, în limita locurilor disponibile. La celelalte evenimente, intrarea se va face pe baza biletelor achiziționate de la spațiile unde vor avea loc acestea, precum și online, de pe platformele Eventbook (pentru Reactor și Cinema Arta) și Biletmaster (pentru Teatrul Maghiar de Stat).

Referințe

reactor

Reactor de creație și experiment este un spațiu cultural energic și viu într-un oraș tot mai deschis la experiențe artistice… vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentTIFF, printre fondatorii unei rețele de cooperare între mai multe festivaluri de film din Europa
Articolul următor „Colaj de vise” de Ana-Maria Butură, expoziție de pictură la galeria Art Melange din Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.