Micro-păduri urbane, cel mai de interes proiect propus în cadrul bugetării participative la Cluj

299

O propunere de realizare de micro-păduri urbane în Cluj-Napoca, a primit cel mai mare interes din partea clujenilor în cadrul Bugetării participative Cluj-Napoca 2022, cu peste 440 de voturi până la acest moment.

Conform autorului propunerii, micro-pădurile urbane îmbunătățesc biodiversitatea, cresc rapid, absorb mai mult CO2, îmbunătățesc sănătatea mintală a oamenilor, reduc efectele dăunătoare ale poluării aerului, ajută la scăderea temperaturilor în orașe si reduc zgomotul. În plus, costurile de întreținere ar fi mici, pădurea putând să se auto susțină, după primii 2 ani fiind nevoie doar de mici intervenții. Mai multe detalii despre acest proiect pot fi găsite aici: Micro-păduri urbane – BUGETARE PARTICIPATIVĂ.

Micro-păduri urbane – BUGETARE PARTICIPATIVĂ

Propunerea de micro-păduri urbane și celelalte proiecte propuse mai pot fi votate online în cadrul platformei Proiecte – BUGETARE PARTICIPATIVĂ până duminică, 6 noiembrie, ora 23.59.

În cadrul procesului de Bugetare participativă, ediția a IV-a au fost declarate eligibile 13 proiecte dintre cele 87 proiecte depuse. Etapa unică de vot se desfășoară exclusiv online, în perioada 3 octombrie – 6 noiembrie 2022.

La finalul etapei de vot vor fi selectate 5 proiecte, clasate în funcție de numărul de voturi, indiferent de categoria din care fac parte. Votul are loc într-o singură etapă, iar fiecare cetățean înscris în portalul bugetării participative poate alege câte un proiect din fiecare domeniu. Pentru a putea vota, este necesară crearea unui cont pe această platformă sau autentificarea, dacă există deja un cont creat. Doar persoanele care se află fizic în aria teritorială a municipiului Cluj-Napoca pot vota.

Informații suplimentare despre Bugetarea participativă Cluj-Napoca 2022 se găsesc pe site-ul procesului: bugetareparticipativa.ro.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentStart înscrieri la Gala de Excelenţă „10 pentru Cluj”, competiția care premiază tinerii merituoşi
Articolul următorCampania de donare de sânge: Toamna se numără eroii! Cluj-Napoca, 31 octombrie-4 noiembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.