Oradea are nevoie de solidaritatea clujenilor

210
Foto: Ovi D. Pop

Orașul desemnat la începutul anului ca având cea mai bună administrație publică din România a revenit zilele acestea în atenția publică, de data aceasta printr-un eveniment regretabil: Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Piața Unirii, refațadizat recent, a fost pur și simplu mistuit de flăcări, sub privirile celor ieșiți sâmbătă seară în centrul orașului. În cifre, vorbim de 3 ore de intervenție, 1.300 de mp afectați de incendiu și peste 100 de pompieri militari.

Intervenția e controversată, însă echipa de pompieri a reușit să evite extinderea flăcărilor uriașe spre clădirile și locuințele învecinate, pompând apă direct din Crișul Repede.

Unul dintre turnurile palatului s-a prăbuşit în flăcări pe stradă, unde cu puțin timp înainte vreo douăzeci de oameni s-au mobilizat pentru a ridica pe brațe două mașini parcate în apropiere și a le feri de sfărâmăturile arzânde care deja cădeau pe stradă. Imaginile filmate cu drona arată că palatul a fost distrus aproape în totalitate, au rămas doar pereții exteriori, ca o fotografie lăsată amintire.

Solidaritatea pe care au dovedit-o cei aflați în piață, dar și online, în vederea strângerii de fonduri cântărește mult, mult mai mult decât comentariile xenofobe care nu își au locul în spațiul public.

Foto: Ovi D. Pop

Primăria Oradea împreună cu Episcopia Greco-Catolică a demarat o campanie de  strângere de fonduri în vederea refacerii Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea, monument emblematic pentru istoria orașului și moștenirea culturală a acestuia. Cei care doresc să contribuie cu o donație au la dispoziție următoarele conturi:

EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ DE ORADEA

IBAN:

EURO – RO78BTRLEURCRT0463151401

RON – RO31BTRLRONCRT0463151401

USD – RO82BTRLUSDCRT0463151401

SWIFT: BTRLRO22

Banca Transilvania, Sucursala Oradea

Citește și …

https://cluj.info/idei-pentru-cluj/oradea-a-decis-de-la-palat-episcopal-la-centru-cultural/

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentTransylvania Awards își propune dezvoltarea economică a Transilvaniei prin coeziune și colaborare
Articolul următorOradea a decis: de la Palat Episcopal la Centru Cultural

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.