
Universitatea de Artă şi Design (UAD)
Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca este una dintre cele mai importante și influente instituții de învățământ superior în domeniul artelor vizuale din Sud-Estul Europei, având cea mai mare deschidere internațională reliefată prin acordurile de colaborare cu peste 100 de instituţii prestigioase din Europa, SUA, Asia și Africa de Nord.
Dimensiunea internațională este dublată de o activitate susținută la nivel local, regional și național în sfera parteneriatelor cu industriile creative și cu instituțiile culturale relevante. UAD își asumă, dincolo de asigurarea unui învățământ superior artistic performant, organizarea și realizarea de evenimente și proiecte artistice care promovează studenții instituției, venind în întâmpinarea nevoilor și așteptărilor comunității căreia, aceștia ca artiști, i se adresează.
Programele demarate de UAD au consolidat poziția de centru cultural artistic național și internațional a orașului Cluj-Napoca.
Referințe recente
Expoziția Absolvenților UAD Cluj 2025 – un sfert de secol de excelență artistică (FOTO) (8 iulie 2025)
Peste 300 de tineri artiști expun la ediția 2025 a Expoziției Absolvenților UAD Cluj (3 iulie 2025)