
Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Haţieganu” (UMF Cluj)
Cea mai veche instituţie de învăţământ medical din Transilvania, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" (UMF Cluj) a scris istoria învăţământului universitar clujean.
Astăzi, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca pune în aplicare principiile enunțate de profesorul Hațieganu pentru a se încadra în contextul competitivității internaționale, răspunzând cerințelor Spațiului European al Cercetării și Cunoașterii.
Astăzi, UMF Cluj reprezintă:
- un reper constant si valoros în peisajul serviciilor educaționale, medicale și ale cercetării științifice din România și Europa Centrală și de Sud-Est
- una dintre cele mai reputate universităţi de profil din ţară
- o instituţie de învăţământ superior care formează specialişti în domeniul sănătății
- o universitate internațională cu programe de studiu în limbile română, engleză și franceză
- o universitate responsabilă, care asigură o pregătire de calitate pentru viitorii medici şi farmacişti, printr-un sistem de educaţie medicală centrat pe student
- un centru de excelenţă în învăţământ, formare, cercetare, asistenţă medicală şi farmaceutică
- un lider național în dezvoltările educaționale moderne, având curriculum-uri dinamice adaptate cerințelor naționale şi europene
- un factor activ şi dinamic în viaţa socio-culturală a Clujului, un brand de referinţă al oraşului
Referințe recente
UMF Cluj inaugurează laboratoare ultramoderne pentru formarea medicilor rezidenți (4 martie 2025)
Absolvenții UMF Cluj, din nou în top la examenul național de rezidențiat (3 februarie 2025)
UMF Cluj: 1.652 de candidați vor susține în acest an examenul de admitere pentru un loc bugetat (18 iulie 2024)
UMF Cluj obține finanțare de aproape 14 milioane € pentru dezvoltarea infrastructurii universității (7 iulie 2024)
UMF Cluj a primit acreditarea internațională din partea prestigioasei Agenții Independente pentru Acreditare și Rating, IAAR (2 iulie 2024)
UMF “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca oferă cazare refugiaților ucrainieni, cu servirea mesei asigurată (1 martie 2022)