Proiectul de artă stradală în curtea școlilor din Cluj va începe din vară și vizează minim trei școli în acest an

0
87
Mural în curtea Liceului Energetic din Sibiu. Foto: Fikos / Sibiu International Street ART Festival

Proiectul “Artă în curtea școlii – lăsați artiștii stradali să coloreze Clujul”, una din inițiativele câștigătoare în cadrul bugetării participative de anul trecut, va demara în acest an sub forma unui proiect pilot ce va viza realizarea de lucrări de artă stradală pe fațadele a minim trei școli din Cluj.

Conform declarațiilor lui Călin Forna, director adjunct în cadrul Primăriei Cluj, proiectul “Artă în curtea școlii” se află în acest moment în faza de planificare și de stabilire a temei, în cadrul unui grup de lucru din care fac parte Cristina Beligăr, cea care a depus proiectul câștigător în cadrul bugetarii participative, și artistul stradal Kero Zen.

Anul acesta va fi vorba de un proiect pilot ce vizează între trei și cinci școli, în funcție de interesul manifestat de acestea. Se dorește ca până la 1 iulie a.c. să fie finalizate concursurile pentru fiecare fațadă a școlilor ce urmează să intre în acest proiect, urmând ca până pe 15 septembrie pictarea școlilor selectate să fie realizată.

Clujul are ca exemplu Sibiul, care în ultimii trei ani, prin intermediul Sibiu International Street ART Festival, a reușit să acopere cu picturi murale 3.500 de metri pătrați de pereți de clădiri din oraș, inclusiv fațadele multor școli.

“Prin proiectul „Arta în curte școlii” practic se creează un mediu creativ și pozitiv în care copiii noștri cresc și învață. Cluj-Napoca este un oraș viu și inteligent care învață tot mai mult din bunele practici ale altor orașe, la fel cum este și proiectul de la Sibiu.”, spune Kero Zen, artistul ce a pictat printre altele tramvaiele colorate din Cluj.

Citește și …

https://cluj.info/idei-pentru-cluj/sibiul-cauta-artisti-care-sa-picteze-fatadele-gri-ale-orasului-clujul-si-a-asumat-prin-bugetarea-participativa-ca-va-demara-un-proiect-similar-in-curtea-scolilor/

Articolul precedentDeși car-sharing-ul ar putea prinde viteză la Cluj, Primăria nu-i oferă sprijinul care ar trebui
Articolul următorComunitatea FreshBlood din Cluj vrea să faciliteze inovarea în sănătate, cu ajutorul tehnologiei