Teoria Cărămizii

10 sfaturi pentru cei care doresc să clădească … cu o scurtă gargară de început

Acum câteva luni am scris un eseu unde argumentam împotriva exploatării de la Roşia Montană. Cum nu am dorit să las acel argument în aer fără să ofer şi o viziune alternativă, am vorbit şi despre câteva elemente cheie ale unei economii reale şi viabile. Nu am dus însă acele idei atât de departe cât aş fi dorit. Ca atare, cele ce urmează reprezintă o continuare pe aceiaşi notă.

Mai jos găsiţi câteva sfaturi pentru cei care doresc să ajute la clădirea unei Românii mai prospere. Scriu aceste sfaturi cu menţiunea că eu însumi nu am făcut mare brânză în slujba României. Nu am pornit nici o afacere, nici o mişcare socială, nu am pus cărămidă peste cărămidă, nu am scris nimic care să întoarcă lumea cu fundul în sus (deşi mă chinui să o fac). Am o listă lungă de realizări, dar mai toate reprezintă lucruri pe care le-am făcut eu pentru mine – şi atât. Vreau însă mai mult. Am rămas inspirat de cei care s-au pus deja pe lucru, şi vreau să particip şi eu. Încep cu sfaturi şi cu „vorbe de duh” pentru că e cel mai uşor lucru pe care pot să-l fac de la distanţă, şi pentru că la scris mă pricep cel mai bine. În plus, am speranţa ca unele din aceste idei vor fi de ajutor altora care gândesc asemenea.

Despre virtutea imperfecţiunii

De la început trebuie să menţionez că nu cred în utopii, şi în societăţi molcome şi aşezate unde nu se întâmplă nimic – gen Elveţia. Un sistem care nu ne oferă posibilitatea de a-l îmbunătății ne damnează la o viaţă de plictis şi de uzură. Îmi place mult un eseu a lui George Orwell, unde el imaginează, cu un oarecare amuzament, societăţi utopice de diferite feluri – de la cele în care toţi oamenii sunt egali şi duc o viaţă lipsită de certuri, ranchiuni şi ură (dar la fel de lipsite de pasiune, ambiţie şi vise), la cele în care toţi oamenii au acces la mâncare, băutură, bani şi sex după bunul plac. Gândiţi-vă cum ar fi să trăiţi într-o lume în care absolut tot ce vă doriţi să vă fie imediat oferit.

Pentru o mare parte din bărbaţi, o asemenea lume ar fi simplu de descris: cârnaţi, bere şi un harem. De altfel, există hoarde de terorişti care după o viaţă grea pe pământ sunt dispuşi să se arunce în aer în speranţa că vor avea acces la 72 virgine în paradis. Dar cum ar arăta aşa o viaţă în realitate? Recent am citit într-o carte despre un sultan care a fost crescut într-un harem, unde toţi aveau grijă să-i satisfacă toate poftele. După câţiva ani buni în acest harem, sultanul s-a săturat în asemenea măsură de femei că şi-a echipat papucii cu talpă de metal, pentru ca femeile aflate în preajmă să îl audă din timp şi să elibereze zona. Cum nu a trebuit să se chinuie pentru nimic toată viaţa lui, nu a deprins nici un spirit competiţional şi a ajuns să fie un conducător slab. De altfel, decăderea Imperiului Otoman este atribuită de mulţi complezenţei şi lipsei de luptă şi competiţie a mai multor generaţii succesive de conducători.

Avem nevoie de o lume imperfectă, pentru că avem nevoie de luptă în viaţa noastră. Panait Istrati, unul din autorii mei preferaţi, spune că cei care nu simt nevoia unei lupte nu trăiesc ci vegetează. Unei generaţii de tineri trebuie să li se ofere oportunitatea să clădească ceva. România ne oferă această oportunitate. Şi, în momentul în care ne vom pune pe clădit, vom uita de multe din grijile care ne mâncă sufletul zi de zi. Nu cred că există ceva care să ne ofere mai multă satisfacţie decât dedicare unei cauze mai mari decât noi.

Aceasta este şi esenţa eseului de faţă. Chiar dacă se adresează tuturor celor care doresc să pornească ceva, sfaturile ăstea le-am gândit iniţial pentru cei interesaţi în a porni o afacere. Fiind economist, la asta mă pricep eu mai bine, şi chiar dacă nu stau eu bine cu practica, stau foarte bine cu teoria … pe bune! „Perlele” de mai jos le-am cules în ani lungi de lectură, şi le-am mai şlefuit în dicuţii avute cu prietenii mei – prieteni care chiar au clădit ceva la viaţa lor. Fac însă precizarea că deşi am mestecat mult ideile ăstea, le-am pus pe „hârtie” în momente pe care am reuşit să le fur în fiecare zi (slujba nu-mi prea dă timp nici să respir). Ca atare, nu-s literatură înaltă, sună pe alocuri a psihologie ieftină, şi la a doua lectură mi se par al naibii de prozaice.

Dar destul cu gargara! Dacă vă mâncă dorinţa de a face ceva mare, şi dacă nu v-aţi săturat să citiţi sfaturi de la alţii, iată câteva perle care merg bine cu cafeaua de dimineaţă:

1. Clădiţi într-un domeniu care îl cunoaşteţi bine şi care vă pasionează. Tentaţia este mare să dorim să pornim câte o iniţiativă (afacere, mişcare socială, mişcare culturală) care din punctul nostru de vedere ar avea impact mare. Tindem de obicei să ne luăm după câte un trend care se intâmplă să fie la modă la momentul respectiv. Mulţi ani, şi încă nu am renunţat complet la gând, mi-am făcut planuri de a porni o afacere soft care să mă facă mai bogat decât Bill Gates – inspirat fiind the boom-ul IT al anilor ’90. Nu prea ştiu ce naiba aş putea eu produce, dar ştiu că nu mă pasionează informatica (chiar dacă am terminat Liceul de Informatică) şi nici nu prea am eu spirit antreprenorial. Chiar dacă nu am închis încă acea portiţă, am găsit deocamdată satisfacţie şi un oarecare succes într-un domeniu complet diferit – un domeniu care chiar mă pasionează. Cu mult mai mare tragere de inimă gândesc o strategie de dezvoltare economică decât codul pentru un produs soft.

2. Căutaţi vecini cu „capre” mai mari – cel mai bine excelăm când ne aflăm într-un mediu competitiv. Competiţia este bună pentru aproape fiecare aspect al vieţii noastre, şi devenim mai buni la ceea ce facem când avem pe alţii, mai buni de cât noi, de la care putem învăţa câte ceva. Niall Ferguson, unul din cei mai titraţi istorici ai zilei de azi, vorbeşte în ultima sa carte despre modul în care statele Europene ale evului mediu au progresat mai repede decât alte state pentru că se aflau în continuă competiţie unele cu altele. Dacă un oraş stat inventa câte o metodă nouă de a distruge fortificaţii, erau repede imitaţi de alte oraşe (care evident nu doreau să fie lăsate în urmă). Cristofor Columb, până să îi convingă pe spanioli să-i dea nişte nave pentru a găsi o nouă rută spre India a bătut la 12 porţi. Din fericire, Europa era la vremea aceea, şi continuă să fie şi azi, destul de diversă pentru a permite cât mai multor visători să-şi găsească locul. În acelaşi timp, China, care era cea mai dezvoltată ţară din lume la acel moment, s-a închis în sine şi a evitat ideile din afară şi contactul cu alte culturi (cam cum au făcut-o şi japonezii până să ajungă americanii la ei). În timp ce europenii explorau fiecare colţ necunoscut al lumii, în competiţie unii cu alţii pentru noi bucăţi de pământ şi resurse (britanicii, spaniolii, portughezii, italienii, nemţii, belgienii, olandezii, toţi şi-au făcut imperii), restul lumii contempla la nemurire.

Dacă nu găsiţi „capre” mai mari în România, căutaţi-le altundeva.

3. Gândiţi MARE în mai tot ce faceţi. Dacă sunteţi încă la început, şi dacă nu sunteţi fixaţi pe o activitate cu un puternic aspect local (ca de exemplu, o frizerie – adică un servici care nu poate fi oferit altundeva), gândiţi-vă cum aţi putea să vă împletiţi pasiunea cu ceea ce cât mai mulţi oameni au nevoie. Daniel Burnham, arhitectul care a imaginat planul urban al oraşului Chicago, a îndemant oamenii să nu facă niciodată planuri mici. Încercaţi să găsiţi valenţele globale a tot ceea ce faceţi. O idee gândită numai la nivelul unui oraş, sau numai la nivelul României, poate să aibe mai puţine şanse de success decât o idee gândită cu întreaga lume în minte. Cu toată diversitatea de care ne bucurăm pe lumea asta, şi cu toate diferenţele culturale dintre diferite popoare, există o serie de trăsături umane care ne unesc pe toţi. Piramida lui Maslow poate să vă ofere un bun punct de pornire a acestor trăsături comune (de exemplu nevoia de a aparţine unui grup, nevoia de stima, statut, şi autorealizare), dar altele pot fi gândite pornind de acolo.

Dacă v-aţi hotărât să puneţi un zâmbet pe faţa unei persoane, gândiţi-vă cum aţi putea face întreaga lume să zâmbească.

4. Gândiţi produse / servicii / idei / mişcări care pot fi uşor scalate la nivel global. O carte, o melodie, o idee, un program soft, un film, un design digital, odată produse pot fi reproduse la nesfârșit. Biblia nu numai că a fost răspândită prin toată lumea, dar de 2.000 de ani încoace continuă să fie reprodusă. Un produs fizic (de exemplu, o maşină), un serviciu local (de exemplu, un cabinet stomatologic), un design făcut la comandă (de exemplu, un plan arhitectural) sau o mişcare de protest împotriva unui eveniment specific, au o finalitate imediată, iar reproducerea lor presupune acelaşi efort încă odată. A gândi la nivel global necesită puţin mai mult timp şi energie, dar odată ce aţi venit cu ideea bombă, nu mai trebuie să îi purtaţi de grijă – îşi va asuma propria viaţă.

Din ce în ce mai mult, ţările dezvoltate se axează pe producerea lucrurilor scalabile (de exemplu noi invenții), şi lasă ţările mai sărace să se ocupe de producerea lucrurilor fizice. România nu ar trebui să fie un paradis manufacturier (cum mulţi politicieni visează), ci un paradis al ideilor.

5. Definiţi un grup ţintă. Chiar dacă scopul principal este de a răspândi ideea / mişcarea / produsul / serviciul la nivel global, trebuie să vă gândiţi mai întâi la cei care vor fi dispuşi să răspundă eforturilor voastre cât mai repede, şi care la rândul lor vor da sfoară în ţară. Cu cât definiţi mai bine acest target-grup, cu atât mai bine vă puteţi cizela ideile. De exemplu, iPod-ul când a fost prima dată introdus, s-a adresat mai ales studenţilor din campusurile universitare americane. Steve Jobs a avut o idee genială de a se adresa generaţiei „cool” (studenţii americani definesc noile trenduri în America; trenduri ce după aceea sunt adoptate de restul lumii) şi clasei mijlocii de mâine (oamenii cu studii superioare au în medie venituri mult mai mari decât cei fără). Odată ce aceşti studenţi au prins gustul iPod-ului l-au recomandat prietenilor lor, şi îl vor cumpăra copiilor lor odată ce îşi vor porni o familie. Cealaltă idee genială a lui Steve Jobs a fost de a crea un brand foarte puternic – căştile albe. Ţin minte că atunci când primele modele de iPod au apărut, cele cât o cărămidă, îţi dădeai seama imediat cine în campus avea un iPod (cei cu căşti albe în urechi) şi cine numai un player MP3 generic (cei cu restul modelelor de căşti).

În acelaşi fel, Facebook-ul s-a adresat prima dată studenţilor de la Harvard. După aceea s-a deschis unui grup de universităţi elitiste, pentru ca mai târziu să se adreseze tuturor universităţilor, mai apoi tuturor instituţilor şi organizaţilor, şi mai târziu întregii lumi. Creând idea de exclusivitate, ei au reuşit încet încet să-şi creeze o piaţă globală. Acum mare parte din noi nu putem să deschidem un calculator fără să ne verificăm contul Facebook de o mie de ori.

O altă companie care are un target bine definit este McDonald’s. Ei se adresează în primul rând copiilor, cu reclame pe măsură şi cu restaurante ce au spaţii de joacă pentru copii. Chiar dacă această strategie este puţin malefică (nici un copil nu ar trebui să crească pe o dietă McDonalds) este şi genială. Cum toţi avem nevoie de mâncare, şi cei de la McDonald’s s-au gândit să ne facă clienţi fideli de la o vârstă fragedă. Tindem să tânjim mereu după mâncarea ce ne-a definit tinereţea, şi McDonald’s face mai mulţi bani dacă ne vinde hamburgeri de la 3 ani pănă la 80 de ani, decât dacă ni-i vinde de la 18 ani până la 80 de ani.

Nu trebuie însă să fiţi la fel de malefici ca McDonalds. Pentru o mare parte din idei, studenţii sunt un target grup ideal. Ei sunt dispuşi la schimbare, ei vor defini trendurile de mâine, şi reprezintă clasa de mijloc de poimâine.

6. Înainte să ‚cuceriţi’ lumea, câştigaţi-i pe cei din jurul vostru. Paul Krugman, laureat al premiului Nobel în 2008, a arătat că o mare parte din produsele şi servicile economice care au avut succes mare la export, au avut mai întâi succes mare pe pieţele locale – gândiţi-vă numai la Dacia sau O-Zone. Pieţele locale nu numai că oferă stabilitate atunci când pieţele globale trec prin momente de incertitudine, dar sunt şi un mod ideal de a testa şi rafina idei noi şi de a aduce îmbunătăţiri la idei existente. Practic, crescând de la nivel local, vă veţi asigura o creştere mai organică în momentul în care veţi începe să vă extindeţi.

Ca atare, înainte să mergeţi să cuceriţi lumea, cuceriţi mai întâi România … sau poate Clujul, Iaşiul, Timişoara, Sibiul, etc.

7. Grijiţi-vă de oameni cu care lucraţi. Oamenii sunt mai importanţi pentru o afacere decât orice altceva. Oamenii vin cu idei, oamenii ştiu cum să răspundă la schimbare, oamenii sunt cei care generează schimbarea. Dacă observaţi că oamenii vă vin şi pleacă cu o frecvenţă destul de mare din afacerea/mişcarea voastră, înseamnă că aveţi o problemă. În ziua de azi, oamenii sunt mai puţin motivaţi de bani, atâta timp cât au un salariu care să le asigure un trai decent. În mare parte, oamenii creativi vor să aibă autonomie în ceea ce fac, vor să lucreze în domenii în care sunt experţi (sau unde se simt cât mai competenţi), şi doresc să lucreze pentru un scop nobil – un scop mai mare decât ei înşişi. Dacă le puteţi oferi acest lucru, îi veţi avea ca aliaţi, nu ca şi angajaţi. Există un videoclip mişto pe această temă pe YouTube, pe care vi-l recomand cu căldură (http://www.youtube.com/watch?v=u6XAPnuFjJc). Videoclipul are numai  vreo 10 minute, e narat de Daniel Pink (care are şi o carte pe această temă), şi se bazează pe munca de cercetare a unuia din cei mai în vogă economişti la ora actuală – Dan Ariely.

Nu numai cei din jurul vostru dar şi voi aveţi probabil nevoie de autonomie, experienţă şi competenţă, şi un scop nobil în viaţă.

8. Păziţi-vă de Principiul lui Petre. Principiul lui Petre (Peter’s Principle în engleză) cade în categoria Legilor lui Murphy şi spune că în orice organizaţie oamenii vor urca pe scara ierarhică până în momentul în care îşi vor atinge gradul de incompetenţă. Sunt convins că v-aţi aflat odată în viaţă în situaţia de a lucra pentru un şef dobitoc sau incompetent, şi v-aţi întrebat cine naiba l-a pus la cârmă. Ei bine, mulţi dintre şefii incompetenţi îşi ştiau bine meseria înainte să fie promovaţi. Promovările în cadrul unei organizaţii sunt necesare pentru a motiva şi păstra oamenii cei mai buni. Însă, o promovare nu este întotdeauna cea mai bună soluţie pentru toată lumea. Mulţi dintre cei cu un spirit creativ nu au apetenţă sau înclinație pentru manageriat, iar promovarea lor într-o asemenea poziţie poate nu numai să ducă la un management prost, dar poate şi să cauzeze nefericirea celor care au fost promovaţi (ei practic fiind nevoiţi să facă ceva care nu le face mare plăcere).

Nu toţi suntem născuţi să fim manageri sau şefi.

9. În lipsa unei strategii clare, aplicaţi regula „Ochi pentru Ochi”. În legăturile pe care le veţi stabili cu alţi oameni din domeniu, nu vă faceţi duşmani, dar nici nu vă lăsaţi traşi în piept. Robert Axelrod a scris una din cele mai geniale cărţi despre regulele de conduită în relaţile noastre cu oamenii. Cartea se numeşte The Evolution of Cooperation şi include descrierea unei serii de turnamente între programe soft pe modelul ‚Dilemei Prizonierului’ (‚Prisoner’s Dillema’ în engleză). Axelrod a cerut mai multor programatori soft să trimită programe pentru acest turnament, pentru a vedea ce strategie de cooperare va avea câştig de cauză în final. Aceste jocuri urmau un principiu simplu – două progrămaşe se întâlneau într-un mediu virtual şi decideau să coopereze sau să-şi ‚întoarcă spatele’ în funcţie de strategia inclusă în codul lor. Ca atare, un program putea fi codat să coopereze la primele trei întâlniri (ca să câştige ‚încrederea’ opozantului), ca după aceea să-şi întoarcă spatele la fiecare din încercările următoare. O grămadă de asemenea progrămaşe au fost create, şi toate au fost puse în competiţie unele cu altele. Strategia câștigătoare era considerată cea care reuşea să ‚convingă’ cât mai mulţi opozanţi să coopereze (practic un program care nu coopera de loc pierdea din start, iar programul care coopera mereu risca să fie ‚tras în spate’).  La finalul turnamentului, surpriză! Strategia care a câştigat, chiar dacă nu a avut întotdeauna sorţi de izbândă în jocuri de unul la unul, a fost şi cea mai simplă – strategia ‚Ochi pentru Ochi’ (sau ‚Tit for Tat’ în engleză). Practic, progrămaşul ‚Ochi pentru Ochi’ începea întotdeauna o întâlnire cu un gest de bună-cuvinţă – adică cooperare. Dacă celălalt progrămaş răspundea cu aceiaşi monedă, cooperarea continua până în momentul în care opozantul îşi întorcea spatele. În momentul în care opozantul îşi întorcea spatele, ‚Ochi pentru Ochi’ răspundea cu aceiaşi monedă. Mergând pe mâna acestei strategii simple, progrămaşul ‚Ochi pentru Ochi’ a reuşit să culeagă cele mai multe decizii de cooperare la sfârșitul întregului turnament (adică după ce s-a confruntat cu toate celelalte progrămaşe).

Având în vedere că lumea din jurul nostru devine din ce în ce mai complexă, şi trebuie să luăm din ce în ce mai multe decizii în fiecare zi, acesta este un mod simplu de a aborda viaţa profesională … cu nuanţele de rigoare bineînțeles, că nu suntem  roboţi.

10. Eşecurile sunt cea mai bună şcoală. O gramadă de studii psihologice arată că una din trăsăturile noastre cele mai fundamentale este aversiunea faţă de risc şi frica de a pierde ceea ce avem deja. Dăm lucrurilor pe care le deţinem o valoare mult mai mare decât o au de fapt, şi efectul negativ pe care îl simţim atunci când pierdem 100 de lei din portmoneu este mai mare decât efectul pozitiv pe care îl simţim atunci când câştigăm 200 de lei în plus. Suntem mult mai devastaţi când pierdem o iubire mare, decât suntem euforici când o cunoaştem pe una nouă. O mare parte din succesul oamenilor de succes se datorează nu numai capacităţii de a-şi asuma riscuri, ci şi capacităţii de a trece peste pierderile presupuse de orice iniţiativă nouă. Acesta este motivul pentru care mulţi oameni talentaţi nu îşi fac vocea auzită – se dau bătuţi după primul eşec, sau ezită să rişte de frica de a pierde ceea ce au deja (de exemplu, o slujbă care nu-i inspiră dar care le oferă un salariu stabil).

O mare parte din succesul vostru în continuare e definit de modul în care ştiţi să treceţi peste şi să învăţaţi din eşecuri.

Şi, pe post de concluzie, un ultim sfat: înainte să pierdeţi prea mulţi neuroni gândindu-vă ce şi cum veţi face, începeţi să faceţi ceva – puneţi cărămidă peste cărămidă, şi în timp veţi învăţa să construiţi o casă.

Scriem povestea afacerii tale și o spunem lumii

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Vezi detalii

Servicii Cluj

Made in Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Vezi produsele